Căutare

Vatican News
Nadia De Munari, misionara laică italiancă ucisă în Peru Nadia De Munari, misionara laică italiancă ucisă în Peru 

Nadia de Munari, misionara laică italiancă ucisă în Peru

A decedat sâmbătă, 24 aprilie a.c., misionara laică italiancă Nadia De Munari, în vârstă de 50 de ani. care fusese atacată marți, 20 aprilie, în localitatea Nuevo Chimbote, din Peru. Misionara a murit într-un spital din Lima, din cauza gravelor răni suferite în urma atacului.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 28 aprilie 2021. Nadia făcea parte din mișcarea misionară “Operațiunea Mato Grosso”, fondată în 1967 de preotul italian Ugo De Censi. Organizația neguvernamentală numără 40 de comunități: 17 în Ecuador, 12 în Brazilia și 9 în Bolivia.

Nadia nu este singura mare pierdere suferită de această mișcare misionară. În 1992, tot în Peru, a fost ucis de teroriști din mișcarea armată “Sendero Luminoso” tânărul italian Giulio Rocca, în vârstă de 30 de ani. Când a plecat în misiune era ateu și, când a fost ucis, se pregătea să intre în seminar.

În 1997, în aceiași țară a fost ucis preotul italian Daniele Badiali, supranumit “martir al Anzilor” a cărui cauză de beatificare și canonizare este în curs.  Pe 16 martie 1997, s-a oferit ca prizonier în locul unei voluntare italiene care fusese răpită. Preotul a fost ucis de răpitori și de bandiți locali.

„Nadia era îndrăgostită de misiunea sa în slujba copiilor și de visul de a le dărui iubire, afecțiune și puncte de referință, cu intenția de a veni în sprijinul unei societăți bolnavă în profunzime.” Astfel a evidențiat Massimo, unul din reprezentanții mișcării, care o cunoștea pe Nadia pe când aceasta avea 17 ani și începea parcursul misionar. „Adevărul era una din caracteristicile Nadiei, o tânără dornică să cunoască, căreia îi plăcea să comunice direct și fără ocolișuri”, a mai spus Massimo.

Agresiunea a avut loc în cursul dimineții de marți, 20 aprilie, în casa de tip familial 'Mamma mia'. Agenții din echipa de investigații au început o anchetă. Ministerul de Interne din Italia este în contact cu autoritățile din Peru și cu rudele misionarei, aflate în Italia. Când va fi posibil, trupul neînsuflețit al misionarei Nadia De Munari va fi adus în Italia, în localitatea de origine – Schio.  

28 aprilie 2021, 14:09