Căutare

A treia duminică din Advent: Bucuria în Domnul este puterea noastră A treia duminică din Advent: Bucuria în Domnul este puterea noastră 

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (B): Bucuria în Domnul este puterea noastră

Împărtăşiţi altora nu numai necazurile şi grijile, dar şi bucuriile adevărate şi durabile care se nasc şi înfloresc din jertfă. „Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape”.

(Vatican News - 13 decembrie 2020) E Ziua Domnului. Suntem la jumătatea perioadei de pregătire la sărbătoarea Crăciunului. Duminica a III-a de Advent, este numită Duminica „bucuriei” şi marchează trecerea de la prima parte, predominant austeră şi de pocăinţă, a Adventului la cea de-a doua parte dominată de aşteptarea mântuirii apropiate. Denumirea vine de la cuvântul   din limba latină „Gaudete” care înseamnă „Bucuraţi-vă” şi pe care îl ascultăm la începutul sfintei Liturghii: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape” (Fil 4,4-5). Acest îndemn al apostolului Paul către vechea comunitate creştină din oraşul Filipi este şi pentru noi. Pentru noi este şi chemarea profetului Isaia care spune celor cu inima înfricoşată: „Fiţi tari, nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru va veni şi ne va mântui” (cf. Is 35,4: Ant. la Împărtăşanie). Desigur, bucuria nu se confundă cu starea de euforie sau de optimism nemotivat. Motivul bucuriei este acesta: „Domnul este aproape”. Vine să ne mântuiască. Un scriitor din antichitate spunea despre primii creştini că „sunt mereu bucuroşi, dar niciodată beţi”.

1. Cuvântul Domnului, cuvânt de bucurie

Tema bucuriei este prezentă şi în restul lecturilor liturgice. În prima lectură ascultăm strigătul profetului: „Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; pentru că el m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a învăluit cu mantia dreptăţii, cum îşi pune mirele diadema şi cum se înfrumuseţează mireasa cu podoabele ei. Căci precum pământul face să răsară lăstarii şi o grădină face să crească semănăturile, tot aşa Domnul Dumnezeu va face să răsară dreptatea şi lauda înaintea tuturor popoarelor” (cf. Is 61,1-2a.10-11: prima lectură). Ca psalm responsorial este propusă cântarea Magnificat intonată de Fecioara Maria la întâlnirea cu ruda ei Elisabeta, îndată după ce a primit vestea că va mama lui Mesia: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, a căci a privit la smerenia slujitoarei sale” (Lc 1,46a-48a). În fine, lectura a doua, începe cu îndemnul apostolului Paul: „Fraţilor, bucuraţi-vă întotdeauna!”  Apoi, acelaşi apostol ne spune ce trebuie făcut în concret pentru a trăi în bucurie: „Rugaţi-vă fără încetare! Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi! Nu stingeţi Duhul! Nu dispreţuiţi profeţiile, dar cercetaţi toate: păstraţi ceea ce este bun! Fiţi departe de orice fel de rău! Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă: duhul, sufletul şi trupul, să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este cel care vă cheamă. El va şi înfăptui” (1Tes 5,16-24: lectura a doua). Dar şi Evanghelia zilei este, în felul ei, un lung imn de bucurie. Însuşi numele „Evanghelie” înseamnă, cum ştim, „veste bună”, veste de bucurie.

2. Adevărata bucurie izvorăşte din jertfă

Biblia vorbeşte despre „bucurie” în mod realist şi nu idealist. Bucuriile adevărate şi durabile se maturizează şi înfloresc mereu din sacrificiu. De fapt, spunem că „nu există trandafir fără spini”. In această privinţă, Isus aduce comparaţia cu femeia care naşte. Spune: „Adevăr, adevăr vă spun: voi veţi plânge şi veţi jeli, iar lumea se va bucura; voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie. Femeia, când naşte, este tristă pentru că i-a venit ceasul, dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aminteşte de chin, de bucurie că a venit un om pe lume. Iată, acum şi voi sunteţi trişti, dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,20-22). Cu această comparaţie, a femeii care naşte, Isus ne-a spus multe lucruri. Sarcina nu este în general o perioadă uşoară pentru femeie. Din contra, este un timp de neajunsuri, limitări de tot felul, nu poate face tot ce vrea şi merge unde vrea. Totuşi, când este vorba de o sarcină voită împreună şi trăită într-o atmosferă liniştită, timpul sarcinii nu e timp de tristeţe, dar de bucurie

