Căutare

India. La inițiativa episcopatului, un moment de rugăciune pentru victimele pandemiei India. La inițiativa episcopatului, un moment de rugăciune pentru victimele pandemiei  

India. La inițiativa episcopatului, un moment de rugăciune pentru victimele pandemiei

Pe 7 august, în India se vor înălța rugăciuni pentru pomenirea celor răposați în urma pandemiei de Covid-19. În prezent, valul de îmbolnăviri cauzate de varianta Delta a noului coronavirus continuă cu o forță aproape de neoprit, numărul cazurilor depășind 30 de milioane, iar numărul decedaților ajungând la peste 400 de mii.

Cetatea Vaticanului – A. Martinas

Vatican News – 5 august 2021. India a ajuns a treia țară din lume – după Statele Unite și Brazilia –  în clasamentul subru al îmbolnăvirilot și al deceselor cauzate de noul coronavirus, în vreme ce campania de vaccinare are loc cu pași lenți. Începute în data de 16 ianuarie, vaccinările au acoperit până în prezent doar 5% din populație, în vreme ce alte focare, cel puțin o mie pe zi, apar mai ales în statul Kerala, din sudul țării.   

În fața unui scenariu atât de dramatic, Conferința episcopală catolică de rit latin, condusă de mons. Felipe Neri Ferrão, arhiepiscop de Goa și Daman, a stabilit un moment de rugăciune la nivel național, sâmbătă, 7 august, între 20.30 și 21.30. Vor fi înălțate rugăciuni la mormintele sfinților ale căror rămășițe pământești au fost îngropate în India: sfântul Toma, sfântul Francisc Xaveriu, sfânta Tereza de Calcutta. De asemenea, se vor face rugăciuni la bazilicile mariane din diferite regiuni ale Indiei –  la Bandra (Mumbai),  Sardhana (Meerut), Hyderabad și Shivajinagar (Bangalore) și Vailankanni.

„Traversăm cu toții un moment foarte dificil și mulți dintre noi înfruntă situații foarte grele din cauza pandemiei de Covid-19” – scriu într-o notă de presă episcopii catolici de rit latin din India. Cei care au pierdut pe cineva drag din cauza virusului au trebuit să se resemneze în fața unui trist ritual funebru; alții se află încă în spitale, unde luptă împotriva unui dușman invizibil, în vreme ce mulți și-au pierdut locurile de muncă și nu mai au din ce trăi.

Momentul de rugăciune din 7 august va fi dedicat „sufletelor celor răposați”, „solidarității cu familiile și comunitățile îndoliate” și „sănătății lumii”.

„Le cerem tuturor, îndeosebi familiilor și comunităților religioase să se unească la momentul de rugăciune și cerem ca această inițiativă spirituală să fie împărtășită și de comunitățile indiene din afara țării” – se mai spune în nota de presă a episcopatului catolic de rit latin din India.

Episcopii fac de asemenea apel la dieceze, congregații, asociații, mișcări și alte instituții religioase ca în data de 7 august să nu organizeze alte inițiative, pentru a permite unui număr cât mai mare de credincioși să participe în mod activ la momentul de rugăciune.

Nota de presă se încheie cu îndemnul la rugăciune unitară, asemenea „unei singure familii în Domnul”, invocând mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților în acest moment de durere și suferință.

 

05 august 2021, 12:23