Căutare

Vatican News
Duminica Floriilor, anul B: considerații omiletice Duminica Floriilor, anul B: considerații omiletice 

Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor (B): Între „Osana!” şi „Răstigneşte-l!”

Celebrăm încă o dată Paştele de moarte şi de înviere a lui Isus. Să intrăm în Săptămâna Mare şi Sfântă cu spirit autentic de credinţă şi de sinceră iubire faţă de Mântuitorul. Celebrarea comportă o luare de poziţie practică faţă de Isus între aclamaţia „Osana!” şi strigătul „Răstigneşte-l!” Beneficiem în aceste zile de o revelaţie particulară pe care Isus Cristos o face despre sine fiecăruia dintre noi în vederea mântuirii. Adeziunea din inimă la adevăr, înaintarea în lumină potrivit Evangheliei şi eliberarea de seducţiile răului sunt trei etape ale vieţii spirituale a fiecărui creştin.

(Vatican News – 28 martie 2021) E Ziua Domnului. Cu celebrarea Duminicii Floriilor intrăm în „Săptămâna Mare”, cum era numit acest .timp special al anului liturgic încă din secolul al IV-lea. În „Săptămâna Sfântă” celebrăm „divina mysteria – misterele divine”, adică Paştele de Moarte şi de Înviere a lui Isus pentru mântuirea lumii. În centrul Duminicii Floriilor rămâne Euharistia, dar celebrarea Sfintei Liturghii cuprinde şi două elemente proprii acestei sărbători: se binecuvântează ramurile purtate la procesiunea sărbătorească în amintirea intrării lui Isus în Ierusalim pentru Paştele său unic şi se ascultă în întregime Evanghelia patimii şi morţii Domnului propusă pe roluri după unul dintre primii trei evanghelişti. Dacă evanghelistul Ioan vorbeşte de trei sărbători, ceilalţi evanghelişti menţionează o singură sărbătoare a Paştelui trăită de Isus la Ierusalim. Anul acesta ascultăm versiunea patimii Domnului după evanghelistul Marcu. Pentru a face Paştele cu adevărat este nevoie de o luare de poziţie în mod practic şi personal.

1. Vrei să faci Paştele cu adevărat

Pentru a se zice discipol al lui Cristos nu este suficient să ai un oarecare sentiment de simpatie faţă de Isus şi faţă de învăţătura sa sau să te înflăcărezi pentru el ocazional, în vreo împrejurare particulară. E nevoie să aderi la el în mod obişnuit printr-o adeziune vitală inspirând din el în mod practic tot comportamentul. Adeziunea din inimă la adevăr, înaintarea în lumină potrivit Evangheliei şi eliberarea de seducţiile răului sunt cele trei etape ale vieţii spirituale. Ascultarea cuvintelor lui Isus duce în mod normal la o luare de poziţie. Ce înseamnă în concret luarea de poziţie? Să înţelegem bine această expresie. Este vorba de o revelaţie pe care Isus Cristos o face despre sine în vederea mântuirii fiecăruia dintre noi. O face acum în Săptămâna Mare şi Sfântă. Desigur, cine are pretenţia că este învăţat în această privinţă nu este dispus să devină discipol şi să accepte o revelaţie ce debusolează orice teorie sau sistem preconceput. De fapt, nu noi îl descoperim pe Cristos, ci el se prezintă şi ni se face cunoscut ca dătător de lumină şi de viaţă. Discuţiile ce se nasc din diversitatea opiniilor cu privire la Cristos nu se rezolvă dacă nu există din partea tuturor o dorinţă sinceră şi profundă de a fi luminaţi. Acest lucru, din păcate, se întâmplă rar, deoarece fiecare tinde să-şi impună poziţia proprie.

2. Atmosfera intrării lui Isus în Ierusalim

Cu şase zile înainte de marea sărbătoare a Paştelui, în timp ce se apropiau de cetatea sfântă cu templul său impunător, alături de ucenicii care îl urmau, s-a asociat o mulţime tot mai mare de pelerini. Isus apare din ce în ce mai mult în centrul atenţiei tuturor, pătrunşi de o speranţa mesianică, mai ales după vindecarea orbului Bartimeu, care îl invocase numindu-l „Isuse, Fiul lui David”. Şi odată vindecat, l-a urmat pe Isus în drumul său. Pelerinii, toţi cei de pe drum ca şi cei prezenţi deja la Ierusalim, se lasă cuprinşi de entuziasmul celor care sosesc însoţindu-l pe Isus. Taie ramuri de palmier, aştern veşminte pe drumul pe care trecea Isus călare pe un măgăruş pe care nu mai şezuse nimeni şi îl aclamă prin cuvinte din rugăciunea liturghiei pelerinilor lui Israel (Ps Ps 117/118). Cuvintele psalmului strigate de ei devin o proclamaţie mesianică: „Osana întru cei de sus! Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului (Ps 117/118,25). În aclamaţia „Osana” se recunoştea o preamărire a lui Dumnezeu în momentul intrării în cetatea Celui Preaînalt. Era o manifestare a speranţei în venirea ceasului lui Mesia.

3. Salutul pelerinilor şi binecuvântarea mesianică

Cu expresia din Psalmul 117/118 „Binecuvântat cel care vine în numele Domnului” erau salutaţi pelerinii la intrarea în oraşul sfânt: „Vă binecuvântăm din casa Domnului”. Preoţii repetau această binecuvântare care într-un anume fel era aplicată pelerinilor la sosire. Expresia „cel care vine în numele Domnului”, căpătase între timp o semnificaţie profund mesianică. Mai mult, devenise denumirea Celui promis de Dumnezeu. Astfel din binecuvântare pentru pelerini, expresia s-a transformat într-o laudă adusă lui Isus, care este salutat ca Cel care vine în numele Domnului, ca Cel Aşteptat şi ca Cel Vestit de toate promisiunile (cf. Joseph Ratzinger - Benedetto XVI, Gesù di Nazaret, Dall’ingresso in Gerusalemme fino alla risurrezione, LEV, 2011).