3. Plăcerea se alternează cu durerea

În lume, plăcerea şi durerea se succed, urmează una după alta în mod regulat ca valurile mării. Omul caută continuu să le separe, să izoleze plăcerea de durere. Dar nu reuşeşte deoarece însăşi plăcerea dezordonată se transformă în amărăciune. Neputând să separe între ele, plăcerea de durere, nu rămâne decât de ales: sau o plăcere trecătoare ce duce la o durere durabilă, sau o durere trecătoare ce duce la o plăcere durabilă. Acest proces este valabil nu doar pentru plăcerea spirituală, dar şi pentru orice bucurie umană cinstită: cea a unei naşteri, a unei familii unite, a unei sărbători, a unui lucru bun dus la bun sfârşit, bucuria unei iubiri binecuvântate, a unei prietenii, a unei bune recolte pentru agricultor, a creaţiei artistic pentru artist, a unei victorii agonistice pentru un atlet. Toate aceste bucurii cer şi ele sacrificiu, renunţări, stăruinţă, fidelitate, statornicie, efort. Dar rezultatul este foarte diferit de plăcerea facilă şi scop în  sine. În  primul caz. Fericirea unuia este şi fericirea altora: e bucurie împărtăşită. În al doilea caz, de cele mai multe ori, fericirea unuia este plătită de nefericirea altuia, sau a mai multor persoane. Bucuria este ca apa: poate fi limpidă sau tulbure.

4. Bucuria aşteptării

S-ar putea obiecta: atunci, pentru omul care crede, bucuria în această viaţă va fi mereu şi numai obiect de aşteptare? Doar o bucurie ce trebuie să vină? Nu este aşa. Există o bucurie secretă şi profundă care consistă tocmai în aşteptare. S-ar putea spune că în lume este forma cea mai curată a bucuriei. Este bucuria ce se simte când sperăm. Probabil toţi am experimentat, cel puţin în copilărie şi tinereţe, că bucuria cea mai intensă nu este atât cea a duminicii, dar cea de sâmbătă seară, cea din ajunul sărbătorii şi nu din sărbătoarea în sine. Deosebirea este  că sărbătoarea pe care credinciosul o aşteaptă nu va dura doar câteva ore pentru a lăsa din nou loc „tristeţii şi vieţii cenuşii”, ci va dura pentru totdeauna. Apoi, bucuria trăită în lume, de multe ori nu este pentru toţi, ci doar pentru unii privilegiaţi. În schimb, bucuria evanghelică este pentru toţi, şi mai ales, cum spune Fecioara Maria în imnul „Magnificat”, „pentru cei umili şi înfometaţi”. În aclamaţia la Evanghelia acestei duminici Isus însuşi preluând profeţia lui Isaia defineşte mesajul său ca „vestea bună adusă săracilor”. „Duhul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg rănile celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a porţilor celor închişi; să vestesc un an de bunătate a Domnului” (Is 61,1-2).

5. Împărtăşiţi bucuria!

În încheierea acestor consideraţii despre bucurie e bine să tragem o concluzie practică. Să nu revărsăm asupra altora mereu şi numai amărăciunile şi momentele triste ale vieţii, necazurile şi grijile. Sunt unii care cred că fac păcat, sau că îşi atrag asupra lor cine ştie ce pedeapsă de la Dumnezeu, dacă spun cu simplitate: sunt mulţumit, sunt fericit! Cât de mult bine se aduce în casă, soţului, soţiei, copiilor, bătrânilor, când aud spunându-se: Sunt mulţumit, sunt cu adevărat bucuros! Iată modalitatea de a îndeplini în familie această frumoasă misiune. Mai ales copiii au nevoie să respire în casă o atmosferă de bucurie. Aşa cum florile se deschid la cald, la fel copiii în atmosfera de bucurie. Ar putea fi pentru ei cel mai frumos cadou de Crăciun, fără care celelalte daruri s-a dovedi poate surogate inutile, dacă nu de-a dreptul dăunătoare.

6. Rugăciunea Bisericii

Pregătindu-ne să-l întâmpinăm pe Domnul care vine, ne rugăm cu încredere: „Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău, care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare”.

Tuturor, Duminica placută!

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 12 decembrie 2020)

12 decembrie 2020, 12:18