Căutare

Vatican News
Cea mai veche reprezentare a sfântului Toma de Aquino descoperită recent în bazilica "Santa Maria Novella" din Florenţa Cea mai veche reprezentare a sfântului Toma de Aquino descoperită recent în bazilica "Santa Maria Novella" din Florenţa 

Descoperită recent cea mai veche imagine a Sf. Toma de Aquino

Cea mai veche reprezentare a sfântului Toma de Aquino a fost descoperită recent, sub un strat de tencuială, pe unul din zidurile bazilicii "Santa Maria Novella" din Florenţa. Lucrarea este o frescă din 1323, atribuită pictorului italian anonim din Şcoala lui Giotto supranumit Maestrul Sfintei Cecilia deoarece este autorul unei picturi pe lemn care ilustrează viaţa sfintei Cecilia, operă conservată la galeria Uffizi din Florenţa.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

28 ianuarie 2021 – Vatican News. Cea mai veche reprezentare a sfântului Toma de Aquino, descoperită recent, se află în centrul celebrărilor din ziua de 28 ianuarie, când sfântul supranumit "Doctorul Angelic" este comemorat liturgic.

Anul acesta, Biserica catolică marchează un An jubiliar dedicat Sfântului Dominic, cu prilejul împlinirii a opt secole de la moartea fondatorului ordinului călugăresc dominican, din care făcea parte şi sfântul Toma de Aquino.

Cea mai veche reprezentare a sfântului Toma de Aquino, filosof şi teolog, a fost descoperită în timpul unei intervenţii de conservare şi restaurare din bazilica "Santa Maria Novella". Restauratorul, Simone Vettori, cu mare iscusinţă a reuşit să îndepărteze stratul depus deasupra picturii, aducând la lumină o imagine care, în urma daunelor suferite de-a lungul timpului, rămâne totuşi vizibilă în cadrul său general şi dezvăluie stilul rafinat al tehnicii cu care a fost realizat.

La celebrările din comemorarea liturgică a sfântului Toma de Aquino, cu desfăşurare la Florenţa, în bazilica "Santa Maria Novella", participă şi actualul maestru al Ordinului Fraţilor Predicatori -  părintele Gerard Timoner – care prezidează Sfânta Liturghie.

În cadrul saluturilor de la audienţa generală de miercuri, 27 ianuarie a.c., papa Francisc a amintit comemorarea liturgică a sfântului Toma de Aquino, spunând: «Mâine se comemorează liturgic sfântul Toma de Aquino, patron an şcolilor catolice. Exemplul său să-i stimuleze pe toţi, în special pe studenţi, să vadă în Isus unicul maestru de viaţă, iar învăţătura sa să vă încurajeze să vă încredinţaţi înţelepciunii inimii pentru a vă îndeplini misiunea».


28 ianuarie 2021, 12:36