Căutare

Vatican News
Duminica a IV-a din Advent (B): Pregătiţi ieslea inimii Duminica a IV-a din Advent (B): Pregătiţi ieslea inimii 

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Advent (B): Pregătiţi ieslea inimii

Un frumos „amin” inspirat de Maica Domnului. Credinţa ei devenită încredere este secretul Crăciunului adevărat. Spune-i lui Dumnezeu un „amin” deplin, liber şi bucuros ca cel pe care mireasa îl spune mirelui în ziua nunţii: „Iată, slujitoarea / slujitorul Domnului. Fie mie după cuvântul tău”. Şi inima ta se va bucura de sărbătoare în pofida virusului ce bântuie lumea.

(Vatican News - 20 decembrie 2020) E Ziua Domnului. Doar câteva zile şi din nou sărbătorim Crăciunul. Pregătirile pentru primirea Mântuitorului în inimi şi în familii devin tot mai intense. În ultima parte a Adventului suntem purtaţi de mână cu iubire maternă de Preasfânta Fecioara Maria pe care Evanghelia celei de-a patra duminici o prezintă în momentul Bunei Vestiri. În casa din Nazaret se împlineşte dorinţa profundă a omenirii exprimată de profeţii de demult: „Coborâţi, ceruri, roua de sus şi norii să-l reverse în ploaie pe Cel Drept; să se deschidă pământul şi să-l odrăslească pe Mântuitorul” (Is 45,8: Ant. la intrare). Dumnezeu cel credincios făgăduinţelor trece să le împlinească şi îşi aşează cortul între oameni. Maria din Nazaret primeşte cu credinţă şi smerenie cuvântul lui Dumnezeu şi astfel ea devine chivotul Celui Preaînalt şi mama lui Mesia. Să aprofundăm textele liturgice inspirate de Duhul Domnului.

1. Chivotul prezenţei divine

În prima lectură se citeşte că, pe când regele David îşi propunea să zidească un templu la Ierusalim pentru chivotul alianţei, profetul Natan îi face cunoscut că Domnul însuşi îi va face regelui o „casă” din pietre vii, adică din persoane: “Iată, Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi el însuşi o casă. Iar când se vor sfârşi zilele tale şi vei fi aşezat alături de părinţii tăi, atunci voi ridica după tine un urmaş, care va ieşi din trupul tău, şi voi întări stăpânirea lui. Eu îi voi fi lui tată şi el îmi va fi mie fiu. Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea mea, iar tronul tău va rămâne în veci neclintit” (2Sam 7,1-5.8b-12.14a.16). Această promisiune stă la baza tuturor profeţiilor mesianice. Secole de-a rândul, ea a fost continuată de profeţi în diferite forme, mai cu seamă de profetul Isaia care anunţă în termeni foarte clari: „Iată, Fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel” (cf. Is 7,14: Ant. la Împărtăşanie).

2. Maria, chivotul legământului

Ei bine, promisiunea făcută de Dumnezeu regelui David prin profetul Natan şi confirmată prin profetul Isaia se împlineşte atunci când „îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, cu numele Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria” (Lc 1,26-27). Evanghelia duminicii cuprinde cunoscutul episod al Bunei Vestiri după sfântul Luca (1,26-38). Din povestire înţelegem că Dumnezeu caută mereu o persoană cu care vrea să încheie în mod liber legământul său de iubire şi comuniune. Scena ne conduce în inima istoriei mântuirii. Îngerul Gabriel îi spune Fecioarei Maria că cel pe care îl va naşte „va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (cf. Lc 1,32-33). Stăpânirea lui îi va elibera pe oameni de adevăraţii duşmani care sunt păcatul, răul şi moartea. Ascultând povestirea celor petrecute la Buna Vestire, nu putem decât să-l adorăm în tăcere pe Dumnezeu.

3. Chemaţi să fim „casa Domnului”

Răspunsul Mariei la vestirea îngerului este simplu, grandios şi exemplar: „Iată, slujitoarea Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,38). Disponibilitatea Fecioarei Maria la voinţa lui Dumnezeu se înscrie pe linia strămoşilor biblici: Abraham, Moise, regele David, profeţii de demult şi toţi servitorii chemaţi de Domnul să contribuie la realizarea mântuirii neamului omenesc. Maria se comportă în mod anticipat ca ucenicul lui Isus de mai târziu care se roagă lui Dumnezeu Tatăl, aşa cum va fi instruit de divinul Învăţător: „Facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ” (Mt 6,10). Maria este modelul desăvârşit al Bisericii care primeşte, celebrează şi trăieşte tainele dumnezeieşti, împlinind în toate voinţa lui Dumnezeu. Repetând în diferitele situaţii ale vieţii „fie mie după cuvântul tău”, devenim şi noi un chivot al prezenţei lui Dumnezeu în noi până ce vom ajunge la statura lui Cristos care în mod tainic se naşte şi trăieşte în viaţa noastră.

