Căutare

Fratele Massimo Giovanni Fusarelli, noul ministru general al Fraților Minori Fratele Massimo Giovanni Fusarelli, noul ministru general al Fraților Minori 

Fratele Fusarelli, noul ministru general al Fraților Minori

Papa Francisc adresează felicitări pentru numirea noului ministru general al Fraților Minori, Fratele Massimo Giovanni Fusarelli, care va îndeplini această misiune timp de șase ani, între 2021 și 2027.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

14 iulie 2021 – Vatican News. Anunțul a fost făcut marți, 13 iulie a.c., la Colegiul Internațional “San Lorenzo da Brindisi”, din Roma, de cardinalul João Braz de Aviz, prefect al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, desemnat de papa Francisc în calitate de cardinal delegat pentru a prezida Capitlul General al Ordinului Fraților Minori, din 2021

Părintele Fusarelli, până în prezent ministru al Provinciei Sfântul Bonaventura, preia misiunea pe care a îndeplinit-o – din 2013 – părintele Micheal Anthony Perry.

Născut la Roma, în data de 30 martie 1963, părintele Fusarelli a intrat în Ordinul Fraților Minori la 28 iulie 1982. În 1983, a depus primele voturi, iar pe 8 ianuarie 1989 a făcut profesiunea perpetuă. La 30 septembrie 1989 a fost sfințit preot.

A urmat cursurile Institutului Teologic “Antonianum”, din Roma, și a luat licența în Științe patristice la Institutului “Augustinianum”, din Roma. 

Părintele Fusarelli a fost definitor provincial, animator al pastorației vocaționale și al formării permanente și, de mai multe ori, guardian. Actualul ministru general al Fraților Minori a fost, de asemenea, vizitator general pentru Provincia de Napoli și, succesiv, vizitator apostolic în vederea procesului de unificare a Provinciilor din nordul Italiei. A fost guardian și paroh al parohiei San Francesco a Ripa, din Roma, și responsabil al proiectului legat de îngrijirea săracilor.  

Părintele franciscan Massimo Giovanni Fusarelli va fi ministru general al Fraților Minori până în 2027.

 

 

14 iulie 2021, 12:02