Barcelona. Dieceza spaniolă trece de la 208 parohii la 48 de ”Comunități pastorale”
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
18 mai 2021 – Vatican News. Imaginea preotului ca paroh al unei singure parohii și responsabil unic al vieții bisericești va dispărea pentru a lăsa loc unei activități pastorale comunitare și unei mai mari sinodalități în viața preoților, laicilor, persoanelor consacrate și a diaconilor permanenți. Este ceea ce anunță responsabilii diecezei de Barcelona, cea mai mare din regiunea spaniolă Catalonia, în urma unui proces de reorganizare și a unei consultări care a durat aproximativ un an și jumătate. Una din cele mai vizibile măsuri care va deveni realitate este reducerea numărului de parohii: de la actualele 208, la viitoarele 48 de ”Comunități pastorale”.
Cardinalul Juan José Omella, arhiepiscop de Barcelona, a lansat în anii trecuți un amplu proiect de restructurare a principalei arhiepiscopii catalane și a mandatat o Comisie mixtă cu pregătirea unui document de lucru. După aproape 18 luni de consultări și dezbateri, propunerile finale vor fi supuse pentru evaluare Consiliului episcopal, Consiliilor prezbiterale și pastorale diecezane, precum și Consiliilor parohiale.
Chiar dacă reorganizarea nu a fost încă aprobată definitiv, proiectul sugerează regruparea actualelor 208 parohii ale diecezei în 48 de ”Comunități pastorale”, o circumscripție teritorială flexibilă din care ar urma să facă parte de la 3 până la 6 parohii, în jurul unei parohii centrale. Acest fapt, se menționată într-un comunicat al diecezei catalane, nu înseamnă închiderea a 160 de biserici, după cum s-a vehiculat în presă zilele trecute. Bisericile vor rămâne deschise, dar figura parohului ancorat într-un singur loc și responsabil unic pentru viața bisericească va dispărea încetul cu încetul pentru a lăsa spațiu unei activități comunitare și unei mai mari sinodalități în viața preoților, diaconilor permanenți, a persoanelor consacrate și a laicilor.
În fața secularismului și a lipsei de vocații la preoție, fenomene mai accentuate în Catalonia decât în alte regiuni, Biserica s-a văzut constrânsă să-și reinventeze prezența pe întreg teritoriul spaniol și să caute o distribuire mai bună a resurselor pastorale pentru a avea o eficacitate pastorală mai mare și un sprijin adecvat ”unităților pastorale”.
Pe de altă parte, comunicatul diecezei de Barcelona menționează că Biserica din această metropolă a reușit să mențină în decursul anilor ”un echilibru economic clar”, după cum a declarat public în reviziile anuale ale contabilității diecezane. Acest fapt, se mai spune cu gratitudine în finalul comunicatului, a fost posibil datorită contribuabililor din metropola catalană: în declarația de venituri, aceștia au alocat, după cei din Madrid, cele mai mari sume la nivel național Bisericii catolice. Această situație economică a permis diecezei de Barcelona să înfrunte de o manieră solidară consecințele crizei pandemice, acordând o atenție pastorală specială celor mai dezavantajați ai societății.