Căutare

2 august: Porțiuncula sau posibilitatea dobândirii harului iertării 2 august: Porțiuncula sau posibilitatea dobândirii harului iertării 

2 august: Porțiuncula sau posibilitatea dobândirii harului iertării

În fiecare an, în zilele de 1 şi 2 august, credincioșii au posibilitatea dobândirii harului iertării, obținut de sfântul Francisc, de la papa Honoriu al III-lea, pentru noi toţi, inclusiv pentru noi cei de azi.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 2 august 2021. Este vorba despre indulgenţa plenară pentru sine şi pentru răposaţi, ce poate fi dobândită vizitând orice biserică parohială sau franciscană şi îndeplinind condiţiile obişnuite: spovada sacramentală, primirea Sfintei Împărtăşanii, reînnoirea propriei credinţe şi comuniunea în rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte.

În Italia, la Assisi, solemnitatea Iertării a început duminică, 1 august, la ora 11, cu celebrarea euharistică solemnă prezidată de ministrul general al Ordinului Fraților Minori, fratele Massimo Fusarelli. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu procesiunea de deschidere a solemnității Iertării de la Assisi. În cursul serii, cu începere de la ora 19, au fost celebrate primele vespere, prezidate de episcopul de Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino,  Domenico Sorrentino.

Sărbătoarea se numeşte Porţincula după numele capelei aflată azi în interiorul bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor".  Ridicată din dorinţa papei Pius al V-lea, în secolul al XVI-lea, Porțiuncula se află la circa 4 kilometri de Assisi.

În 2016, s-au împlinit opt secole de la instituirea indulgenței plenare de la Assisi. Cu acest prilej, în data de 4 august 2016, papa Francisc a mers în pelerinaj la Porțiuncula. Adresându-se numeroșilor credincioși veniți să-l întâlnească, pontiful a subliniat că "iertarea este cu certitudine calea maestră ce trebuie urmată pentru a ajunge în acel loc din Paradis”, referindu-se desigur la fragmentul din capitolul 14 al Evangheliei după sfântul Ioan, ce conține promisiunea lui Isus: "În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri; Eu mă duc să vă pregătesc un loc."

 

 

02 august 2021, 08:22