Căutare

Vatican News
Duminica a XXXIV-a de peste an: solemnitatea ”Cristos, regele universului” Duminica a XXXIV-a de peste an: solemnitatea ”Cristos, regele universului” 

Consideraţii omiletice la Duminica a 34-a de peste an (A): Judecata din urmă

Ultimul act al istoriei omenirii: "Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga”.

(Vatican News - 22 noiembrie 2020) E Ziua Domnului. Liturghia ultimei duminici din anul bisericesc anunţă judecata finală pe care o va face Cristos, Regele slavei, care îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre. Pe lângă imaginile lui Cristos rege, păstor şi judecător, Evanghelia precizează obiectul judecăţii din urmă. Vom fi judecaţi de tot ceea ce vom fi făcut lui Cristos prezent în cei săraci şi în cei mici pe care el îi numeşte fraţi ai săi. Atunci, mare va fi surpriza tuturor descoperind realitatea Evangheliei: „Doamne, când te-am văzut flămând sau însetat, sau străin sau gol, sau bolnav sau în închisoare şi ţi-am slujit?” Fiul omului le va spune celor de la dreapta sa: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, şi moşteniţi împărăţia pregătită vouă”, căci „tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”. Iar celor de la stânga le va spune: „Plecaţi de la mine, blestemaţilor”, căci „tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi, în viaţa cea veşnică”. Suntem astfel înştiinţaţi din timp că doar cu credinţa în Dumnezeu dovedită prin fapte de iubire faţă de fraţii cei mai mici ai lui Cristos se poate intra în împărăţia cerurilor (cf. Mt 25,31-46: Evanghelia zilei). Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi. După el, la venirea lui în slavă, vor urma cei care „sunt ai lui Cristos”, apoi va fi sfârşitul, când el va încredinţa împărăţia lui Dumnezeu Tatăl. Căci el trebuie să domnească până când va pune toţi duşmanii sub picioarele lui. Ultimul duşman care va fi nimicit pentru totdeauna este moartea (cf. 1Cor 15,20-26.28: lectura a doua). În cursul istoriei Dumnezeu a anunţat prin profetul de demult venirea adevăratului Păstor care va face judecată între oaie şi oaie „Iată, eu însumi voi căuta turma mea şi o voi observa! Aşa cum se îngrijeşte un păstor de turmă, tot aşa mă voi îngriji eu de turma mea şi o voi salva din toate locurile unde a fost împrăştiată în ziua înnorată şi întunecată. Eu voi păstori turma mea şi eu le voi face să se odihnească. Pe cea pierdută o voi căuta, pe cea rătăcită o voi aduce înapoi, pe cea rănită o voi bandaja, pe cea slăbită o voi întări, voi avea grijă de cea grasă şi de cea puternică. Le voi păstori cu judecată. Cât despre voi, turma mea, iată, voi face judecată între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi” (cf. Ez 34,11-12.15-17: prima lectură). În grija păstorului faţă de turmă psalmistul biblic întrevede iubirea pe care Dumnezeu o are pentru poporul său: „Domnul mă călăuzeşte pe cărări drepte…Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine, toiagul şi nuiaua ta mă mângâie” (cf. Ps 22/23,1-3.5-6: psalmul responsorial). Lui Cristos, rege şi păstor, care şi-a dat viaţa pentru ca poporul şi turma sa să aibă viaţă din belşug, să-i aducem închinare: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat, să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea. Lui să-i fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Ap 5,12; 1,6: Ant. la intrare).

1. Judecata, ultimul act al istoriei omenirii

Aşadar, în ultima duminică a Anului bisericesc celebrăm sărbătoarea Domnului nostru Isus Cristos, Regele universului. Evanghelia sărbătorii ne face să asistăm la ultimul act al istoriei omenirii: cel al judecăţii universale. "Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza pe tronul gloriei sale. Şi se vor aduna înaintea lui toate neamurile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre: va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga” (Mt 25,31-33). Ce mare este diferenţa dintre această scenă şi cea în care Cristos era judecat! Atunci, toţi stăteau aşezaţi pe scaune înalte – marii preoţi Anna şi Caiafa, Pilat, procuratorul roman şi regele Irod – iar El în picioare, legat cu funii; acum toţi stau în picioare iar El aşezat pe tron. În această lume, oamenii şi istoria îl judecă pe Cristos; în acea zi Cristos îi va judeca pe oameni şi toată istoria. El „cântăreşte” oameni şi popoare. Înaintea lui se decide cine stă şi cine cade. Şi nu există putinţa de apel. El este instanţa supremă. Aceasta este credinţa imutabilă a Bisericii care în „Crezul” ei continuă să mărturisească despre Cristos care s-a suit la cer: „Şi iarăşi va veni cu mărire să judece pe cei vii şi pe cei morţi; a cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. Să încercăm a privi în faţă realitatea credinţei chiar în actuala situaţie de pandemie. Adevărul Evangheliei este eliberator.

