Căutare

Vatican News
Duminica a 6-a din timpul de peste an: Vindecarea unui lepros Duminica a 6-a din timpul de peste an: Vindecarea unui lepros 

Consideraţii omiletice la Duminica a VI-a de peste an (B): "Vreau, curăţă-te!"

Isus se apleacă cu milă peste lumea chinuită lăuntric şi desfigurată de suferinţe şi redă oamenilor integritatea asemănării cu Dumnezeu. Leprosul a fost vindecat pentru că a avut curajul să rupă barierele şi tabuurile convenţionale. În timp ce alţii se ascundeau de frică sau de ruşine, el a ieşit aşa cum era şi s-a arătat lui Isus. A căutat vindecarea la acela care o poate da. Dacă ai fost rănit de diavol în ascuns, denunţă-l, nu te ruşina să-i arăţi medicului rana! Dacă ai avut de suferit luptând împotriva ispitelor, nu ascunde rănile repurtate în bătălie! Isus este „mâna binefăcătoare” a lui Dumnezeu. El a luat asupra sa rănile noastre pentru a ne face părtaşi, încă de acum, ai învierii sale.

(Vatican  News - 14 februarie 2021) E Ziua Domnului, sărbătoarea Paştelui săptămânal. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o invocaţie plină de încredere luată din cartea Psalmilor. „Fii pentru mine, Doamne, o stâncă ocrotitoare, o cetate întărită, ca să mă mântuieşti! Căci tu eşti stânca mea, cetatea mea, pentru numele tău, mă vei călăuzi şi mă vei hrăni” (Ps 30/31,3-4: Ant. la intrare). Este rugăciunea unui om persecutat care caută refugiu la Dumnezeu. Luat în derâdere de potrivnici şi uitat de prieteni, îşi dă seama că cei din jur pun la cale un complot pentru a-i curma viaţa. Singura lui speranţă de salvare este la Dumnezeu. Cu acest psalm Isus s-a rugat pe cruce înainte de a muri, strigând cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul (Lc 23,46; cf. Ps 30/31,6). A fost încrezător în Tatăl până la sfârşit. Într-adevăr, „în zilele vieţii sale pământeşti Isus a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui. Şi, deşi era Fiu, el a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el” (Evr 5,7-9). Mântuirea pe care Isus o aduce lumii este darul unei vieţi noi şi al apropierii de fraţi în iubire. Ascultarea efectivă a cuvântului său ne face capabili să stăm alături de durerea fratelui, imitând în mod concret compasiunea sa faţă de oamenii în suferinţă.

1. Isus este „mâna binefăcătoare” a lui Dumnezeu
Chiar de la începutul vieţii publice Isus se loveşte de problema suferinţei umane şi de necazurile unei lumi bolnave. Isus vesteşte mai întâi că s-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Alternează predicarea venirii împărăţiei cu momente prelungite de rugăciune în locuri retrase, unde se întreţine în comuniune cu Tatăl. Se roagă, predică şi însoţeşte cuvintele cu numeroase "fapte puternice, minuni şi semne" (Fap 2, 22). Gesturile de binefacere pe care Isus le săvârşeşte sunt semne ale noii realităţi. Isus se apleacă cu milă peste lumea chinuită lăuntric şi desfigurată de suferinţe şi redă oamenilor integritatea asemănării cu Dumnezeu. Mulţi recunosc îndată că în Isus din Nazaret lucrează mâna lui Dumnezeu şi ajung să exclame: „Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său” (Lc 7,16: aclamaţie la Evanghelie). Cu Isus, apar semnele erei mesianice, timp de vindecare şi de milostivire, în care omul este tămăduit în trup şi în spirit pentru o noua creaţie ce se va inaugura la Paştele învierii.

2. Vindecarea unui lepros
Astăzi, în continuarea Evangheliei după Marcu, Isus vindecă un bolnav de lepră. Această boală era foarte răspândită în Orientul antic şi nu avea încă leac. Pe lângă faptul că era nevindicabilă, această boală repugnantă trezea groază în oameni, chiar numai auzind numele. Deoarece mutilează trupul omului şi îi desfigurează faţa, lepra părea că şterge însăşi chipul lui Dumnezeu imprimat în fiinţa umană prin creaţie (Gen 1,27). Bolnavul de lepră era tratat ca un cadavru. Nu putea fi atins. Desfigurat fizic, leprosul era văzut ca unul care a fost lovit de blestemul lui Dumnezeu datorită unui păcat extrem de grav. Legea lui Moise prevedea ca leprosul să fie izolat de societate pentru a nu-i contagia şi pe alţii. Cât timp avea această boală era socotit ca necurat. De aceea trebuia să locuiască separat în afara taberei" (cf. Lev 13,1-2.45-46: prima lectură). Se aştepta venirea lui  Mesia ca să înlăture acest rău şi să restaureze pământul şi omul în totalitate. În zilele acelea, un lepros a venit la Isus, a îngenuncheat în faţa lui şi l-a rugat: "Dacă vrei, poţi să mă cureţi". Făcându-i-se milă de el, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: "Vreau, curăţă-te!" Imediat s-a îndepărtat lepra de la el şi s-a vindecat. Isus i-a poruncit să plece şi l-a făcut atent: "Să nu spui o vorbă nimănui, ci du-te, arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale jertfa de curăţire pe care a prescris-o Moise". Omul însă a plecat şi a povestit cele întâmplate peste tot, aşa încât Isus nu mai putea să se arate în public în nici o cetate; era obligat să rămână în locuri pustii, dar şi aici oamenii veneau la el de pretutindeni” (Mc 1,40-45: Evanghelia zilei).

