Căutare

Vatican News
2020.10.04 parabola della vigna National Library of the Netherlands 1450 2020.10.04 parabola della vigna National Library of the Netherlands 1450 

Consideraţii omiletice la Duminica a XXVII-a de peste an (A): Suntem via cultivată de Dumnezeu

Parabola viticultorilor ucigaşi. Povestea viei este o istorie lungă marcată de iubirea lui Dumnezeu şi de infidelitatea oamenilor. Suntem chemaţi să lucrăm în via Domnului şi să aducem roade de sfinţenie, de dreptate şi adevăr, de iubire şi pace.

(Vatican News - 4 octombrie 2020) E Ziua Domnului. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o mărturisire de credinţă luată din cartea Esterei: „Toate sunt în stăpânirea ta, Doamne, şi nimeni nu se poate împotrivi voinţei tale. Căci tu ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se află în ele; Tu eşti Stăpânul întregului univers” (Est 4,17: Ant. la intrare). Regina Estera reînnoieşte actul de credinţă în Dumnezeu într-un moment tragic pentru cei din neamul ei, care se aflau în ţară străină şi erau sortiţi să fie ucişi prin spânzurătoare. Înainte de a se prezenta la rege pentru a cere îndurare, tânăra regină caută să prindă curaj din puterea rugăciunii. Singură în cameră îşi plânge necazul şi durerea în faţa lui Dumnezeu: „Domnul meu şi regele nostru tu eşti singur; ajută-mă pe mine care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine!... Acum, noi am greşit înaintea ta... Adu-ţi aminte, Doamne, arată-te nouă în vremea necazului nostru şi-mi dă mie curaj… Auzi glasul celor fără de nădejde şi ne izbăveşte din mâinile uneltitorilor de rele”. Rugăciunea Esterei a fost ascultată, căci „Dumnezeu şi-a amintit de poporul său şi a făcut dreptate pentru moştenirea sa” (Est 11,3i). Dumnezeu rămâne credincios legământului şi stă aproape de poporul său în orice împrejurare a vieţii. În aceste consideraţii urmăm lecturile liturgice.

1. Istoria legământului lui Dumnezeu cu poporul său

Lecturile acestei Liturghii duminicale povestesc prin imaginea unei vii istoria lui Dumnezeu cu poporul său. Este o istorie lungă de iubire şi de infidelitate, ce ne priveşte îndeaproape pe toţi. Dumnezeu a reînnoit legământul său de iubire în Isus Cristos, căci „atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,16-17). Acum via Domnului este păzită de noul popor. „Biserica este ogorul lui Dumnezeu. Pe acest ogor creşte măslinul străvechi ale cărui rădăcini sfinte au fost patriarhii biblici şi în care s-a petrecut şi se va petrece împăcarea dintre iudei şi păgâni. Ea a fost sădită de Tatăl ceresc ca o vie aleasă. Viţa adevărată este Cristos, care dă viaţă şi rodnicie mlădiţelor, adică nouă, celor care rămânem în el prin Biserică şi care, fără el, nimic nu putem face” (LG 6). Suntem creştini dacă rămânem altoiţi în Cristos şi împreună cu el aducem roade plăcute Tatălui. Isus ne repetă: „Eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână” (cf. In 15,16: aclamaţie la Evanghelie). Isus, adevărata viţă de vie dă oamenilor băutura care purifică de păcat. El, adevărata piatră unghiulară, ne adună ca să formăm templul sfânt al lui Dumnezeu. Să urmărim cu atenţie lecturile sacre, fiind convinşi că, mai mult decât explicaţiile, cuvântul lui Dumnezeu, ascultat sau citit, lucrează în inimile celor care cred.

