Căutare

Vatican News
Joia Sfântă: considerații omiletice Joia Sfântă: considerații omiletice 

Joia Sfântă. Consideraţii omiletice la Liturghia Cinei Domnului: Ne-a iubit până la sfârşit

La Cina cea de Taină, în noaptea în care era vândut, Mântuitorul nostru a instituit Jertfa euharistică a Trupului şi Sângelui său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii până la a doua sa venire şi pentru a încredinţa astfel Miresei sale preaiubite, Biserica, memorialul morţii şi al învierii sale: sacrament al pietăţii, semn al unităţii, legătură a carităţii, ospăţ pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleşit de har şi ne este dată chezăşia slavei viitoare.

(Vatican News – 1 aprilie 2021) E Joia Sfântă. Cu Liturghia Cinei Domnului celebrată la orele serii începe Triduum-ul pascal. În ea se comemorează înfiinţarea Sfintei Împărtăşanii (a Euharistiei) şi a Preoţiei ministeriale. Împreună cu testamentul euharistic lăsat prin cuvintele:„Faceţi aceasta în amintirea mea” (1Cor 11,24: lectura a doua), Isus încredinţează discipolilor şi testamentul carităţii şi al slujirii spunând: „Şi voi să faceţi ceea ce v-am făcut eu vouă” (In 13,15: Evanghelia zilei), exemplificat de ritul sugestiv al spălării picioarelor. Din păcate, ritul se omite şi anul acesta din cauza restricţiilor sanitare impuse de pandemie. Aşadar, este noaptea Euharistiei, noaptea poruncii celei noi a iubirii, noaptea preoţiei slujitoare, noaptea trădării. Se poate spune că toată viaţa noastră, complexă şi profundă, este rezumată în această Liturghie. În marea sa iubire Isus se face slujitorul omenirii şi asigură prezenţa sa veşnică în lumea noastră care cunoaşte urcuşuri aproape incredibile pe culmile binelui, dar şi prăbuşiri extreme în abisul răului, exemplificate prin trădarea lui Isus de către unul dintre discipoli.

1. Ce înseamnă aceasta?

Aşa cum în tradiţia Paştelui ebraic (pesach), la cina rituală numită „seder” celebrată în familie, fiul mai mic se adresează tatălui întrebând: „Ce înseamnă asta? Pentru ce toate aceste gesturi neobişnuite?”, la fel trebuie să ne întrebăm şi noi: „Ce înseamnă liturghia Cinei Domnului?” Răspunsul este formulat concis de Catehismul Bisericii Catolice: "La Cina cea de Taină, în noaptea în care era vândut, Mântuitorul nostru a instituit Jertfa euharistică a Trupului şi Sângelui său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii până la a doua sa venire şi pentru a încredinţa astfel Miresei sale preaiubite, Biserica, memorialul morţii şi al învierii sale: sacrament al pietăţii, semn al unităţii, legătură a carităţii, ospăţ pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleşit de har şi ne este dată chezăşia slavei viitoare" (CBC 1323; SC 47). Cuvintele, gesturile rituale, dispoziţia sufletească ne vor ajuta să înţelegem că sărbătorim Paştele Domnului, adică actul iubirii sale supreme faţă de oameni. Să nu rămânem indiferenţi! Şi atunci celebrarea ne va deschide lăuntric la o viaţă pascală trăită în dragoste sinceră, în adevăr şi în preamărirea lui Dumnezeu. Atmosfera gravă a acestor zile nu înlătură din inimile credincioşilor pacea şi seninătatea. Acestea sunt garantate de credinţa că Domnul nu ne părăseşte niciodată. El este Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. De acum viaţa noastră creştină se alimentează din Pâinea euharistică care ne dă viaţa lui Cristos. Ne revine datoria să manifestăm în mod concret lumii de astăzi ceea ce primim, trăind porunca nouă lăsată de Isus discipolilor săi: „Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum eu v-am iubit pe voi” (In 13,34: aclamaţie la Evanghelie).