2. Domnul potoleşte setea de dreptate

În atâtea milenii de viaţă pe pământ, omul s-a obişnuit cu toate; s-a adaptat la orice climă, s-a imunizat de orice boală şi, desigur, se va imuniza şi de virusul care bântuie actualmente în toată lumea. Cu un lucru însă nu s-a obişnuit niciodată: cu injustiţia. Continuă să o simtă ca intolerabilă. Ne răzvrătim lăuntric la ideea că răul şi abuzul ar trebui să rămână nepedepsite şi mereu triumfătoare. La această sete de dreptate va răspunde judecata din urmă! Într-o bună zi se va face dreptate şi totul se va lămuri! Fără credinţa în judecata finală, lumea toată şi întreaga istorie devin de neînţeles şi revoltătoare. Dar să lămurim puţin lucrurile ajutându-ne de imagini.

3. Judecata,  punctul de observaţie a vieţii

Vizitatorului care ajunge în Piaţa Sfântul Petru, la Roma, colonadele lui Bernini îi oferă, la prima vedere, un spectacol destul de confuz. Cele patru şiruri de coloane care încing piaţa se prezintă „disparate”, lipsite de legătură, de simetrie, de armonie. Se ştie însă că există un punct, marcat pe pavaj de un cerc în care trebuie să te plasezi. Din acel punct de observaţie, privirea se schimbă complet. Apare o minunată armonie: cele patru şiruri de coloane se aliniază ca prin magie, ca şi cum ar fi o singură coloană. Acest miracol al perspectivei este un simbol a ceea ce se întâmplă în marea piaţă care este lumea. În lume multe lucruri ne apar confuze şi absurde, rod mai degrabă al unui capriciu al întâmplării decât al unei pronii dumnezeieşti. Însă trebuie să ne plasăm în punctul just pentru a nu ne pierde şi a întrevedea o ordine în spatele întregului, şi acest punct just este judecata lui Dumnezeu.

4. Judecătorul drept şi incoruptibil

Cum îşi schimbă aspectul întâmplările şi faptele omeneşti văzute din acest unghi, chiar şi cele în curs de derulare în lumea de azi! Zilnic ne parvin ştiri despre acte de cruzime, nedreptăţi strigătoare la cer faţă de cei mai slabi şi fără apărare şi care rămân nepedepsite. Am văzut oameni acuzaţi de crime îngrozitoare, apărându-se cu zâmbetul pe buze, ţinând sub control magistraţi şi tribunale, făcându-se tari cu lipsa de dovezi. Ca şi cum, scăpând de judecători, ar fi rezolvat totul. Li s-ar putea spune: Nu vă înşelaţi, nu vă faceţi iluzii! N-aţi rezolvat nimic! Adevărata judecată trebuie încă să înceapă. Oricât de temuţi şi onoraţi aţi fi aici, zilele de libertate se termină. Adevăratul judecător aşteaptă la uşă şi nu se lasă mituit şi corupt. Căiţi-vă, dar în mod serios şi nu doar de formă, pentru a scăpa nepedepsiţi.

5. Obiectul judecăţii: ajutorarea celor necăjiţi

Evanghelia de astăzi arată şi cum se va desfăşura judecata: „Atunci le va spune celor de la stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! Căci am fost flămând şi nu mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat»” (Mt 25,41-43). Ce va fi, aşadar, cu cei care nu numai că nu au dat de mâncare celui flămând, dar i-au luat hrana de la gură;  nu numai că nu l-au găzduit pe străin, dar l-au respins în mare; nu  numai că nu l-au vizitat pe cel aflat în închisoare, dar l-au aruncat în ea pe nedrept, l-au torturat sau chiar l-au ucis.

6. Iluzia de siguranţă: „pentru că aşa fac toţi”

Dar să nu ne facem iluzii nici noi. Faptul nu-i priveşte doar pe câţiva puţini criminali. E posibil ca în lume să se instaureze un sens general de impunitate şi atunci oamenii se întrec în a încălca legea, în a corupe sau a se lăsa mituiţi şi corupţi cu scuza că toţi o fac, că aşa se practică. Şi cum legea nu a fost schimbată, iată că într-o zi cineva începe o anchetă şi capetele ajung să cadă în serie. Dar cine se opreşte să reflecteze că aceasta este, de fapt, situaţia în care, mai mult sau mai puţin, trăim toţi, anchetaţi şi anchetatori, în privinţa legii lui Dumnezeu? Se încalcă cu uşurinţă şi nepăsare poruncile lui Dumnezeu, una după alta, sub pretextul că aşa fac toţi, că civilizaţia, cultura, progresul şi legile civile o permit. Insă Dumnezeu nu a intenţionat niciodată să desfiinţeze poruncile, legea sfântă şi nici Evanghelia iar acest sens general de siguranţă este total fictiv şi înşelător. Pe plan politic, toţi reacţionăm indignaţi abia ce se anunţă un proiect de lege privind amnistia şi graţierea unor pedepse; dar apoi, în mod tacit, pretindem asta de la Dumnezeu pe plan spiritual: vrem să treacă cu buretele şi să şteargă totul dintr-o mişcare. Spunem, de fapt, Dumnezeu este bun şi iartă tot, altminteri cum poate fi Dumnezeu? Nu ne gândim însă că dacă Dumnezeu se împacă cu păcatul, atunci dispare deosebirea dintre bine şi rău şi odată cu ea universul întreg.

