Căutare

IRELAND POPE FRANCIS VISIT IRELAND POPE FRANCIS VISIT 

Irlanda. Pelerinaj on-line la Knock. Episcopul de Killala: Rozariul ne ajută să depăşim dificultăţile

"Să ne adresăm lui Dumnezeu în vremuri de restrişte este esenţa relaţiei noatre cu Dumnezeu" – a spus mons. John Fleming, episcopul irlandez de Killala, în omilia Sfintei Liturghii celebrată în contextul pelerinajului la sanctuarul marian de la Knock, duminică, 4 octombrie a.c..

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

5 octombrie 2020 – Vatican News. Anul acesta, din cauza pandemiei, pelerinajul a avut loc în mod virtual, credincioşii participând indirect prin intermediul transmisiunilor on-line.
Vorbind despre situaţia actuală, prelatul a spus că o particulă minusculă a atins fiecare aspect al vieţii noastre, provocând o catastrofă mondială rar întâlnită până acum.

Monseniorul Fleming a subliniat totodată că întotdeauna, în momentele de necaz şi angoasă, omul s-a întors spre Dumnezeu pentru a-i cere ajutorul, îndemnându-i pe credincioşi ca şi de această dată să implore mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria prin recitarea rugăciunii Rozariului.
Este  o rugăciune caracterizată de simplitate, care poate fi recitată oriunde, în maşină, în timp ce conducem sau acasă, individual sau împreună cu cei din familie – a mai spus prelatul irlandez, îndemnându-i pe credincioşi la rugăciune pentru ieşirea din strânsoarea cauzată de pandemie.
Până în prezent, în Irlanda s-au înregistrat circa 38 de mii de cazuri de îmbolnăviri şi peste 1.800 de decese.

Şi papa Francisc a mers în pelerinaj la sanctuarul marian de la Knock, în data de 22 august 2018, în contextul celei de-a 26-a călătorii apostolice a papei Francisc, cu destinaţia Dublin, în Irlanda, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor.

Monseniorul Fleming a amintit totodată "Ziua în favoarea vieţii" (Day for Life), marcată în Irlanda la 4 octombrie.  Amintind că în acest an se împlineşte un sfert de secol de la promulgarea enciclicei "Evangelium vitae" a papei Ioan Paul al II-lea, episcopul de Killala a evidenţiat că  "această zi se doreşte a fi un mod de reînnoire a apelului Bisericii de a respecta demnitatea fiecărei vieţi, din momentul concepţiei şi până la moartea naturală".


05 octombrie 2020, 11:19