2. I-a iubit pe ai săi până la sfârşit

Evanghelia Liturghiei din Cinei Domnului din Joia Sfântă începe cu aceste cuvinte: „Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că a sosit ceasul ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13,1). Despre care sfârşit este vorba? Va fi explicat în Evanghelia Vinerii Sfinte în care se arată că Isus, murind pe cruce şi-a plecat capul spunând: „S-a împlinit” (In 19,30). Isus i-a iubit pe ai săi până la împlinirea planului său de iubire în Jertfa Crucii care se perpetuează de-a lungul veacurilor în Jertfa euharistică. Dar, ce contrast! Cât de diferit este „ceasul” lui Isus de „ceasurile” oamenilor! Pictorul spaniol Francisco Goya a realizat în 1798 un tablou, în care o mulţime de oameni umple o piaţă din Madrid în atitudine de totală indiferenţă faţă de un miracol euharistic petrecut sub ochii lor. Tabloul se află în biserica San Antonio de la Florida din capitala Spaniei. Tot un spaniol, poetul Garcìa Lorca în 1928 a scris o Odă Preasfântului Sacrament în care descrie o procesiune euharistică desfăşurată pe străzile oraşului Granada. Se celebrează un Dumnezeu puternic care este viu în Preasfântul Sacrament, dar „urmărit de şapte tauri” care reprezintă viciile capitale ale oamenilor. Şi totuşi, cum afirma papa Paul al VI-lea în Joia Sfântă din 1974, noi suntem, cu acest rit, „la răscrucea marilor traiectorii ale destinelor istorice, profetice şi spirituale ale umanităţii: aici se încheie Vechiul Testament şi se inaugurează Noul; aici întâlnirea cu Cristos din evanghelică şi particulară se face sacramentală şi universal accesibilă… şi se dezvăluie în gesturi şi în cuvinte de neuitat. Spune de fapt evanghelistul Ioan: „Ştiind Isus că a sosit ceasul ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit” (In 13,1), adică până la dăruirea supremă de sine.

3. Faceţi şi voi altora!

În cuvintele „i-a iubit până la sfârşit”, aşa cum s-a spus, se face aluzie la moartea lui Isus, care va fi celebrată în Vinerea Sfântă, dar care este anticipată deja în ritualul ultimei Cine care „actualizează acea realitate profundă şi inefabilă care este prezenţa lui Isus ca jertfă”. Însă, la liturghia Joii Sfinte nu este povestită ultima Cină a lui Isus. În locul ei evanghelistul Ioan pune episodul spălării picioarelor apostolilor. Cel care lasă hainele deoparte, se încinge cu un ştergar ca să spele picioarele apostolilor, şi apoi le reia, este acela în mâinile căruia Tatăl  a a pus toată puterea. Acest episod exprimă sentimentele pe care Isus le avea faţă de apostolii săi şi voia ca ele să devină şi sentimentele lor. Prin acel gest Isus voia să-i înveţe pe apostoli că în Biserica sa puterea se exercită lăsând deoparte orice pretenţie de prestigiu şi slujindu-i pe alţii „până la sfârşit”. De aceea, după ce a făcut acel gest ritual, le zis: „V-am dat un exemplu ca şi voi să faceţi ceea ce v-am făcut eu vouă” (In 13,15).  La fel ca în alte momente ale Evangheliei după Ioan, Isus propune conduita sa ca exemplu pentru discipolii săi. „Trebuie să faceţi ceea ce v-am făcut eu vouă”. Cele două povestiri, cele două gesturi, spălarea picioarelor şi înfiinţarea Euharistiei, se luminează reciproc. Amândouă sunt amintite şi repetate în Joia Sfântă.  Dar am înţeles cu adevărat?

4.  Faceţi aceasta în amintirea mea!

Relativ la înfiinţarea Euharistiei, care este inima sărbătorii Joii Sfinte, liturghia propune versiunea dată de apostolul Paul (cf. 1Cor 23-26), care este foarte apropiată de cea a evanghelistului Luca (Lc 22,17-20). În amândouă versiunile este subliniat faptul că celebrarea euharistică, în care se actualizează ceea ce a făcut Isus la ultima Cină, trebuie făcută după porunca dată de Isus: „Faceţi aceasta în amintirea mea!” Liturghia trebuie celebrată pentru a vesti moartea răscumpărătoare a Domnului „până când va veni”. Această precizare face legătura cu prima lectură (cf. Ex 12,1-8.11-14) în care este povestită înfiinţarea Paştelui ebraic cu scopul de a transmite posterităţii eliberarea din sclavia Egiptului. Este descrisă cina pascală celebrată în familie la apusul soarelui în cea de-a 14-a zi a lunii Nissan, prima din calendarul lunar şi care corespunde lunilor martie-aprilie din calendarul solar. Paştele se celebrează „pentru a aminti din generaţie în generaţie” că poporul lui Israel era sclav şi că prin intervenţia lui Dumnezeu a devenit şi este un popor liber.

