Duminica a șasea a Paștelui (anul B): considerații omiletice

BISERICĂ

Consideraţii omiletice la Duminica a VI-a a Paştelui (B): Liturghia iubirii

„Rămâneţi în dragostea mea”, spune Isus. „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. V-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute”. Iubirea este singurul criteriu pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. Iubirea mişcă soarele şi celelalte stele (Dante).

(Vatican News - 9 mai 2021) E Ziua Domnului. „Vestiţi cu glas de bucurie, ca să se audă; vestiţi până la marginile pământului că Domnul a eliberat poporul său” (cf. Is 48,20: Ant. la intrare). Liturghia acestei duminici conţine revelaţia că nu există bucurie mai mare decât cea trăită în iubirea lui Dumnezeu Tatăl manifestată lumii în Isus Cristos, Fiul său. Ascultarea cu atenţie a lecturilor liturgice ne ajută să cunoaştem iubirea nemărginită a lui Cristos ca să fim plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu (cf. Ef 3,19). După o prezentare succintă dar esenţială a lecturilor liturgice, ne vom opri pe larg la Evanghelia zilei.

1. Dumnezeu este iubire

Ne îndreptăm spre sărbătoarea Rusaliilor care potrivit învăţăturii creştine înseamnă împlinirea Paştelui pentru noi. Liturghia ne invită insistent la iubirea reciprocă. Lectura din Faptele Apostolilor arată că mântuirea înfăptuită de Cristos nu este rezervată unui mic popor, poporului biblic, dar este o ofertă universală destinată tuturor oamenilor. Iubirea lui Dumnezeu depăşeşte orice barieră, orice limită de spaţiu şi timp. Darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi asupra păgânilor (cf. Fap 10,25-26.34-35.44-48: prima lectură). La rândul său, apostolul Ioan arată că originea iubirii stă în Dumnezeu. Nu vom înţelege niciodată ce este „iubirea”, dacă nu privim la Isus şi la modul său de a iubi, pentru a putea să transfuzăm iubirea în viaţa noastră. Apostolul spune două lucruri, primul, că „prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el” Şi al doilea, că „în aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (cf. 1In 4,7-10: lectura a doua). Or, pentru ca totul să se realizeze în viaţa noastră, este nevoie să rămânem în Isus, să ne însuşim stilul său de viaţă, păzind poruncile sale. Este un drum angajant, dar care merită de parcurs, căci ne dă pacea inimii: pace de a şti că suntem în voinţa Tatălui, că trăim după chipul şi asemănarea lui. Iubirea lui Dumnezeu înalţă viaţa, înalţă omul dincolo de neam, de caracter, de felul de a gândi (cf. In 15,9-17: Evanghelia zilei).

2. Rămâneţi în iubirea mea

Evanghelia duminicii este un fragment din discursurile rostite de Isus la ultima cină (cf. In 15,9-17). După ce a spălat picioarele apostolilor, după ce le-a vorbit despre o porunca nouă şi l-a promis pe Duhul Sfânt, Isus continuă să vorbească discipolilor cu pasiune despre marea revelaţie a Evangheliei care este iubirea lui Dumnezeu: iubirea Tatălui pentru Fiul, iubirea Fiului pentru Tatăl în Duhul Sfânt, iubirea lui Cristos pentru noi, iubirea noastră pentru Cristos şi fraţii noştri, iubirea care vine de la Tatăl şi se întoarce la Tatăl. Duminica trecută Isus ne-a îndemnat să rămânem în comuniune intimă cu el ca mlădiţele cu viţa de vie pentru a trăi şi aduce rod. Comunicarea vieţii este începutul unei împărtăşiri şi a unei circulaţii a iubirii. Iniţiativa îi aparţine Tatălui de la care vine tot începutul. Isus spune: „Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea! Dacă păziţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea mea aşa cum eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui” (In 15,9-10). Gândul lui Isus este simplu: „Aşa cum eu făcând voia Tatălui ceresc am rămas în iubirea lui, la fel şi voi păzind poruncile mele rămâneţi în iubirea mea”. Isus nu cere atât ca noi să-l iubim pe el, cât mai degrabă să acceptăm iubirea sa. Asta comportă o atitudine de deschidere faţă de Dumnezeu fără nici o rezistenţă. Pentru noi, a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă înainte de toate a ne lăsa iubiţi de el. A-l iubi pe Dumnezeu nu este niciodată o iniţiativă a omului, ci înseamnă întotdeauna răspunsul la un dar. În aceasta constă iubirea: „nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 In 4,10).

