Căutare

Viaţa este un dar, eutanasia un faliment: episcopii spanioli Viaţa este un dar, eutanasia un faliment: episcopii spanioli 

Viaţa este un dar, eutanasia un faliment: episcopii spanioli

Episcopii spanioli au stabilit, pe 16 decembrie a.c., o zi de post şi rugăciune pentru viaţă. "Viaţa este un dar, eutanasia este un eşec": acesta este titlul comunicatului de presă al Conferinţei Episcopale din Spania în legătură la aprobarea, de Congresul Deputaţilor spaniol, a Legii privind dreptul la eutanasie. Episcopii spanioli denunţă procedura care a avut loc "într-un mod suspect de rapid, într-un moment de pandemie şi de urgenţă sanitară, fără ascultarea şi dialogul public". Acesta reprezintă "un fapt deosebit de grav" deoarece "provoacă o fractură morală, o răsturnare a finalităţii statului: de la apărarea vieţii la responsabilitatea pentru moartea cauzată şi, de asemenea, generează o răsturnare a scopului profesiei medicale chemată, pe cât posibil, să vindece, să atenueze suferinţa, să-i consoleze pe bolnavi şi să nu provoace niciodată moartea pacienţilor în mod intenţionat".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

15 decembrie 2020 – Vatican News.
Împotriva unei astfel de propuneri care "corespunde viziunii antropologice şi culturale a sistemelor dominante de putere din lume", episcopatul spaniol solicită în schimb "promovarea îngrijirilor paliative, care ajută la trăirea situaţiilor de boli grave fără durere şi a însoţirii integrale, prin urmare şi a însoţirii din punct de vedere spiritual a bolnavilor şi a familiilor lor". În acest fel, pe lângă "ameliorarea durerii, se vor oferi consolare şi speranţă, ce izvorăsc din credinţă şi dau sens întregii vieţi umane, chiar şi în situaţii de suferinţă şi vulnerabilitate".

Eutanasia "nu poate fi o scurtătură care ne permite să economisim resursele umane şi economice implicate în îngrijirea paliativă şi însoţirea integrală – se spune în continuarea notei de presă. Dimpotrivă, în faţa "morţii ca soluţie, este necesar să investim în îngrijire şi în apropierea de care avem cu toţii nevoie în faza finală a vieţii" ”, pentru că "aceasta este adevărata compasiune".
De asemenea, episcopii spanioli fac referire la acele ţări în care eutanasia  a fost legalizată, demonstrând modul în care se "incită la moartea celor mai vulnerabili", deoarece "permiţând acest pretins drept, persoana bolnavă ajunge să fie văzută ca o povară pentru familie şi societate, simţindu-se astfel condiţionată să ceară să moară". Deseori, "lipsa îngrijirilor paliative este o expresie a inegalităţii sociale", deoarece
"mulţi oameni mor fără a putea primi astfel de îngrijiri", dat fiind că doar unii "şi le pot permite".

Amintind că eutanasia şi sinuciderea asistată reprezintă "un eşec pentru toţi", episcopii iberici lansează un apel la "a nu-i abandona niciodată pe cei care suferă şi a nu renunţa niciodată la îngrijirea lor, ci a-i trata, a-i iubi şi a le dărui speranţă" tuturor bolnavilor.
De aici, îndemnul "la rugăciune şi la mărturie publică, personală şi instituţională, în favoarea vieţii". Episcopii cer autorităţilor statului, în special, celor care "au responsabilitatea de a lua aceste decizii grave" să acţioneze conform "conştiinţei, adevărului şi dreptăţii".
În finalul comunicatului, episcopii spanioli anunţă pentru miercuri, 16 decembrie a.c., o zi de post şi rugăciune pentru a cere Domnului să inspire legi care respectă şi promovează îngrijirea vieţii omeneşti.

15 decembrie 2020, 10:22