4. Iată, slujitoarea/slujitorul Domnului!

Câţi dintre noi îi răspundem lui Dumnezeu „iată-mă!” asemenea Mariei din Nazaret? Să o facem ca pregătire apropiată la sărbătoarea Naşterii Domnului, pregătindu-i Mântuitorului o casă primitoare în sufletele noastre. În răspunsul dat îngerului la Buna Vestire „Iată, slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), este ca şi cum Maria ar fi spus: „Iată-mă, sunt ca o tăbliţă cerată: „Să scrie Domnul în sufletul meu tot ceea ce vrea”. În antichitate se scria pe tăbliţe acoperite cu un strat de ceară. Astăzi noi am spune: „Sunt o foaie albă de hârtie: „Să scrie Dumnezeu şi pe mine tot ceea ce vrea”. Acest act de credinţă nu a fost uşor nici pentru acea tânără din Nazaret. Cui ar fi putut Maria să-i explice ce s-a petrecut în ea? Cine putea să-i creadă că pruncul pe care-l poartă în sân este „lucrarea Duhului Sfânt?” Astfel Maria s-a văzut într-o totală solitudine, fără nimeni căruia să-i poată vorbi decât lui Dumnezeu.

5. Credinţă devine încredere, spunând „amin!”

Pentru Maria, credinţa nu a constat în faptul că şi-a dat consimţământul la o înşiruire de adevăruri, cum facem noi când recităm Crezul. Atât timp cât se mărgineşte la acceptarea teoretică a unor propoziţii credinţa rămâne simplă ideologie. Credinţa devine viaţă când se transformă în încredere. Credinţa Mariei a constat în faptul că s-a încrezut în Dumnezeu, s-a încredinţat complet voinţei lui. L-a primit pe Dumnezeu în viaţa sa. A spus „da”, „fiat – să fie, facă-se”, cu ochii închişi. A crezut că „la Dumnezeu nimic nu este imposibil”. La drept vorbind, Maria nu a  spus „să fie - fiat”. Acesta este un cuvânt în limba latină iar Maria nu vorbea nici latineşte şi nici greceşte. Ce va fi spus în acel moment, ce cuvânt a folosit? Este vorba de un cuvânt pe care, poate fără să ştim, toţi îl cunoaştem şi îl repetăm deseori. A spus „amin”. „Amen” era cuvântul cu care un evreu exprima consimţământul său lui Dumnezeu. Împreună cu „Abbà” şi „Maranatha”, acesta este unul din puţinele cuvinte pe care creştinii n-au cutezat să le traducă, dar le-au păstrat în limba în care le-au pronunţat Maria şi Isus. Cu acest cuvânt uşor de rostit se spun multe lucruri: „Dacă aşa îţi place ţie, Doamne, aşa vreau şi eu”. Este ca un „da” deplin şi bucuros pe care mireasa îl spune mirelui în ziua nunţii.

6. Un „amin” total şi bucuros

Maria nu şi-a dat consimţământul cu resemnarea tristă a unuia care zice în inima sa: „Dacă chiar nu se poate face altfel, atunci să se facă voia lui Dumnezeu”. Verbul pus în gura Mariei de către evanghelistul Luca este „γένοιτό/genoito – să se facă” şi este la optativ, un mod care în greacă se foloseşte pentru a exprima bucuria, dorinţa, nerăbdarea ca un anumit lucru să se întâmple. Şi că acela a fost momentul cel mai fericit din viaţa ei, îl deducem şi din faptul că Maria, imediat după aceea, intonează cântarea de bucurie „Μεγαλύνει /Magnificat”: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu se bucură în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc 1,46-47). Tresaltă de bucurie, de fericire. Credinţa ne face fericiţi. Într-adevăr, a crede este frumos! Este momentul în care făptura îşi atinge scopul pentru care fost creată, liberă şi inteligentă. Însă, pentru mulţi acest lucru apare dificil.

7. Nu se poate trăi fără „amin”

A spune „amin” cuiva, fie chiar lui Dumnezeu, pare ceva ce lezează propria libertate şi independenţă. Din acest motiv a nu fi de acord pare a fi cuvântul de ordine în diferite domenii; politic, cultural, social, familial. Dar care este alternativa? Ce altceva se poate face? Pornind de la aceste premise, gândirea modernă a ajuns, pe cont propriu, la concluzia că trebuie să spună „amin” în viaţă, că acest lucru este inevitabil. Căci, dacă nu se spune lui Dumnezeu, trebuie spus destinului orb. Omul nu are alt mijloc pentru a trăi în mod autentic propria existenţă decât să-şi accepte soarta ce i-a fost dată de istoria şi societatea din care face parte.