5. Veniţi la Paştele Domnului!

Pentru noi oamenii nu este uşor să înţelegem gândurile lui Dumnezeu, faţa de care adoptăm mai degrabă o atitudine raţionalistă, întrebându-ne cum este posibil ca după peste două mii de ani de la ultima Cină şi moartea lui Isus, să se perpetueze în Euharistie jertfa sa răscumpărătoare. Cu toate acestea, apostolul Paul este foarte clar: „Fraţilor, eu, Paul, v-am vestit ceea ce am primit de la Domnul: că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea, şi după ce a mulţumit, a frânt-o şi a spus: „Acesta este trupul meu dat pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea”. După Cină a făcut la fel cu potirul, zicând: „Acest potir este noul legământ prin sângele meu; ori de câte ori veţi bea din el, faceţi aceasta în amintirea mea”. Pentru că ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, moartea Domnului o proclamaţi până când va veni” (1Cor 11,23-26: lectura a doua). A ignora acestea, pentru un creştin, este lucru grav. Din această ignoranţă provine purtarea degajată şi dezinvoltă a creştinilor despre care scriitorul francez Julien Green (+ 1998) notează: „Oamenii, care se întorc acasă de la Sfânta Liturghie, vorbesc şi râd. Par a nu fi văzut nimic extraordinar. Nu şi-au dat seamă de nimic, pentru că nu s-au deranjat să vadă. S-ar putea spune că au asistat la ceva cu totul obişnuit şi firesc. Însă ceea ce s-a petrecut, chiar dacă s-ar întâmpla o singură dată, ar fi îndeajuns să răpească în extaz o lume îndrăgostită. Însă oamenii se întorc de pe Golgota şi vorbesc despre ploaie sau despre vremea bună. Această indiferenţă îi împiedică să devină nebuni pentru Cristos”.

6. Priviţi la Cristos, noul Miel pascal!

Nu ştim care erau sentimentele lui Isus la celebrarea Paştelui cu poporul său. Ştim de la evanghelistul Ioan că Isus nu lipsea niciodată de la acest eveniment solemn în care din toate regiunile Palestinei şi din imperiu urcau la Ierusalim peste un milion de persoane, cum atestă istoricii timpului. Ne putem imagina, pe baza celor consemnate de evanghelişti, că Isus celebra Paştele cu o pregătire spirituală intensă şi cerea aceasta şi apostolilor săi. Putem chiar fi siguri că de fiecare dată în care participa în templu la înjunghierea mieilor de Paşti, Isus se gândea la sine, la menirea de a fi mielul noii eliberări şi al noului preţ de răscumpărare. Autorul cărţii Apocalipsului îl prezintă ca un Miel jertfit dar în picioare, înjunghiat dar stăpân pe sine, întrucât învingător al păcatului şi al morţii (cf. Ap 5,6-14). Către acest Miel priveşte Biserica în sărbătoarea Joii Sfinte rugându-l pe Dumnezeu să o păzească credincioasă darului primit. Euharistia este dar şi misiune. Darul Euharistiei face cu putinţă misiunea de a fi asemenea lui Isus, în serviciul oamenilor „εἰς τέλος – in finem - până la sfârşit”.

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, tu ne-ai chemat să luăm parte la Cina preasfântă, în care Fiul tău unul-născut, înainte de a se da pe sine la moarte, a încredinţat Bisericii sale, jertfa nouă a legământului veşnic, ospăţul iubirii sale; dă-ne, te rugăm, harul ca, din acest mister atât de mare, să sorbim plinătatea iubirii şi a vieţii.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic la Liturghia Cinei Domnului din Joia Sfântă 2021)

31 martie 2021, 16:21