2. Cântarea profetului Isaia

Relaţia dificilă a lui Dumnezeu cu „iubitul” său popor este descrisă de profetul Isaia într-o scurtă „cântare de dragoste pentru via sa”. Poporul este comparat cu via iar Dumnezeu cu viticultorul (cf. Is 5,1-7: prima lectură). Povestea acestei vii este o istorie de fidelitate şi infidelitate: fidelitatea lui Dumnezeu şi infidelitatea omului. Compoziţia poetică este o adevărată capodoperă: „Iubitul meu avea o vie pe un deal mănos. A săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a plantat viţă aleasă, a construit un turn în mijlocul ei şi a pus un teasc în ea, a aşteptat să facă struguri, dar a făcut aguridă. Acum, locuitori ai Ierusalimului şi oameni ai lui Iuda: faceţi judecată între mine şi via mea! Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea şi nu am făcut?” (Is 5,1-4). Folosind imaginea viei, profetul descrie succint dar esenţial istoria repetitivă şi monotonă a poporului lui Dumnezeu. Privite superficial, faptele petrecute în Israel sunt felurite, dar văzute în profunzime ele repetă constant acelaşi motiv: pe de o parte iubirea lui Dumnezeu, pe de alta trădarea din partea poporului; pe de o parte grija, dragostea şi răbdarea lui Dumnezeu, pe de alta infidelitatea, nerodnicia şi indiferenţa poporului. Profetul întrevede că această poveste nu poate continua la infinit. Există o judecată. Dumnezeu se aştepta să culeagă struguri aleşi, dar a avut aguridă. „Acum, vă voi face cunoscut ce-i voi face viei mele: îi voi îndepărta gardul şi va fi devastată; îi voi distruge zidul şi va fi călcată în picioare. O voi preface în pustiu; nu va mai fi tăiată şi nici săpată şi vor creşte mărăcini şi spini. Voi porunci norilor să nu mai verse ploaie asupra ei. Căci via Domnului Sabaot este casa lui Israel şi cei din Iuda, plantaţia lui preferată. Se aştepta judecată, şi iată vărsare de sânge; dreptate, şi iată strigăte!” Is 5,5-7).

3. Parabola lui Isus despre viticultorii ucigaşi

În Evanghelica zilei Isus povesteşte parabola viticultorilor ucigaşi (cf. Mt 21,33-43). După parabola celor doi fii trimişi de tatăl lor să lucreze în vie, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ascultaţi o altă parabolă”. Vorbeşte despre împărăţia cerurilor folosind tot imaginea viei. Încă de la primele cuvinte ne dăm seama că Isus are în gând cântarea viei de către profetul Isaia. „Era odată un stăpân care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie. Când s-a apropiat timpul culesului, i-a trimis pe servitorii săi la viticultori, ca să primească roadele sale. Dar viticultorii, prinzându-i pe servitorii săi, pe unul l-au lovit, pe altul l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel. În cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi ruşine». Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!»  Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?" I-au zis: "Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit". Isus le-a zis: "N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»? De aceea, vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite" (Mt 21,33-43: Evanghelia zilei).

4. Via o va da în arendă altor viticultori

Parabola viticultorilor ucigaşi este ultimul avertisment al lui Isus către reprzentanţii poporului, pentru ca să se convertească, să deschidă ochii şi să-l recunoască ca Mesia trimis de Dumnezeu.  Nu putem face parte din poporul lui Dumnezeu fără să-l primim pe Cristos în viaţa noastră. Să rezumăm parabola. Înainte de a pleca într-o călătorie, un stăpân arendează via sa unor viticultori. Apropiindu-se timpul culesului, stăpânul vrea să aibă partea de recoltă care îi revine. Trimite servitori, mai întâi câţiva, apoi mai mulţi, dar toţi sunt maltrataţi şi respinşi, şi se întorc cu mâinile goale. În cele din urmă stăpânul îl trimite pe fiul său, singurul moştenitor, dar „viticultorii au zis: «Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!» Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis”. Ce-i de spus? Ce va fi cu viticultorii? Ce se va întâmpla cu via? Să încercăm şi  noi să răspundem la întrebarea lui Isus: „când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?” Arhiereii şi bătrânii poporului i-au zis: „Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”.  Potrivit lor, stăpânul ia două măsuri: îi ucide pe viticultori şi dă altora via. Acest răspuns concordă doar în parte cu cel pe care îl dă Isus. Isus nu vorbeşte despre uciderea viticultorilor răzvrătiţi, ci despre faptul că via este dată altor viticultori. Şi nu doar despre asta. Isus se identifică cu fiul, ultimul trimis de stăpânul viei.

5.  Isus este piatra dispreţuită de zidari

Povestea viei este o istorie lungă marcată de iubire şi de infidelităţi, care, cum am mai spus, ne priveşte îndeaproape pe toţi. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât l-a trimis pe singurul său fiu. Isus „a venit la ai săi dar ai săi nu l-au primit” (In 1,11). Mai mult decât asta, l-au prins, l-au îmbrâncit afară din vie şi l-au ucis. Este o istorie dramatică dar nu un faliment, căci spune Scriptura: „Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri” (Ps 117/118, 22-23; Mt 21,42). Citând acest text, Isus se identifică cu fiul ucis de viticultori afară din vie. Vede în fiul ucis propriul său destin. Prin asta manifestă conştiinţa clară că el este trimisul Tatălui. Astfel Isus dezvăluie planul lui Dumnezeu în istorie. Aruncat de zidari întru moarte, Isus a devenit prin învierea glorioasă piatră unghiulară a noului edificiu: piatra care susţine bolta împărăţiei şi arcul istoriei mântuirii. Isus este piatra unghiulară a noului templu al lui Dumnezeu în care sunt clădite pietrele vii. Este piatra din colţul unghiului de sus, căci piatra de temelie este Dumnezeu. Prevestind sfârşitul său tragic, Isus arată responsabilitatea cutremurătoare ce revine „arhiereilor şi bătrânilor poporului”, care curând îl vor condamna la moarte. Trimis de Dumnezeu ca ultimă posibilitate de mântuire pentru Israel, Isus este respins, condamnat şi ucis dincolo de zidurile cetăţii. Nu este un profet oarecare, unul dintre mulţi, dar Fiul lui Dumnezeu trimis în lume şi pentru lume.