7. Dacă nu din iubire, cel puţin din frică

Ştim bine din experienţa vieţii că există şi o frică sănătoasă. Nu trebuie să lăsăm în uitare cuvintele pe care generaţiile trecute le-au transmis posterităţii: „Dies irae, dies illa… Ziua mâniei, ziua aceea”. Odată se ascultau aceste cuvinte cu un cutremur lăuntric salutar. Textul a fost folosit în liturghia romană, secole de-a rândul, ca secvenţă a Liturghiei de Requiem. Desigur, textele „Libera me, Domine ”, „ Dies irae ” şi altele subliniau în mod excesiv judecata, frica şi disperarea. Ele au fost înlocuite cu altele îndemnând la speranţa creştină şi dând o expresie mai adecvată credinţei în înviere. Acum lumea merge la teatrul de operă şi ascultă compoziţiile muzicale precum Missa de Requiem de Mozart sau de Verdi şi iese poate fredonând notele „Dies irae, dies illa”. Dar câţi se gândesc că acele cuvinte îi privesc personal şi că este vorbe şi despre ei?

8. Restaurarea judecăţii pictate pe inimi

Încă o imagine. Periodic, la zece sau douăzeci de ani, se vorbeşte despre restaurarea renumitei fresce „Judecata universală” pictată de Michelangelo pe peretele de deasupra altarului Capelei Sixtine din Vatican. Există însă o altă judecată universală de restaurat, cea pictată nu pe pereţi de cărămidă, dar pe inimile noastre ale creştinilor, căci şi aici ea s-a decolorat şi a pierdut din importanţă. Lucrurile din urmă ale omului, şi cu ele judecata, au devenit poate o glumă cu sfântul Petru care primeşte sau respinge sufletele la poarta de intrare în rai.

9. Avertismentul paznicului de cale ferată

Imaginaţi-vă scena unui film difuzat în cinematografe cu mulţi ani în urmă. Un pod de cale ferată se prăbuşeşte în fluviu în timpul unei inundaţii puternice. De o parte şi de alta a fluviului şinele atârnă în gol. La lăsatul serii, paznicul de la cel mai apropiat post la trecerea de nivel aleargă îngrozit înaintea trenului ce soseşte cu mare viteză; stă între şinele căii ferate, face semn cu lanterna şi strigă disperat: „Opreşte, opreşte; înapoi, înapoi!” Cred că acel tren ne reprezintă pe viu. Este imaginea unei societăţi care cu toate cuceririle progresului începe să-şi dea seama de prăpastia deschisă înaintea ei. Poate trebuie să strigăm ca acel paznic: „Opreşte-te, opreşte-te! Înapoi, înapoi!”  Putem încerca să ne consolăm zicând că, după toate, ziua judecăţii este departe, poate milioane de ani. Dar Isus din Evanghelie ne răspunde: „Nebunule, cine te poate asigura că nu ţi se va cere cont de viaţa ta chiar noaptea aceasta?”

10. Cu privirea la Bunul Păstor

Însă, în Liturghia acestei sărbători, tema judecăţii se împleteşte cu cea a lui Isus bun păstor cântat de psalmistul profet: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul” (Ps 22/23,1-3). „Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David!” (cf. Mc 11,9-10: aclamaţie la Evanghelie). Sensul este clar: acum Isus Cristos se lasă găsit de noi ca Bun Păstor, într-o zi va fi nevoit să fie Judecătorul nostru. Acum este timpul milostivirii, atunci va fi timpul dreptăţii. Ne revine nouă să alegem, cât suntem în timp, pe cine să-l întâlnim.

11. Urare, rugă şi surpriză

Urarea însoţită de o rugă fierbinte este ca timpul pe care l-am petrecut împreună în acest an bisericesc, reflectând asupra Evangheliei după sfântul Matei să ne fi ajutat să-l cunoaştem mai bine pe Cristos Bunul Păstor încât să nu fim obsedaţi de teama Judecătorului. El, Regele iubirii, Păstorul cel bun şi Judecătorul cel drept „va spune celor de la dreapta sa: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii! Căci am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit la mine!” Când, Doamne, se întreabă. Răspunsul primit este surprinzător: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,34-40).

12. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai voit să refaci totul în Fiul tău preaiubit, Regele universului, dă-ne, te rugăm, harul ca toată făptura, eliberată din robie, să slujească maiestăţii tale şi să te laude într-un glas, fără încetare. „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat, să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea. Lui să-i fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor” (Ap 5,12; 1,6: Ant. la intrare).

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 20 noiembrie 2010)

21 noiembrie 2020, 10:36