Căutare

Vatican News
Sfânta Familie: considerații omiletice (anul B) Sfânta Familie: considerații omiletice (anul B) 

Consideraţii omiletice la sărbătoarea Sfintei Familii (B): Aduc roade şi la bătrâneţe

Multe persoane în paradis îşi datorează mântuirea anilor bătrâneţii! Nu mă respinge în timpul bătrâneţii mele; nu mă părăsi când mi se termină puterile! Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe, iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. Nici la bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeule, să nu mă părăseşti, ca să fac cunoscută puterea ta generaţiei de acum.

(Vatican News - 27 decembrie 2020) E Ziua Domnului. Răsună încă în inimile noastre ecoul mesajului cântat de îngeri în noaptea sfântă: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,14). „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evr 1,1-2: aclamaţie la Evanghelie) care s-a făcut om şi a locuit între noi. „Cerul s-a deschis şi s-a unit cu pământul; Creatorul, cu făptura sa; Stăpânul, cu slujitorul său; Cel Preaînalt, cu cel nevrednic şi păcătos”. De acum cerul nu mai apare ca ceva din lumea stelelor. Pământul nu se roteşte în univers ca scăpat din mâna caldă a Tatălui. Dumnezeu ne iubeşte: este iubitor de oameni.

1. Tabloul Sfintei Familii

În prima duminică dintre Crăciun şi 1 ianuarie (sau pe 30 decembrie când în acest interval nu cade o duminică) sărbătorim Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif. Mântuitorul nu a venit în lume ca un meteorit sau corp ceresc căzut undeva pe pământ, pe întinsul apelor, în munţi sau în pustiu. A intrat în istoria oamenilor născându-se într-o familie, chiar dacă prin lucrarea Duhului Sfânt şi dintr-o mamă Fecioară. Atunci când cerul s-a aprins în noapte şi un înger al Domnului le-a vestit păstorilor că s-a născut Mântuitorul, ei „au mers în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (Lc 2,16). Pe urma păstorilor şi a magilor, noi creştinii chemaţi lăuntric de lumina tainică a credinţei ne adunăm în biserici şi celebrăm misterul mântuirii noastre. Ascultăm şi primim cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum păstorii au auzit şi primit vestea dată de înger în acea noapte luminată. Cuvântul Betleem înseamnă „casa pâinii”. La sfânta Liturghie ne hrănim cu darul pâinii euharistice, apoi, asemenea păstorilor, ne întoarcem la casele noastre „glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu” pentru  tot ce am auzit şi am văzut (cf. Lc 2,20).

2. Isus cu familia la templu

Viaţa Sfintei Familii decurge potrivit culturii poporului şi tradiţiei religioase din care făcea parte. Iosif şi Maria au împlinit ritualul tăierii împrejur a pruncului, ca semn al apartenenţei la poporul lui Dumnezeu şi i-au pus numele de Isus, adică Mântuitor. Astăzi, Evanghelia propune un alt tablou de familie: „prezentarea lui Isus la templu” (cf. Lc 2,22-40): „Când s-au împlinit zilele purificării lor, potrivit legii lui Moise, părinţii lui Isus l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: „Orice prim născut de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul” şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Lc 2, 22-24). Dar evanghelistul Luca nu se opreşte la aceste rituri, ci la faptul că pentru prima dată în viaţa sa Isus a intrat în templu. Acest eveniment înseamnă pentru evanghelist împlinirea profeţiei lui Malahia: „Iată, va veni îndată în templul său Domnul pe care îl căutaţi şi îngerul legământului pe care voi îl doriţi” (Mal 3,1). Vedem în acest tablou o familie simplă care îşi descoperă menirea treptat în locul prezenţei lui Dumnezeu. Părinţii îşi îndeplinesc misiunea şi îi dau copilului tot ce ştiu că e mai bun. Biserica a înţeles că grija pentru familie este una dintre îndatoririle ei

3. Situaţia actuală a familiei

Familia este alcătuită dintr-un ansamblu de relaţii. Avem înainte de toate relaţia dintre soţ şi soţie; apoi cea dintre părinţi şi copii. Astăzi există tendinţa de a închide aici cercul familial. Dar poate nu este tocmai just: e bine şi nu e bine. În ce sens? Există un alt raport mai larg, acela dintre bunici şi nepoţi, sau dintre bătrâni şi tineri, care face parte integrantă a unei familii umane. În anul acesta liturgic (B), lecturile ne oferă prilejul de a reflecta despre această ultimă componentă a familiei. Mă refer la prezenţa bunicilor în familie şi, în general, a celor bătrâni. Fiecare dintre cele trei lecturi duminicale prezintă o pereche de bătrâni. În prima şi a doua lectură sunt bătrânii biblici, soţii Abraham şi Sara, iar în Evanghelia prezentării lui Isus la templu intervin bătrânul Simeon şi profetesa Ana. Toţi aceşti bătrâni au avut un rol important în istoria biblică.