6. Istoria viei continuă cu viticultorii care aduc roade

Dacă în pagina profetului Isaia istoria viei sfârşeşte într-un faliment, căci stăpânul nu se mai îngrijeşte de ea şi o lasă în paragină, în parabola lui Isus, istoria viei continuă. Prin Fiul moştenitor trimis de Tatăl şi ucis de viticultori se deschide o nouă perspectivă pentru împărăţia cerurilor. Via, „casa lui Israel” este încredinţată altui popor care o va face să rodească. Concluzia lui Isus din finalul parabolei este formulată solemn. „De aceea, vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Mt 21,43). Dumnezeu se îngrijeşte continuu de via sa. Cât despre Israel, el rămâne mereu poporul iubit de Dumnezeu, „pentru că darurile sale sunt irevocabile”. Se ridică în istoria lumii alte popoare care vor aduce roade la timpul potrivit. Dumnezeu cheamă mereu dintre neamurile pământului un nou popor în speranţa că va aduce roade. Aşteaptă şi de la generaţia noastră. Aşteaptă de la fiecare personal. Aşteaptă şi de la mine. Avem la îndemână puterea rugăciunii.

7. Nu vă îngrijoraţi!

În cea de-a doua lectură liturgică apostolul Paul îi invita pe creştinii din oraşul Filipi să stăruie în rugăciuni de cerere şi de mulţumire: „Fraţilor, nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi, în orice împrejurare faceţi cunoscute lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune stăruitoare cu aducere de mulţumire!” Nu vă îngrijoraţi! Să ridice mâna cine nu trece prin vreun necaz sau nu-i frământat de vreo preocupare. Dar nu vă neliniştiţi, nu vă gândiţi continuu la lucrurile ce întristează inima. Amintiţi-vă că astăzi cineva v-a telefonat interesându-se ce mai faceţi, cum staţi cu sănătatea, cum merge munca, ce fac ceilalţi din familie. Bucuraţi-vă că pe stradă cineva v-a întâmpinat cu un surâs sau că vecinul v-a făcut un mic serviciu. Fixaţi bine în minte aceste mici gesturi şi bucuraţi-vă de ele, altminteri rămâneţi mereu dezamăgiţi. Folosiţi inteligenţa şi memoria. Recurgeţi la puterea rugăciunii şi aveţi încredere în Isus care a spus: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Căci oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide” (Mt 7,7-8). Şi atunci, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus. În rest, fraţilor, gândiţi-vă la acestea: cele adevărate, cele demne, cele drepte, cele curate, cele plăcute, cele vrednice de laudă, ce e virtute, ce-i de laudă, ceea ce aţi învăţat şi primit, ce aţi auzit şi văzut la mine, aceea să puneţi în practică! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Fil 4,6-9: lectura a doua).

8. Cântarea psalmistului: „Vizitează, Doamne, via aceasta!”

„Tu ai scos o vie din Egipt şi ai alungat popoare, ca s-o sădeşti. I-ai întins mlădiţele până la mare şi lăstarii ei ajungeau până la fluviu. Pentru ce i-ai spart acum zidul, încât toţi trecătorii o jefuiesc? O pustieşte mistreţul din pădure şi o pasc animalele sălbatice. Dumnezeule Sabaot, întoarce-te! Priveşte din cer şi vezi, vizitează via aceasta! Ocroteşte ceea ce a plantat dreapta ta şi pe fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine!  Atunci nu ne vom mai abate de la tine, tu ne vei da viaţă şi vom invoca numele tău. Doamne, Dumnezeul Sabaot, fă-ne să ne întoarcem, fă să strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi!” (Ps 79/80,9.12-16.19-20: psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, în iubirea ta nesfârşită Tu dăruieşti celor ce te imploră mai mult decât merită şi doresc; te rugăm, revarsă mila ta asupra noastră: eliberează-ne conştiinţa de tot ce o nelinişteşte şi dăruieşte-ne ceea ce nu îndrăznim să-ţi cerem în rugăciune.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă, 3 octombrie 2020)

03 octombrie 2020, 11:45