Căutare

Vatican News
Advent pentru preadolescenţi pe reţelele de socializare Advent pentru preadolescenţi pe reţelele de socializare  

Advent pentru preadolescenţi pe reţelele de socializare

Revista lunară "Messaggero dei Ragazzi" (Mesagerul copiilor), editată de "Messaggero di Sant'Antonio" (Mesagerul Sfântului Anton) din Padova, le propune copiilor şi preadolescenţilor, cu vârste între 9 şi 14 ani, trăirea unui Advent pe reţelele de socializare.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

17 noiembrie 2020 – Vatican News. Între 29 noiembrie şi 25 decembrie a.c., cei care se înregistrează pe portalul meraweb vor primi – pe propriul telefon mobil sau pe cel al părinţilor – mesaje, reflecţii şi informaţii privind iniţiative de pregătire spirituală pentru Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.

Editorul care se ocupă de revista lunară pentru copii şi preadolescenţi, fratele Fabio Scarsato, va asuma rolul fratelui Simplicio, un personaj care va discuta cu cei foarte tineri pentru a-i însoţi pe parcursul spre grota din Betleem.

Originalitatea proiectului, se spune în nota de presă prin care se anunţă iniţiativa, constă în atenţia privind pregătirea catihetică a preadolescenţilor prin intermediul reţelelor de socializare. În general – se explică – sunt puţine iniţiativele care se adresează acestei categorii de vârstă.

"Experienţa pandemiei, cu învăţământul la distanţă şi obligaţia utilizării tehnologiilor digitale şi a reţelelor de socializare şi în vederea desfăşurării muncii zilnice ne-a determinat să ne gândim la posibilitatea unor noi căi, idei şi proiecte pentru cititorii noştri" – a explicat fratele Fabio Scarsato. Călugărul franciscan a precizat că suplimentul "Messaggero dei Ragazzi" a fost întotdeauna dedicat educaţiei din punct de vedere uman şi religios a copiilor şi preadolescenţilor. De asemenea, a evidenţiat că obiectivul cuprinde şi găsirea unui limbaj cât mai potrivit pentru propunerea unor teme care nu sunt nici evidente şi nici imediat atrăgătoare pentru acea vârstă.   

Firul roşu al acestui Advent Whatsapp este o versiune foarte originală şi atrăgătoare a poveştii lui Moş Crăciun care răstoarnă toate tradiţiile. Nu un bunic împăciuitor va aduce cadouri copiilor, ci un domn lipsit de scrupule care şi-a petrecut viaţa încercând să se îmbogăţească, până când, brusc, într-o bună zi se trezeşte fără nimic. Redus la stare de sărăcie, are ideea de a porni în căutare de avere şi anonimat într-un orăşel din Palestina – Betleem. Acel loc îi va schimba viaţa.

În fiecare zi din Advent, copiii şi preadolescenţii care aderă la iniţiativa revistei vor primit – pe telefonul mobil – nu doar rugăciuni sau reflecţii potrivite pentru vârsta lor, ci şi indicaţii pentru acţiuni simple pentru a-i pregăti şi pe alţii să primească vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului.

17 noiembrie 2020, 11:47