Căutare

Vatican News
Duminica a 17-a de peste an, Anul B: înmulțimirea pâinilor și a peștilor Duminica a 17-a de peste an, Anul B: înmulțimirea pâinilor și a peștilor  (© BAV Barb.lat.711, f.42r )

Consideraţii omiletice la Duminica a XVII-a de peste an (B): Puţinul pus la dispoziţie gratuit

Înmulţirea pâinilor: invitaţie la împărtăşire. Semnificaţia multor povestiri biblice este de a manifesta disproporţia dintre ceea ce omul oferă din al său şi ceea ce Dumnezeu realizează pornind de la acel puţin. Este important a te implica mereu, fără să aştepţi să ai cine ştie ce resurse morale şi materiale. Adevăratele schimbări din istorie se întâmplă atunci când există cineva care pune la dispoziţie puţinul pe care îl are, fără să aştepte ca alţii să acţioneze în locul lui.

(Vatican News – 25 iulie 2021) E Ziua Domnului. Duminica este ziua adunării euharistice. „Dumnezeu locuieşte în lăcaşul său cel sfânt şi îi adună pe toţi într-un gând în casa lui. El îi dă poporului său putere şi tărie” (cf. Ps 67/68,6-7.36: Ant. la intrare).

1. Doamne, tu ne dai hrană la vreme potrivită

Lecturile liturgice arată că Dumnezeu se îngrijeşte de popor, îi dă putere şi tărie în nevoile fizice şi spirituale. Duminica trecută, evanghelistul Marcu nota că Isus, „coborându-se din barcă, a văzut o mulţime numeroasă şi a fost cuprins de mare milă faţă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor. Atunci Isus a început să-i înveţe îndelung” (Mc 6,34), pregătind o masă deosebită pentru acele „oi fără păstor”, despre care psalmistul biblic spune: „Ochii tuturor se îndreaptă plini de speranţă spre tine, tu le dai hrană la vreme potrivită; tu deschizi mâinile tale şi saturi cu dărnicie orice vietate (Ps 144/145,15-16: din psalmul responsorial). Credinţa psalmistului devine certitudine pentru poporul lui Dumnezeu convocat la masa euharistică: „Doamne, tu ne dai hrană la vreme potrivită!” Mâncarea face parte din nevoile primare ale omului: este o necesitate vitală de neînlocuit. Însă hrana materială nu este îndeajuns. Numai comuniunea de viaţă cu Dumnezeu poate satisface aspiraţiile cele mai profunde ale inimii. La acest adevăr se referă textele Liturghiei duminicale, pregătind treptat ospăţul din urmă la masa cerească.

2. Minunea înmulţirii pâinilor

Începând de astăzi şi în următoarele patru duminici (până la duminica a XXI-a) Liturghia propune o bună parte a capitolului 6 din Evanghelia după sfântul Ioan. Se începe cu episodul înmulţirii pâinilor (cf. In 6,1-15: Evanghelia zilei). Minunea este văzută de evanghelist ca un „semn” sau ca un indicator ce trimite către Cristos, „pâinea vieţii”. Este o lungă cateheză despre pâinea euharistică. Episodul înmulţirii pâinilor este relatat de toţi cei patru evanghelişti. Mai mult, Matei şi Marcu cunosc o dublă înmulţire a pâinilor. Capitolul 6 al Evangheliei după Ioan reprezintă partea centrală a aşa-numitei „cărţi a semnelor”. Este colecţia de şapte minuni pe care evanghelistul Ioan le numeşte „semne”, deoarece au scopul de a dezvălui treptat misterul identităţii lui Isus. Este uşor de imaginat importanţa acestei minuni în Biserica primară care a interpretat „semnul” ca o prefigurare a ospăţului euharistic.

