Căutare

Duminica a patra a Paștelui, anul B: considerații omiletice Duminica a patra a Paștelui, anul B: considerații omiletice 

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a a Paştelui (B): Cristos, păstorul adevărat

A înviat păstorul cel bun care şi-a dat viaţa pentru oile sale şi a binevoit să moară pentru turma sa. Nu există sub cer alt nume dat oamenilor, în care să ne putem mântui. Lecturile liturgice sunt cuvântul Domnului; sunt scrisoarea de iubire a lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să fie citită astăzi, în Ziua Domnului. Nu aşteptaţi mereu alte povestiri. Cel mai bun lucru este să înţelegem ce spune Dumnezeu în cuprinsul scrisorii adresate lumii. Cristos, Cuvântul care s-a făcut trup, ne va arăta ceea ce este bine iar viaţa noastră, chiar în situaţiile înnorate pe care le trăim, va căpăta strălucire în contact cu soarele adevărului.

(Vatican News - 25 aprilie 2021) E Ziua Domnului. Liturghia celei de-a patra duminici a Paştelui propune în toate cele trei cicluri anuale Evanghelia Bunului Păstor. Această imagine simbolică şi realistă a fost dintotdeauna foarte îndrăgită de tradiţia biblică. Dumnezeu se face cunoscut nu numai ca autor al creaţiei, dar şi ca păstor care călăuzeşte poporul în pelerinajul său prin istorie. Astăzi poporul creştin se prezintă ca o turmă umilă ce se încredinţează în libertate de conştiinţă lui Cristos şi vede în el păstorul adevărat care îşi dă viaţa pentru turmă. El a venit pentru ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. El le cunoaşte, le cheamă pe nume, le conduce, le hrăneşte şi le salvează. Cristos conduce şi generaţia noastră prin cuvântul său viu şi ne hrăneşte cu darurile milostivirii sale în sfintele Taine ca să înviem la o viaţă nouă prin iubirea Duhului Sfânt. Să ne deschidem inimile ca să primim cuvântul său şi să devenim o singură turmă şi un singur păstor. Lecturile liturgice pe care le ascultăm sunt cuvântul Domnului; sunt scrisoarea de iubire a lui Dumnezeu pentru noi. Să o citim astăzi în Ziua Domnului. Nu aşteptaţi mereu alte povestiri. Cel mai bun lucru este să înţelegem ce ne spune Dumnezeu în cuprinsul scrisorii. Cristos, Cuvântul care s-a făcut om, ne va arăta ceea ce este bine iar viaţa noastră, chiar în situaţiile înnorate pe care le trăim, va căpăta strălucire în contact cu soarele adevărului.

1. A înviat Păstorul cel Frumos (Bun)

„Pământul este plin de îndurarea Domnului; prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile” (cf. Ps 32/33,5-6: Ant. la intrare). „Să-l lăudăm pe Domnul pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui” (cf. Ps 117/118,1.29: din psalmul responsorial). „A înviat păstorul cel bun, care şi-a dat viaţa pentru oile sale şi a binevoit să moară pentru turma sa” (Ant. la Împărtăşanie). Minunea ologului vindecat de Petru capătă în cartea Faptele Apostolilor o semnificaţie simbolică Sf. Luca scrie că în numele lui Isus înviat din morţi stă în picioare în faţa celor prezenţi acel om însănătoşit. Şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. Paştele l-a ridicat pe Isus din moarte şi acest fapt ne permite şi nouă, să stăm în picioare, eliberaţi de povara păcatelor (cf. Fap 4,8-12: prima lectură). La rândul său, apostolul Ioan anunţă că ne-a fost dăruită libertatea „fiilor lui Dumnezeu”, că prin Cristos am devenit bărbaţi şi femei capabili să percepem marea iubire cu care Tatăl ne cheamă la comuniunea cu el. Putem încă de acum să umblăm într-o viaţă nouă, în aşteptarea ca speranţa noastră să ajungă la împlinire, când îl vom vedea faţă către faţă, în acea asemănare la care am fost chemaţi încă de la facerea lumii (cf. 1In 3,1-2: lectura a doua).

