Căutare

Vatican News
Au fost beatificate la Astorga, în Spania, trei asistente medicale, martire în timpul Războiului Civil din secolul XX. Au fost beatificate la Astorga, în Spania, trei asistente medicale, martire în timpul Războiului Civil din secolul XX. 

Beatificate în Spania, trei asistente medicale, martire din timpul Războiului Civil

A avut loc sâmbătă, 29 mai 2021, la Astorga, în Spania, beatificarea a trei credincioase laice – Maria Pilar Gullon Yturriaga și două însoțitoare – martire din timpul Războiului Civil. Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților. La omilie, prelatul a subliniat un adevărat paradox: noile Fericite erau asistente medicale dedicate îngrijirii trupului, dar atunci când trupul lor era în pericol de moarte, au ales calea dăruirii până la sfârșit în numele lui Cristos.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
29 mai 2021 – Vatican News
. Au fost beatificate astăzi la Astorga, în Spania, Maria Pilar Gullón Yturriaga și două însoțitoare, laice, asistente medicale, care au îndurat martiriul pentru credință în 1936, în contextul violențelor Războiului Civil. ”Nu erau stăpânite de frică, ci ardeau de focul carității”, a spus la omilia Sfintei Liturghii de beatificare cardinalul Marcello Semeraro, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, care a prezidat celebrarea euharistică.

Cele trei surori în credință – Pilar, Olga și Octavia - pe care, începând din această zi, Biserica le cinstește ca martire pentru Cristos, ”au primit coroana vieții, făgăduită de Domnul celor care îl iubesc”, a spus cardinalul la omilie. Aceste trei tinere laice au ales deja să pășească pe calea carității ”alimentând cu activitatea apostolică viața lor creștină obișnuită. Când, apoi, au ales să aparțină ca asistente medicale de organizația Crucea Roșie, aici, la Astorga, au îndrumat pe această cale vocația lor laicală până la martiriu, la suprema mărturie de iubire pentru Cristos”. De altfel, a mai spus prelatul citând scrisoarea episcopului locului în vederea acestei beatificări, ”nu există o viață creștină lipsită de suferință”, iar ”posibilitatea martiriului este mereu prezentă în viața creștinilor”.

Făcând referință la pagina evangheliei proclamată cu această ocazie, cardinalul a reluat cuvintele lui Isus: ”Nu vă fie teamă de cei care ucid trupul”. Cele trei noi Fericite – Pilar, Olga și Octavia – au ascultat cu luare aminte acest cuvânt al Domnului. ”Ele s-au dedicat îngrijirii trupului celor bolnavi și răniți, angajându-se să ușureze suferințele lor și să susțină sufletele pe că trupul are o demnitate a sa inexprimabilă. Pentru noi, cei care credem, trupul omului participă la demnitatea de chip al lui Dumnezeu, după cum ne amintește Catehismul Bisericii Catolice (cf. nr. 364). «Trupurile noastre tăinuiesc un mister: în ele, spiritul se manifestă și lucrează» spunea, acum zece ani, Benedict al XVI-lea. El înțelegea astfel să conjuge teologia trupului cu teologia iubirii, și adăuga: «Dumnezeu a luat un trup, s-a revelat în aceasta. Mișcarea trupului spre înalt este aici integrată într-o altă mișcare mai originară, mișcarea umilă a lui Dumnezeu care coboară către trup pentru ca apoi să-l înalțe către sine» (Discurs, 13 mai 2011).

”Îngrijirii trupului slăbit și suferind, așadar”, a reluat cardinalul Semeraro, ”Fericitele Pilar, Olga și Octavia și-au dedicat însăși viața lor, astfel încât, chiar și în fața pericolului devenit iminent, nu au vrut să-și abandoneze răniții, ci au continuat să-i asiste punând în pericol propria viață. Prin această caritate înflăcărată, atunci când trupul lor era amenințat, ele nu s-au blocat de spaimă ci, arzând cu focul carității, au îndurat torturile și înjosirile. Toate le-au îndurat cu o tărie suprafirească, erau dispuse să îndure moartea cu spirit de credință. Ceea ce îi face pe martiri, spunea Sfântul Augustin, nu este suferința, ci cauza (Enarr. in Psalmos XXXIV, 2,13; PL 36,340). Apoi, adăuga cu amărăciune că mulți, pentru o cauză bună, comit persecuții, iar mulți le îndură pentru o cauză greșită. Aceste Fericite, cu toate acestea, au murit aclamându-L pe Cristos Regele, iar această mărturisire de credință le-a făcut să fie martire”.

(Update) La rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 30 mai a.c., papa Francisc a dedicat beatificării de la Astorga un salut special:
Papa Francisc: ”Dragi frați și surori, ieri (sâmbătă, 28 mai 2021 – n.r.), la Astorga, în Spania, au fost beatificate María Pilar Gullón Yturriaga, Octavia Iglesias Blanco și Olga Pérez-Monteserín Núñez. Aceste trei femei laice curajoase, imitându-l pe bunul Samaritean, s-au dedicat îngrijirii răniților de război fără a-i abandona în momentul pericolului, au riscat, și au fost ucise din ură față de credința lor. Să-L lăudăm pe Domnul pentru mărturia lor evanghelică!”.

29 mai 2021, 12:46