3. Ca la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie

Subliniem mai întâi două amănunte importante: trecerea lui Isus pe malul celălalt al Mării Galileii sau a Tiberiadei şi faptul că era în preajma Paştelui. Aceste precizări duc gândul la timpul Exodului, când Dumnezeu a eliberat poporul lui Israel din robia Egiptului sub conducerea lui Moise, l-a făcut să treacă prin Marea Roşie ca pe uscat, l-a condus prin pustiu şi l-a hrănit cu mană cerească. În episodul înmulţirii pâinilor, Isus vede mulţimea care îl urma şi vrea să-i dea de mâncare. Atunci se consultă cu Filip care îi răspunde că nu au bani şi, evaluând situaţia în mod foarte realist, spune  că "nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte puţin". Apoi Filip vorbeşte cu Andrei care pare să găsească o ieşire din impas: „Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?" Deci, apostolii nu pot da de mâncare la atâta lume. Totuşi Isus dispune ca toţi să se întindă pe iarbă. Rezolvarea situaţiei porneşte de la acel băiat care avea cu el cinci pâinişoare de orz şi doi peştişori, merinde pe care o mamă grijulie i le pusese în desagă la plecare. L-au condus la Isus. Ceea ce urmează este ca la sfânta Liturghie. Isus ia pâinile, mulţumeşte, le împarte celor ce şedeau pe iarbă; la fel şi din peşti cât a voit fiecare. Toţi s-au săturat. Adunând firimiturile au umplut douăsprezece coşuri. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o Isus, ziceau: "Acesta este într-adevăr profetul care trebuie să vină în lume”. Este vechea promisiune despre trimiterea unui profet asemenea lui Moise, legislator şi eliberator (cf. Dt 18,18). Această promisiune a rămas vie în tradiţia poporului ales.

4. Ce sunt aceste cinci pâini pentru atâta lume?

„Ce sunt acestea pentru atâţia?", a spus apostolul Andrei. La fel ca în povestirea nunţii din Cana (cf. In 2,1-12), şi aici se subliniază incapacitatea oamenilor în faţa unor necesităţi reale ale lumii. Ce sunt aceste cinci pâini şi doi peştişori pentru atâta lume? Această întrebare cu sens exclamativ este o referinţă aproape explicită la ceea ce s-a petrecut pe timpul profetului Eliseu. Într-o zi un bărbat i-a adus profetului Elizeu pâine din primele roade ale pământului, douăzeci de pâini de orz şi spice în sacul său. Elizeu a zis: "Dă oamenilor să mănânce!" Slujitorul său a răspuns: "Cum pot să dau aceasta la o sută de oameni?" Dar Elizeu a zis: "Dă oamenilor să mănânce! Căci aşa spune Domnul: «Vor mânca şi va mai rămâne»". Atunci le-a pus în faţa lor; ei au mâncat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului (cf. 2 Rg 4,42-44: prima lectură). La minunea săvârşită de Isus pâinile nu erau douăzeci ci doar cinci iar persoanele care s-au săturat nu erau o sută ci aproape cinci mii. Disproporţia este enormă. Întra-adevăr Isus este profetul care trebuie să vină în lume. Să ne amintim că înainte de a intra în ţara promisă Moise a îndemnat poporul să nu uite de cele petrecute în istoria peregrinării sale prin pustiul Sinai. Dumnezeu „te-a hrănit cu mană pe care nu o cunoşteai nici tu şi nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să te înveţe că nu numai cu pâine trăieşte omul, dar că omul trăieşte cu tot ceea ce iese din gura Domnului” (Dt 8,3).

5. O lecţie importantă despre „puţinul pus la dispoziţie”

Biblia este plină de situaţii în care intervenţia lui Dumnezeu amplifică puţinele potenţialităţi de care dispun oamenii: Moise, Iosua, Ghedeon, David şi mulţi alţii sunt un exemplu în acest sens. Semnificaţia multor povestiri biblice este de a manifesta disproporţia dintre ceea ce omul pune din al său şi ceea ce Dumnezeu realizează apoi pornind de la acel puţin. Dar sensul este întotdeauna acelaşi: Dumnezeu nu acţionează singur, ci vrea colaborarea noastră, angajamentul nostru. Faptul înmulţirii pâinilor insistă asupra importanţei că trebuie să existe deja ceva (cinci pâini şi doi peşti) pentru ca miracolul să aibă loc; mai mult, adevăratul miracol este tocmai împărtăşirea puţinului pe care îl avem, şi nu închiderea egoistă pentru a apăra ceea ce se posedă de teama că alţii nu ni-l fure. Acest episod este o invitaţie de a te implica mereu, fără să aştepţi să ai cine ştie ce resurse morale şi materiale. În momentul în care intri în joc îţi dai seama că ceea ce avem este mult mai mult decât crezi şi că anumite lucruri îşi arată eficacitatea doar în relaţiile cu ceilalţi. Poate de aceea Isus nu numai că nu a vrut, dar a fost incapabil să transforme pietre în pâine în deşert: în primul rând acolo nu avea nimic, pâinea lipsea cu desăvârşire; şi apoi nu era nimeni cu care să o împărtăşească, deoarece diavolul nu are nevoie să mănânce. Adevăratele schimbări din istorie se întâmplă atunci când există cineva care pune la dispoziţie puţinul care îl reprezintă şi pe care îl are, fără să aştepte ca alţii să acţioneze în locul lui. Înmulţirea pâinilor poate părea o poveste mitică, fantastică dar, privind în jur cu atenţie, poate ne vom da seama că acel miracol se întâmplă mult mai des decât credem: de fiecare dată când cineva decide să împărtăşească ceva gratuit, fără calcul. Este o lecţie desprinsă din Evanghelia vieţii.