2. Ziua de rugăciune pentru vocaţii

Darul acestei libertăţi filiale în iubirea lui Dumnezeu are şi un alt fel de rodnicie, căci ne face între noi fraţi şi surori. Cristos şi-a vărsat sângele pe cruce pentru mântuirea tuturor oamenilor. Toţi suntem chemaţi să facem parte din turma sa, căci afirmă Păstorul cel bun:  „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor” (cf. In 10,11-18: Evanghelia zilei). Pentru realizarea acestui vis divin, Isus a chemat, în afară de cei doisprezece apostoli, alţi şaptezeci şi doi de discipoli şi i-a trimis doi câte doi în misiune (Lc 10,1-16). Misiunea Bunului Păstor este continuată peste veacuri de către noi şi noi discipoli. Vedem în trimiterea lor o anumită „disciplină” privind organizarea vieţii printr-o dăruire specială în slujba Evangheliei. Evanghelia Bunului Păstor capătă o semnificaţie particulară în duminica a IV-a a Paştelui în care, de 58 de ani, trăim Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii. A fost instituită de sfântul  Paul al VI-lea în 1963. De fiecare dată ea ne aminteşte importanţa rugăciunii pentru ca „stăpânul secerişului… să trimită lucrători în secerişul său” (Lc 10,2). În mesajul pentru această zi, papa Francisc îl propune ca model pe sfântul Iosif în visul, slujirea şi fidelitatea sa. Fiecare poate înălţa rugăciuni pentru vocaţii la preoţie şi viaţa consacrată, descoperind în acelaşi timp vocaţia proprie sau chemarea fundamentală primită în taina Botezului. Am primit chemarea la libertatea care ne face copii ai lui Dumnezeu şi fraţi şi surori între noi. În continuare, vă invit să ne oprim la rolul celor chemaţi la o slujire specială în apostolat şi la situaţia lor existenţială.

3. Istorii de preoţi

Domnul a chemat şi continuă să cheme. Mulţi au răspuns şi continuă să răspundă. Dacă în fiecare ţinut, în fiecare oraş, în fiecare sat din părţile noastre s-ar scrie o carte care să conţină numele, viaţa, iniţiativele pastorale ale preoţilor care au trăit de-a lungul anilor, am avea la sfârşit o galerie interesantă de personaje. S-ar descoperi că în acea regiune, în acel oraş, în acel sat, au trăit preoţi de tip diferit: grădinarul, apicultorul, inginerul constructor, astronomul, farmacistul, cărturarul, filozoful, înţeleptul, istoricul, chiar… vânătorul şi pescarul şi înainte de toate păstorul. Cu toate limitele omeneşti, cei mai mulţi s-au dedicat ca păstori slujirii preoţeşti trăind aproape de nevoile oamenilor şi îndrumându-i spre Dumnezeu. Viaţa comunităţilor este legată de ei. Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), paroh de Ars în Franţa, cunoştea prin darul lui Dumnezeu secretele inimilor. El obişnuia să spună în predicile sale: „Lăsaţi un sat fără preot vreo douăzeci de ani. Fiţi siguri, acolo oamenii vor ajunge să se închine la bestii”.

4. Păstori şi popor

Preoţii nu sunt perfecţi. Desigur, între ei există sfinţi, dar nu toţi sunt sfinţi, cel puţin de acea sfinţenie capabilă să-i zguduie pe cei mai sceptici sau înrăiţi. Aceasta e realitatea. Dar li se poate spune că nu pot pretinde ca preoţii lor să fie total oneşti şi sfinţi „în locul lor”. În această privinţă, e bine să luăm aminte la ceea ce spune apostolul Ioan: „Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem” (cf. 1In 3,1-2, lectura a doua). Toţi creştinii, deci, preoţi şi credincioşi, suntem chemaţi să trăim cu adevărat ca fii ai lui Dumnezeu. Uneori se spune că „poporul îşi are păstorii pe care îi merită”. Dar expresia poate fi răsturnată: „Păstorii îşi au poporul pe care-l merită”, în sensul că, dacă trăiesc cu adevărat ca fii ai lui Dumnezeu şi se străduiesc să-l imite pe modelul lor, Isus Cristos, Păstorul care şi-a dat viaţa pentru turma sa (cf. In 10,17), în cele din urmă vor avea, cu ajutorul lui Dumnezeu, un popor mai bun. Fireşte, nimic nu se întâmplă în mod mecanic.