4. Procesiunea liturgică

Înainte de binecuvântarea ramurilor şi a celor care le poartă, slujitorul  adresează participanţilor acest îndemn: În timpul postului celor patru-zeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire faţă de aproapele. Astăzi, ne-am adunat să începem, împreună cu toată Biserica, celebrarea misterului pascal, adică moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos, mister, pentru îndeplinirea căruia Isus a mers în oraşul Ierusalim. Celebrând cu toată credinţa şi evlavia intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, să-l urmăm şi noi pe Mântuitorul, pentru ca asociindu-ne la suferinţele crucii sale, să fim părtaşi la învierea sa glorioasă. Desigur, procesiunea sau intrarea solemnă reprezintă prin ritul exterior ceea ce Euharistia realizează tainic: intrarea lui Cristos ca rege şi domn în noul Ierusalim, format din adunarea creştinilor, preludiu al sărbătorii Paştelui. Căci, până la trecerea noastră din această lume la Tatăl, până la Paştele Învierii noastre, rămâne să păşim cu Cristos pe drumul patimii şi morţii sale. Este calea bobului de grâu căzut în pământ, care murind aduce rod, viaţă nouă.

5. Bucurie şi tristeţe

Sentimente de bucurie şi de tristeţe stăpânesc inima creştinilor în Duminica Floriilor. Simţămintele de bucurie sunt exprimate prin aclamaţia pe care mulţimea o adresează lui Isus care intră în Ierusalim: „Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului”. Sentimentele de tristeţe se trezesc în inimile credincioşilor în timpul ascultării povestirii patimii lui Isus, care ocupă bună parte a celebrării liturgice de azi. În evanghelii există patru povestiri ale patimilor Domnului. Cea proclamată în anul B din ciclul trienal este Evanghelia după Sfântul Marcu, probabil prima care a fost redactată despre acest subiect, şi poate şi cea mai aproape de adevărul istoric al evenimentelor pe care le povesteşte. Povestirea lui Marcu se deschide cu un act de respect, descris ca un rit liturgic, săvârşit de o femeie care toarnă ulei parfumat pe capul şi pe picioarele lui Isus pe când era la masă în casa unui fariseu (Mc 14,3-9), şi se încheie cu declaraţia centurionului roman care a asistat la moartea lui Isus: „Cu adevărat omul acesta era fiu al lui Dumnezeu” (Mc 15, 3-9). În acea femeie şi în acest bărbat atât de diferiţi, una evreică şi altul roman, sunt prezentaţi în cod toţi aceia care meditează cu respect la patimile Domnului.

6. Isus Nazarineanul, „Răstignitul”

Având în vederea durata Liturghiei, este imposibil ca în predică să fie remarcate toate episoadele ce se înlănţuie în povestirea patimilor lui Isus. Însă e posibil a le asculta şi a le citi apoi într-o meditaţie personală, în lumina celor afirmate de apostolul Paul despre Isus în Scrisoarea către Filipeni: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus. El, fiind din fire, Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce” (Fil 2,5-8). Moartea sa, deci, nu a însemnat sfârşitul tragic al unui profet generos dar nechibzuit şi temerar, care s-a ridicat împotriva celor mai tari decât el, ci a corespuns unui plan precis, chiar dacă misterios pentru noi, pe care el îl cunoştea bine şi pe care a încercat să-l semnaleze de mai multe ori ucenicilor săi (Mc 8,31; 9,8; 10, 33-34). Cheia de interpretare a întregii povestiri stă în finalul ei, acolo unde îngerii le spun femeilor, care se duseseră dis de dimineaţă la mormânt ca să-i ungă trupul: „Nu vă speriaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici (Mc 16,6). Prin urmare, rezultatul acestei lungi istorii nu este moartea, ci învierea lui Isus, evenimentul care a schimbat viaţa ucenicilor săi şi cursul istoriei umane.

7. Sentimentele lui Isus

Este bine deci să reţinem pentru viaţa personală cuvintele apostolului care, descriind coborârea de bunăvoie a lui Isus întru moarte şi înălţarea lui prin mâna Tatălui în glorie, ne îndeamnă: „Să aveţi între voi aceleaşi sentimente ale lui Isus Cristos” (Fil 2,5). Dar care sentimente?  Poate fi scoasă în evidenţă experienţa teribilă a solitudinii îndurată de Isus pe Cruce, care ajunge să strige cu primele cuvinte ale Psalmului 21/22: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit”. Despre această singurătate imensă au scris pe larg chiar teologi de renume şi mai ales mistici. Trebuie totuşi să precizăm că potrivit vechii tradiţii religioase în Israel, cine recita primele versete ale unui psalm îşi însuşea prin aceasta versetele succesive şi conţinutul întregului psalm. În cazul de faţă este rugăciunea unui drept care moare în chinuri cumplite: ”În tine, Doamne, au nădăjduit părinţii noştri…S-au încredinţat ţie şi nu au fost dezamăgiţi” (vv.5-6). Isus pe cruce, deşi într-o stare de angoasă profundă, s-a încredinţat Tatălui (cf. Lc 23,46) şi nu a fost dezamăgit. De aceea, apostolul Paul adaugă mai departe în aceeaşi scrisoare către Filipeni: „Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl (Fil 2,9-11).

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic pentru Duminica Floriilor de vineri 26 martie 2021)

26 martie 2021, 14:45