6. Isus, mâna deschisă a lui Dumnezeu

Oricum, înmulţirea pâinilor dezvăluie bunătatea lui Isus căruia îi este milă de popor. Isus este păstorul care se îngrijeşte de oile sale; este învăţătorul care serveşte la masă. În Isus Cristos Dumnezeu îşi deschide mâna şi satură cu dărnicie orice vietate. Atunci Isus a luat pâinile şi după ce a mulţumit le-a împărţit celor ce şedeau. Minunea se repetă. Mâinile lui Isus sunt mâinile Fiului lui Dumnezeu care se deschid mereu în gesturi de milostivire şi bunătate faţă de cei bolnavi, faţă de cei chinuiţi de duhuri rele, faţă cei mici, săraci şi neajutoraţi. Era în preajma Paştelui. Acum se deschid într-un gest ce anunţă ultima cină, Euharistia. Curând se vor deschide pentru a fi străpunse pe lemnul crucii. Pâinea, rod al pământului şi al muncii oamenilor, este înainte de toate dar al lui Dumnezeu. Cele două înmulţiri ale pâinilor săvârşite de profetul Elizeu şi apoi de Isus arată intervenţia extraordinară a lui Dumnezeu pentru a potoli foamea mulţimii. Creştinul, chiar în situaţii dificile, trebuie să-şi pună încrederea în Providenţa divină. Priviţi păsările cerului şi crinii câmpului: îndeamnă Isus în predica de pe munte. Aşadar, angajare, activitate, hărnicie, programare - da, bineînţeles - dar nu îngrijorare, lipsă de încredere, pesimism.

7. Creştinul: mâna lui Cristos deschisă către oameni

Pe plan spiritual, lecturile invită la preamărirea lui Dumnezeu pentru Cuvântul său care se face pâine şi hrană de drum pentru orice credincios. În timpul sfintei Liturghii prezentăm la altar pâinea şi vinul împreună cu toate gesturile de solidaritate şi de iubire fraternă. Când fiecare oferă ceea ce are, se repetă miracolul împărţirii pâinilor. Oferit din dărnicia inimii puţinul nostru împărţit cu alţii devine prin puterea Duhului lui Cristos pâine şi peşti din belşug pentru toţi, şi încă mai rămâne. Toţi avem nevoie de dărnicia Domnului, care ajunge la noi prin mâinile deschise ale părinţilor, ale bunicilor, ale fraţilor; avem nevoie de gesturi zilnice de muncă profesională şi de mâini ce se deschid în gesturi de iubire gratuită ca pâinea cea de toate zilele, ca Euharistia. Avem nevoie de mâinile preoţilor care repetă şi reînnoiesc gesturile Domnului în Sfintele Taine. Avem nevoie de mâinile persoanelor consacrate, călugări şi călugăriţe, împreunate în rugăciune şi deschise în gesturi de caritate ce alină suferinţe şi potolesc foamea. Atunci truda lor se transformă în zâmbete pe faţa unui copil, a unui bătrân, a unui bolnav, a unui sărac şi nevoiaş. Avem nevoie de gestul acelui băiat din Evanghelie, care a pus la dispoziţia lui Isus cinci pâini de orz şi doi peştişori din care au mâncat cam cinci mii de bărbaţi. Episodul pâinilor împărţite de Isus este semnul foamei care se potoleşte cu pâinea dată de Dumnezeu. Datorită acestei pâini de viaţă putem umbla „în mod vrednic de chemarea pe care am primit-o: cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-ne unii pe alţii în iubire, străduindu-ne să păstrăm unitatea Duhului în legătura păcii” (cf. Ef 4,1-6: lectura a doua).

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, ocrotitorul celor ce nădăjduiesc în tine, fără tine nimic nu e deplin, nimic nu e sfânt; sporeşte-ţi îndurarea faţă de noi, pentru ca, prin puterea şi sub călăuzirea ta, astfel să ne folosim de bunurile trecătoare încât să ne bucurăm încă de pe acum de cele veşnice.

(Vatican News  - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 23 iulie 2021)

23 iulie 2021, 14:52