5. Mercenari

În Biserică, pe lângă păstori, există şi mercenari sau năimiţi. E cunoscut tuturor că sunt şi preoţi care trăiesc nu ca adevăraţi păstori care îşi iubesc turma, ci mai degrabă ca şamani ai sacrului sau ca aventurieri, în sensul că s-au aventurat într-o slujire la care Dumnezeu nu-i chemase şi de aceea, când îşi dau seama de aceasta, se comportă ca mercenari preocupându-se doar de salariul lunar, de interesul economic. Isus spune că năimiţii fug în faţa greutăţilor şi consideră drept pierdere de timp efortul pentru apărarea turmei în timp de primejdie. Vorbind la singular, cum e just să fie, Isus afirmă că „cel plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi” (In 10, 12-13). Mercenari de acest gen există în orice religie. Profetul Ezechiel denunţa în vremea sa păstorii mercenari ai lui Israel (cf. Ez 34). Dar este grav că mercenari există şi în Biserica lui Cristos, deşi Păstorul divin care şi-a dat viaţa pentru poporul său le-a cerut discipolilor să-l urmeze îndeaproape. Păstorul care nu-i dispus să o facă, nu-i doar un mercenar, dar riscă să devină ca o mină care, când explodează, provoacă daune uriaşe în Biserica lui Dumnezeu.

6. Importanţa rugăciunii

Din îndemnurile sfântului Ioan Paul al II-lea: „Este necesar să puneţi rugăciunea în primul rând, ca dialog intim cu acela care vă cheamă să-i fiţi discipoli. Fiţi generoşi în activităţile voastre, dar în acelaşi timp, şi profunzi în contemplarea tainei lui Dumnezeu. Faceţi din Euharistie inima zilelor voastre” (25 martie 2002). „Dacă vreţi cu adevărat să-l urmaţi pe Cristos, dacă vreţi ca dragostea voastră pentru el să crească şi să dureze mult timp, trebuie să fiţi în primul rând credincioşi rugăciunii. Este cheia vitalităţii vieţii voastre în Cristos. Fără rugăciune, credinţa şi dragostea voastră vor muri. Dacă sunteţi constanţi în rugăciunea zilnică şi în celebrarea Liturghiei duminicale, dragostea voastră în Isus va creşte. Iar inima voastră va cunoaşte o bucurie profundă şi o pace pe care lumea nu vi-o va putea oferi niciodată ”(Sâmbătă, 12 septembrie 1987, tinerilor din New Orleans, SUA).

7. Rugăciunea cu Cristos

Psalmii biblici au devenit rugăciunea Bisericii. Sfântul Augustin învaţă că în psalmi Cristos se roagă pentru noi, se roagă în noi, este rugat de noi. Cristos se roagă deopotrivă în calitate de cap şi de trup. Se roagă în calitate de „cap” (păstor), ca acela care ne uneşte într-un subiect comun şi ne primeşte pe toţi în el. Se roagă în calitate de „trup”, ceea ce înseamnă că lupta noastră a tuturor, glasurile noastre personale, suferinţa şi speranţa sunt prezente în el. Să recunoaştem glasurile noastre în Cristos şi glasul lui Cristos în noi! E glasul Bunului Păstor. Deci, suntem rugători în mod nou în comuniune cu Cristos înviat din morţi. Prezentul suferinţei noastre poartă în sine deja darul ascultării rugăciunii şi al învierii cu Cristos: „Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun: veşnică este îndurarea lui!  Mai bine este să-ţi cauţi refugiu la Domnul decât să te încrezi în oameni. Mai bine este să-ţi cauţi refugiu la Domnul decât să te încrezi în cei puternici. Te laud pentru că mi-ai răspuns şi ai fost mântuirea mea. Piatra pe care au dispreţuit-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri” (Ps 117/118, 1.8-9.21-23.28-29: din psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte-ne spre bucuriile cereşti, pentru ca şi umila turmă a credincioşilor să ajungă acolo unde a intrat Cristos, bunul păstor, mergând biruitor înaintea ei. Cristos a înviat!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 23 aprilie 2021)

23 aprilie 2021, 13:39