3. Dacă vrei, poţi să mă cureţi!
Povestind întâlnirea lui Isus cu leprosul, evanghelistul Marcu notează că lui Isus i s-a făcut milă. În unele manuscrise citim că Isus „s-a încruntat”, văzându-l pe acel sărman cu trupul desfigurat, obligat să poarte haine rupte şi părul zbârlit, să-şi acopere partea de sus a feţei până la buze şi să strige: "Necurat! Necurat!" Isus s-a indignat, n-a putut suporta situaţia şi l-a vindecat. Apoi i-a poruncit să împlinească dispoziţiile rituale prescrise de legea mozaică pentru a pune capăt stării de izolare civilă şi religioasă la care fusese constrâns.  Este primul bolnav care se adresează direct lui Isus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. Şi Isus îi răspunde imediat. "Vreau, curăţă-te!" Întâlnirea cu bolnavii de lepră dezvăluie atitudinea cu totul nouă, adoptată de Isus faţă de prescripţiile din Legea veche. Acestea erau măsuri sanitare de prevenire a contaminării dar în acelaşi timp un reflex al concepţiei despre boală. Rabinii învăţau că la originea oricărei boli se află un păcat a cărui mărime se putea deduce din gravitatea bolii. Considerau că prezenţa leproşilor în comunitate constituia un pericol de contaminare nu numai fizică dar şi morală, nu doar trupească, ci şi sufletească. De aceea, se impunea obligaţia strictă a izolării lor de restul societăţii. De altfel, dacă un lepros îndrăznea să se apropie de comunitatea celor sănătoşi, aceştia puteau să-l alunge aruncând în el cu pietre. Constatarea oficială de către preoţi a vindecării bolii însemna încetarea pericolului de contagiere, ieşirea din „carantină” şi integrarea bolnavului în societate.

4. Vindecările corporale sunt semne mesianice
În faţa bolnavului de lepră care vine şi-l roagă căzând în genunchi, lui Isus nu-i este frică de contaminare, dar i se face milă, îşi întinde mâna binefăcătoare şi îl atinge: îi redă sănătatea şi integritatea fizică. Apoi, deodată Isus schimbă brusc atitudinea şi devine sever: "Să nu spui o vorbă nimănui, ci du-te, arată-te preotului şi adu ca mărturie a vindecării tale jertfa de curăţire pe care a prescris-o Moise". Semnele minunate săvârşite de Isus nu sunt menite să satisfacă curiozitatea şi dorinţele după ceva magic. Eliberând pe unii oameni de relele pământeşti, de nedreptate, de boală şi de moarte, Isus a săvârşit semne mesianice. Totuşi, Cristos nu a venit pentru a înlătura toate relele de pe acest pământ, ci pentru a-i elibera pe oameni de robia cea mai umilitoare şi mai grea, adică robia păcatului. Aceasta este cauza tuturor aservirilor care îi împiedică pe oameni să trăiască bucuria de fii ai lui Dumnezeu. Rugămintea leprosului se întâlneşte cu voinţa profundă a lui Isus de a-i vindeca pe toţi. Mâna lui se întinde spontan în gest de vindecare dar gândul că răul va continua să roadă şi să sape răni adânci în trupul atâtor fraţi şi surori, îl nelinişteşte. Răul sub toate formele, vechiul duşman răpus în pustiu e prezent pretutindeni. Iar un taumaturg nu învinge niciodată în mod definitiv. Şi aici se profilează umbra crucii prevestită de profetul de demult: „El a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele noastre” (Is 53,4; Mt 8,17). Se întrevede nevoia de o vindecare mult mai profundă şi totală.