3. Iubiţi-vă unii pe alţii ca să fiţi fii ai Tatălui din ceruri

Isus vorbeşte despre porunci precizând că împlinirea lor este condiţie indispensabilă pentru ca bucuria lui să fie deplină în noi. Despre care porunci este vorba aici? In concret, Isus nu spune: „Să mă iubiţi pe mine aşa cum eu v-am iubit pe voi” ci „să vă iubiţii unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu pe voi” (In 15,12). Isus nu spune să-i iubim pe semenii noştri atât cât i-a iubit el, ci „aşa cum” el i-a iubit. Arată până unde trebuie să ajungă iubirea reciprocă dintre noi şi care este rodul ei: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (In 15,12-14). Cum adică, iubindu-ne unii pe alţii devenim prieteni ai Domnului? Da, aşa este, dacă suntem dispuşi să ne dăm viaţa unii pentru alţii. Nu suntem servitori, ci prieteni ai lui Isus. Iar prietenia cu Isus înseamnă prietenie cu Tatăl în Duhul iubirii sale: „Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu şi Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el” (In 14,23). Este culmea comuniunii. Sunt doar câteva din gândurile lui Isus destăinuite apostolilor în seara dinaintea pătimirii. Aici am putea încheia cuvântul de învăţătură, dar mai zăbovim pentru a face câteva aplicaţii concrete în viaţa de toate zilele, folosind învăţătura fericitului Isaac (1100-1170), abatele mănăstirii „Stella”, o mică mănăstire cisterciană de la periferia oraşului francez Poitiers. El vorbeşte despre „superioritatea iubirii” pornind de la adevărul teologic că „Isus Cristos este fiul unic al Tatălui” şi că „în Isus Cristos, Dumnezeu este Tatăl nostru”.

4. Purtaţi-vă unii altora povara!

Fraţilor, de ce ne îngrijim atât de puţin de a găsi, unii pentru alţii, ocaziile de mântuire şi nu ne ajutăm mai mult între noi atunci când vedem că este mai multă nevoie şi nu ne purtăm unii altora povara? Apostolul ne îndeamnă la aceasta, spunând: Purtaţi-vă unii altora povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos (Gal 6,2). Şi în altă parte: Îngăduiţi-vă unii pe alţii în iubire (cf. Ef 4,2). Fără îndoială, aceasta este legea lui Cristos. Dacă văd în fratele meu ceva ce nu se poate corecta – fie din cauza greutăţii, fie din cauza infirmităţii trupeşti sau morale – de ce nu-l suport cu răbdare, de ce nu-l mângâi cu iubire, după cum este scris: Copiii lor vor fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi? (cf. Is 66,12). Poate pentru că îmi lipseşte acea iubire care toate le îndură, care este răbdătoare în a suporta şi binevoitoare în a iubi? În orice caz, aceasta este legea lui Cristos care, în pătimirea sa, a purtat durerile noastre şi, în milostivirea sa, s-a împovărat cu suferinţele noastre (cf. Is 53,4), iubindu-i pe cei pe care i-a purtat şi purtându-i pe cei pe care i-a iubit. În schimb, cel care este agresiv faţă de fratele aflat în nevoie, cel care profită de slăbiciunea lui, de orice fel ar fi ea, fără îndoială, se supune legii diavolului şi o pune în practică.

5. Iubirea, singurul criteriu pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu

Să fim, aşadar, înţelegători unii faţă de alţii şi plini de iubire frăţească, să suportăm slăbiciunile şi să eliminăm viciile. Orice formă de viaţă, care îi permite cuiva să se dăruiască cu mai multă sinceritate iubirii lui Dumnezeu şi, pentru el, iubirii aproapelui, oricare ar fi regulile sau haina, îi este mai plăcută lui Dumnezeu. Iubirea este singurul criteriu după care ceva trebuie făcut sau nu trebuie făcut, să fie schimbat sau să nu fie schimbat. Iubirea este principiul după care şi scopul spre care trebuie să fie îndreptate toate. Nu există nici o vinovăţie acolo unde, cu adevărat, totul se face pentru ea şi conform ei. Să binevoiască a ne-o dărui acela căruia, fără ea, nu-i putem fi plăcuţi şi fără de care nu putem face nimic, el care, fiind Dumnezeu, vieţuieşte şi domneşte, în veci fără sfârşit. Amin. (Superioritatea iubirii - Din Predicile fericitului Isaac, abatele mănăstirii „Stella” Pred. 31: PL 194, 1292-1293)

6. Cântarea psalmistului

Domnul şi-a descoperit dreptatea înaintea popoarelor. Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate; dreapta şi braţul lui cel sfânt i-au venit în ajutor! Domnul şi-a făcut cunoscută mântuirea şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor, şi-a adus aminte de îndurarea şi de fidelitatea lui faţă de casa lui Israel. Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru! Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului! Aclamaţi, cântaţi psalmi şi tresăltaţi de bucurie! (cf. Ps 97/98,1-4: psalmul responsorial)

7. Rugăciunea Bisericii

Cristos ne-a ales şi ne-a pus să mergem şi să aducem roade care să rămână. Ne-a asigurat totodată că, orice îl vom ruga pe Tatăl în numele său, ne va da (cf. In 15,16). Împreună cu Biserica ne rugăm în numele lui Cristos: Dumnezeule atotputernic, dă-ne harul de a celebra cu însufleţire aceste zile de bucurie în care cinstim învierea Domnului, pentru ca misterul pascal pe care-l contemplăm să se manifeste necontenit în faptele noastre.

Cristos a înviat!
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 7 mai 2021)