8. Credinţa: secretul Crăciunului adevărat

Credinţa este secretul pentru a face un Crăciun adevărat şi explicăm în ce sens. Sfântul Augustin afirmă că „Maria a conceput prin credinţă şi a născut prin credinţă: l-a zămislit pe Cristos mai întâi în inimă şi apoi în trup”. Noi nu putem să o imităm pe Maria în a-l zămisli şi a-l da la lumină în mod fizic pe Isus. Putem şi trebuie, în schimb, să o imităm în a-l concepe şi a-l da la lumină în chip spiritual, cu ajutorul credinţei. De fapt, a crede înseamnă „a concepe”, înseamnă a da trup cuvântului. Ne asigură acest lucru Isus însuşi, când spune că cine primeşte cuvântul său devine pentru el „frate, soră şi mamă” (cf. Mc 3,33). Să vedem, deci, ce trebuie făcut pentru a-l concepe şi a-l da la lumină pe Cristos. Îl concepe pe Cristos persoana care se hotărăşte să-şi schimbe purtarea şi să dea o cotitură vieţii.  Îl aduce la lumină pe Isus persoana care, după ce a luat acea hotărâre, o pune în practică printr-o schimbare concretă şi vizibilă în viaţa şi obiceiurile sale. De exemplu, dacă obişnuieşte să înjure, nu mai înjură; dacă obişnuieşte să calomnieze, să bârfească, să judece în mod temerar, să înceteze de a mai calomnia, bârfi, judeca temerar; dacă întreţine relaţii nepermise, dacă ţine ură şi resentimente, să rupă relaţia, să facă pace. Dacă nu se roagă, dacă a pierdut duhul rugăciunii şi al preamăririi lui Dumnezeu, dacă a părăsit sfintele Taine, poate reîncepe la acest Crăciun. În pofida tuturor preocupărilor şi restricţiilor trăim un timp de har dumnezeiesc.

9. Un frumos „amin” cu Maica Fecioară

Aşezându-se la masă pentru ultima cină, Isus a spus: „Am dorit atât de mult să mănânc Paştele acesta cu voi” (cf. Lc 22,15). Acum poate zice la fel despre Crăciun: „Am aşteptat cu mult dor să sărbătoresc Crăciunul acesta cu voi”. Acest Crăciun care are ca iesle şi leagăn inima şi care nu se sărbătoreşte afară, dar înlăuntrul tău. Concluzia practică a acestor consideraţii este să spunem şi noi lui Dumnezeu un frumos „amin”, un „da” din inimă, în situaţia în care ne aflăm acum. Dacă vrem să fim şi mai aproape de Fecioara Maria, să folosim aceleaşi cuvinte şi să spunem: „Iată-mă, sunt slujitoarea/slujitorul Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Totodată ne întrebăm ce îi vom aduce în dar anul acesta Pruncului Isus care se naşte? Ar fi cumva ciudat dacă reuşim să facem mici daruri altora, şi nu celui sărbătorit. Liturghia bizantină ne sugerează o idee minunată: „Ce-ţi vom oferi ţie, Cristoase, că te-ai arătat pe pământ ca un om pentru noi? Fiecare făptură zidită de tine îţi aduce mulţumire: îngerii, cântarea; cerurile steaua; magii, darurile; păstorii, închinarea; pământul, peştera; pustiul, ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi." (Mineiul pe luna decembrie).

10. Nu vine să ceară, el vine să dea

Dar la sărbătoarea zilei sale de naştere Cristos nu vine ca să ceară, ci ca să dea. Repetă asta până şi micii colindători din ajun: „N-am venit ca să ne daţi, ci-am venit să dăm”. Ceea ce omul caută uneori chiar fără să ştie, Dumnezeu ne oferă în Fiul său Isus. Este îndeajuns să-i deschidem inima, uşa casei, a vieţii personale, familiale, şi va fi sărbătoare. Dar cel mai sigur va fi când îl primim în semenii noştri mai defavorizaţi. Tot ceea ce facem pentru ei este primit de acela care a zis: „Mie mi-aţi făcut”. Dacă nu reuşim să-i vedem, ne spun aceiaşi colindători că „sunt bordeie fără foc” şi mâine-i Moş Crăciun.

11. Taina cea de veci ascunsă

Dumnezeu este credincios făgăduinţelor. Misterul ascuns de veacuri a fost destăinuit. Să-l preamărim pe Dumnezeu pentru că a descoperit şi generaţiei noastre „taina cea de veci ascunsă şi de oameni neştiută” (cf. Rom 16,25-27: lectura a doua). Iar cu psalmistul să spunem: „Îndurările Domnului în veci le voi cânta, cu gura mea voi face cunoscută din generaţie în generaţie fidelitatea ta” (Ps 88/89,2). Peste câteva zile vom cânta din nou cu bucurie „O ce veste minunată”: „Pe Fiul în al său nume Tatăl l-a trimis în lume, să se nască şi să crească, să ne mântuiască”.

12. Rugăciunea Bisericii

Să trăim intens acest moment tainic ca o respiraţie profundă a sufletului în ajun de sărbătoare: „Te rugăm, Doamne, revarsă harul tău asupra sufletelor noastre, pentru ca noi, care am cunoscut, prin vestirea îngerului, întruparea lui Cristos, Fiul tău, să fim duşi, prin patima şi crucea lui, la slava învierii.
Tuturor, Duminică plăcută şi bucuria Crăciunului în inimi şi-n familii.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 18 decembrie 2020).

19 decembrie 2020, 07:49