5. Impuritatea vine dinăuntru
Isus îi permite leprosului să se apropie de el; mai mult, face acel gest de neimaginat pentru un evreu: îl atinge cu mâna. Isus este salvatorul, mântuitorul trimis de Dumnezeu, căruia nu-i este teamă de contaminare. Pentru Isus nimeni nu este intangibil. Din contra, spune că „nu au nevoie de medic cei sănătoşi, ci bolnavii. Nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi" (Mc 2,17). Şi lumea răspunde, căci „oamenii veneau la el de pretutindeni”. Isus nu-l consideră pe lepros un necurat care îi face impuri pe cei care vin în contact cu el. Alta este adevărata necurăţie de care omul trebuie să se ferească. Este necurăţia inimii. De aceea, Isus le-a mai zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur” (Mc 7,20-23). Leprosul este un om bolnav, nu un pedepsit de Dumnezeu. Este o persoană iubită de Dumnezeu, un frate pe care să-l primim. Împărăţia lui Dumnezeu nu ţine cont de barierele şi tabuurile „pur şi impur”, ci le depăşeşte. Nu există oameni ce trebuie primiţi şi oameni care trebuie evitaţi, oameni ocrotiţi de lege şi oameni lipsiţi de protecţia legii, oameni cu drepturi şi oameni fără drepturi. Toţi, fără nici o deosebire, sunt iubiţi şi chemaţi de Dumnezeu să intre în împărăţia sa.

6. Alături de leproşi tradiţionali şi moderni
Lucrarea binefăcătoare a lui Isus se extinde la tot omul şi continuă astăzi în lume prin mâinile ucenicilor săi care acţionează în numele lui Isus şi al Bisericii sale. Fireşte, noi nu putem lua asupra noastră păcatele altora. Toţi însă putem să ne apropiem de cei care suferă în trup şi în suflet, dându-le ceea ce am primit din bunăvoinţa lui Dumnezeu. Pe lângă leproşii tradiţionali, există noi boli şi noi leproşi pe care societatea caută să-i evite şi îi izolează. Un simplu gest material precum acela de a le „întinde mâna”, poate fi pentru ei de mare ajutor şi alinare. Îi face să se simtă încă oameni ca ceilalţi. Grija de semenii noştri în suferinţă este o adevărată slujire a lui Cristos. Înseamnă o participare la suferinţele Domnului. Asta poate marca începutul unei adevărate convertiri pentru cine o face învingând în sine repugnanţa pe care o simte faţă de bolnavi.

7. Vindecarea de lepra spirituală
Episodul vindecării leprosului conţine încă o învăţătură. Vindecarea de această boală este un prilej de a deveni conştienţi de o vindecare mult mai profundă şi mai mare care s-a petrecut în noi când am fost îndreptăţiţi în mod gratuit prin răscumpărarea de păcat realizată de Isus Cristos (cf. Rom 3,24). Cristos ne-a răscumpărat de „lepra păcatului”. Cât de mângâietor este a şti că această minune nu se întâmplă doar o singură dată în viaţă, încât dacă cineva contractează din nou această „lepră”, nu mai există leac pentru el. Ori de câte ori, căiţi din inimă, ne aruncăm în genunchi la picioarele lui Cristos şi ale Bisericii, recunoscându-ne păcatele, putem auzi cuvântul „Eu te dezleg de păcatele tale”. Este echivalentul pe plan spiritual al răspunsului dat de Isus leprosului: „Vreau, curăţă-te!" Devenim atunci făptură nouă.

8. Du-te şi arată-te preotului!
Ce-i de făcut? Cum să procedăm? Mai întâi să recunoaştem răul şi să-i arătăm rănile celui care  poate să le vindece. Pentru a face asta, uneori trebuie să învingi nu numai propria rezistenţă interioară, dar şi respectul omenesc într-o cultură şi o societate ce neagă păcatul sau caută să arate că acest rău nu este atât de mare cât se spune. Dacă ai fost rănit de diavol în ascuns, nu te ruşina să-i arăţi medicului rana! Denunţă-l pe ispititor, căci nu vrea să fie demascat. Dacă ai avut de suferit în lupta împotriva ispitelor, nu ascunde rănile repurtate în bătălie! Leprosul din Evanghelie a fost vindecat pentru că a avut curajul să rupă barierele şi tabuurile convenţionale. În timp ce alţii se ascundeau de frică sau de ruşine, el a ieşit aşa cum era şi s-a arătat lui Isus. Într-o zi Isus a trebuit să constate cu mâhnire: „Mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul” (Lc 4,27). Doar Naaman Sirianul a fost vindecat pentru că a ieşit din ţara lui ca să ceară ajutor de la profetul lui Dumnezeu. Să căutăm vindecarea la Acela care o poate da.

9. Cântarea psalmistului
Fericit este omul în duhul căruia nu este prefăcătorie, spune psalmistul. Doamne, eu ţi-am făcut cunoscut păcatul meu, nu ţi-am ascuns fărădelegea mea. Am zis: „Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele”. Şi tu ai iertat vinovăţia păcatului meu” (Ps 31/32,2.5: psalmul responsorial). În rest, “fraţilor, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” (cf. 1Cor 10,31-33; 11,1: lectura a doua).

10. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, tu ne-ai spus că-ţi faci lăcaş în inimile drepte şi curate: dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău, astfel încât să binevoieşti a locui în noi. 

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 12 februarie 2021)

13 februarie 2021, 07:30