Căutare

Vatican News
Emblema Zilei mondiale a tinerilor din 2023, de la Lisabona, în Portugalia Emblema Zilei mondiale a tinerilor din 2023, de la Lisabona, în Portugalia 

Prezentată emblema Zilei Mondiale a Tinerilor de la Lisabona, din 2023

A fost prezentată vineri, 16 octombrie a.c., emblema următoarei Zile mondiale a tinerilor, care va avea loc la Lisabona, în Portugalia, în 2023, şi va avea ca temă "Maria a pornit şi s-a dus în grabă" (Lc 1,39). Ziua este marcată la nivel internaţional din trei în trei ani, iar alegerea Portugaliei este legată de istoria acestei ţări care poartă urmele spirituale ale Preacuratei Fecioare Maria.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

19 octombrie 2020 – Vatican News. Realizată de o tânără portugheză de 24 de ani –  Beatriz Roque Antunez – emblema Zilei Mondiale a Tinerilor de la Lisabona, din 2023, conţine culorile steagului Portugaliei şi descrie, pe fundalul unei cruci, dinamismul Preacuratei Fecioare Maria care porneşte la drum pentru a fi alături de verişoara ei, Elisabeta.

Emblema ilustrează în mod simbolic crucea, calea, rozariul şi imaginea Preacuratei, simboluri care – în acest timp de pandemie – dobândesc o şi mai mare semnificaţie legată de speranţă în ajutorul lui Dumnezeu pentru depăşirea situaţiei dramatice cu care se confruntă omenirea. Reamintim că, din cauza pandemiei, Ziua Mondială a Tinerilor – care ar fi trebuit să se desfăşoare la Lisabona în 2022 – a fost amânată cu un an, fiind programată să aibă loc în august 2023.

Pe situl român dedicat Zilei Mondiale a Tinerilor, sunt descrise simbolurile conţinute de emblema următoarei întâlniri mondiale a tinerilor. Crucea este simbolul iubirii infinite a lui Dumnezeu pentru omenire, iar calea trimite la pasajul  evanghelic al vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta şi reflectă dorinţa Preacuratei de a trăi conform voinţei lui Dumnezeu, entuziasmul şi generozitatea ei.
În emblemă, rozariul indică spiritualitatea poporului portughez şi devotamentul faţă de Fecioara Maria de la Fatima, în vreme ce chipul Preacuratei exprimă tinereţe, entuziasm, hotărâre şi smerenie.  

Emblema a fost aleasă în urma unui concurs internaţional la care au participat concurenţi din 30 de ţări de pe toate continentale

19 octombrie 2020, 10:23