Căutare

2016.07.30-Santa-Messa-con-Sacerdoti-Religiosi-e-Seminaristi

Polonia. 1700 de ani de la stabilirea duminicii ca sărbătoare publică

Era 7 martie 321 când împăratul Constantin a poruncit ca "dies solis", sau ziua soarelui, duminica, să fie o zi liberă, nelucrătoare. La 1700 de ani de la acel decret, Conferinţa Episcopală din Polonia (Kep) a difuzat un mesaj în care solicită respectarea acestei tradiţii milenare şi construirea "unei culturi a duminicii ca zi de odihnă, de întărire şi refacere a legăturilor de familie şi sociale slăbite". Cea de-a şaptea zi a săptămânii să fie, de asemenea, o ocazie pentru liniştea spirituală şi pentru edificarea unei comunităţi familiale, religioase şi naţionale", se spune în mesajul semnat de preşedintele episcopatului polonez, arhiepiscopul Stanisław Gądecki şi de responsabilul Comisiei Episcopale Pastorale, arhiepiscopul Wiktor Skworc. "Îi încurajăm pe toţi – reiterează prelaţii –să respecte această tradiţie, să o aprecieze, să o protejeze, să o alimenteze, şi să o transmită generaţiilor tinere".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

8 martie 2021 – Vatican News.
Conferinţa Episcopală din Polonia aminteşte totodată că eliberarea zilei chemată "dies solis" de obligaţia de a lucra a contribuit, de-a lungul timpului, la stabilirea duminicii ca ziua Domnului şi a omului. Din acest motiv, caracterul festiv al acestei zile trebuie protejat, fără a fi zdrobit de "dictatele organizaţiilor şi corporaţiilor care se ocupă de comerţ" şi care, "determinate exclusiv de profit, nu ţin cont de efectele care decurg din distrugerea ţesutului social". De fapt, lucrând duminica –  subliniază episcopatul polonez – se privează societatea atât de "timpul liber", cât şi "de împărtăşirea sărbătorii festive care ar trebui să constituie un element permanent al identităţii noastre culturale".

Episcopii polonezi citează apoi două documente: Scrisoarea apostolică "Dies domini", referitoare la sfinţirea duminicii, semnată de sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1998, în care se afirmă: "chiar şi în contextul dificultăţilor timpului nostru, identitatea acestei zile trebuie păstrată şi mai ales profund trăită". "În epoca noastră" – se spune în paragraful 66 al Scrisorii – "rămâne necesar să se facă eforturi pentru ca toţi oamenii să poată cunoaşte libertatea, odihna şi destinderea necesare demnităţii lor de oameni, cu obligaţiile religioase, familiale, culturale şi sociale ce sunt legate de aceasta şi care cu greu pot fi împlinite dacă nu este rezervată măcar o zi pe săptămână care să le permită oamenilor să se bucure împreună de posibilitatea de a se odihni într-un climat de sărbătoare".

De asemenea, în mesaj se citează Apelul Bisericilor din Polonia pentru respectarea şi sărbătorirea duminicii, lansat pe 20 ianuarie 2015, prin care, în urmă cu 6 ani, autorităţile au fost îndemnate "să facă tot posibilul pentru a proteja duminica, astfel încât oamenii să nu fie trataţi ca o maşină de profit şi să poată trăi această zi în conformitate cu crezul lor".

"Facem apel către angajatori să respecte sfinţirea Zilei Domnului şi să nu-i cheme la muncă pe angajaţi decât în cazuri strict necesare" – se mai spune în mesajul episcopatului polonez, prilejuit de  împlinirea a 1700 de ani de la stabilirea duminicii ca sărbătoare publică.
De asemenea, credincioşii sunt îndemnaţi să participe la celebrările euharistice din zilele de duminică şi sărbători "pentru binele familiei".



08 martie 2021, 11:38