4. Bătrânii  în familia actuală

Bătrânii trăiesc în lumea de azi o situaţie nouă. Sunt cei care au resimţit cel mai mult în urma schimbărilor rapide ale lumii moderne. Doi factori au contribuit la schimbarea radicală a rolului celor vârstnici. Primul este organizarea modernă a muncii cu privilegierea ultimelor cunoştinţe tehnice şi coborârea vârstei de pensionare. Al doilea factor este afirmarea justă şi legitimă a unui tip de familie monocelulară, formată doar din soţ, soţie şi copii. În această situaţie, bunicii îi văd rar pe fii şi nepoţi. Asta a creat probleme pe care le cunoaştem: singurătate, marginalizare, sărăcirea enormă a vieţii de familie, mai cu seamă pentru copii pentru care bunicii sunt figuri importante şi de echilibru în perioada creşterii. Desigur, o categorie aparte sunt familiile în care părinţii, unul sau amândoi, au fost nevoiţi să emigreze din juste motive economice, lăsând copiii în grija unuia din ei sau a bunicilor. Toţi ştim că diaspora este o situaţie anormală şi ambivalentă: oferă multe avantaje dar dezavantajele sunt enorme, chiar când sunt aduşi bunicii. Istoric vorbind, dezrădăcinarea rămâne o dramă. Dar poate fi o şansă în lumina credinţei.

5. Recuperarea rolului bătrânilor

În Biblie şi, în general, în antichitate, bătrânii, departe de a fi marginalizaţi şi consideraţi „inutili”, erau văzuţi şi simţiţi ca adevăraţi stâlpi ai familiei şi ai societăţii. Astăzi dacă îi spui cuiva „bătrânule!” este o jignire. Altădată era un titlu de onoare, căci însemna „domnule!”. Înseamnă şi astăzi dar numai în dicţionar. În limbile romanice cuvântul domn „signore, seigneur, señor, senhor” provin din comparativul latin „senior” al adjectivului „senex” care înseamnă „bătrân”. Ca un copac secular pe care îl protejăm ca „monument al naturii”. Şi în română, cine datorită experienţei în domeniu vorbeşte mai cu autoritate este numit „senior”. Dar şi pe plan bisericesc, denumirea „prezbiteri”, adică preoţi, are aceeaşi origine dar din limba greacă şi înseamnă simplu „bătrâni”.             Amintesc aceste lucruri nu pentru curiozitate, dar ca să rămânem în realitatea existenţei. După pensionare, bătrânii au încă energii şi pot dedica restul existenţei lor într-o întreprindere mai bună. Ştiţi care este? Cea a împărăţiei lui Dumnezeu. Pot folosi competenţa lor cu entuziasm în lucrarea de evanghelizare. Mă gândesc apoi la câţi oameni vârstnici trăiesc actuala perioadă de pandemie urmărind cu adevărat folos lăuntric emisiunile religioase la radio şi televiziune. Pentru mulţi situaţia de neputinţă este o adevărată purificare. Alţii, mai norocoşi, pot activa în voluntariat pentru realizarea unor proiecte sociale de caritate sau îl pot ajuta pe paroh în micile servicii pentru binele comunităţii. Toţi, în felul lor, cum spune psalmistul: „Aduc roade şi la bătrâneţe, îşi păstrează seva şi prospeţimea” (Ps 92/91,15). Câte persoane în paradis îşi datorează mântuirea anilor bătrâneţii!

6. Tineri sau bătrâni, mereu cu speranţă în Domnul

Speranţa este adevăratul elixir al tinereţii veşnice cu Dumnezeu. Cât timp avem speranţă, avem viaţă. În psalmii biblici găsim această rugăciune încrezătoare a unui bătrân, pe care tineri si vârstnici o putem spune personal, regăsindu-ne fie în prima sau în a doua parte: „Nu mă respinge în timpul bătrâneţii mele; nu mă părăsi când mi se termină puterile!... Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe, iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. Nici la bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeule, să nu mă părăseşti, ca să fac cunoscută puterea ta generaţiei de acum” ( cf. Ps 71/70, 9-18).

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în sfânta familie de la Nazaret, dă-ne, te rugăm, harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi prin aceeaşi iubire, pentru ca odată să gustăm răsplata veşnică în bucuria casei tale.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 26 decembrie 2020)

27 decembrie 2020, 09:29