Căutare

Vatican News
2020.06.18 Vangelo del giorno Padre nostro Gesu insegna discepoli 2020.06.18 Vangelo del giorno Padre nostro Gesu insegna discepoli  (BAV Pal.lat.537, f.125v)

Consideraţii omiletice la Duminica a XXVIII-a de peste an (A): Toate sunt gata: Veniţi la nuntă!

Împărăţia cerurilor este ca un ospăţ de nuntă oferit de Dumnezeu pentru fiul său. Regele trimite servitorii să invite oaspeţii: „Ieşiţi în stradă şi toţi pe care îi găsiţi, chemaţi-i la sărbătoare”. Nu uitaţi să îmbrăcaţi haina de nuntă oferită la intrare!

(Vatican News - 11 octombrie 2020) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Duminica aminteşte peste veacuri că Dumnezeu în marea sa îndurare ne-a renăscut la o nădejde vie prin învierea lui Isus Cristos din morţi, pentru o moştenire nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru noi în ceruri (cf. 1Pt 1,3-4). La începutul Liturghiei duminicale implorăm cu smerenie îndurarea lui Dumnezeu: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea să stea în faţa ta? Dar la tine aflăm iertare, Dumnezeul lui Israel!” (Ps 129/130,3-4: Ant. la intrare). Să-l rugăm pe Dumnezeu „Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să ne lumineze ochii inimii, ca să cunoaştem care este speranţa chemării noastre” (cf. Ef 1,17-18: aclamaţie la Evanghelie). Propunem mai întâi o privire sumară asupra lecturile liturgice iar apoi ne oprim pe larg la Evanghelia zilei integrată cu alte texte sacre.

1. Împărăţia cerurilor: o sărbătoare de nuntă

Astăzi lecturile liturgice ne vorbesc prin imaginea unei sărbători de nuntă cu referinţă la împărăţia definitivă la care sunt chemate toate neamurile, în ziua în care Domnul Dumnezeu va elimina moartea pentru totdeauna şi va şterge lacrimile de pe faţa tuturor (cf. Is 25,6-10a: prima lectură). În Evanghelia zilei Isus povesteşte parabola ospăţului de nuntă pentru a arăta că toate popoarele sunt chemate la mântuire, adică la comuniunea cu Dumnezeu. Unii refuză chemarea, alţii răspund invitaţiei, dar de la toţi se cere haina de nuntă care înseamnă  harul sfinţitor. Acest ospăţ ne este anticipat într-un anume fel în sfânta Euharistie. Dar nu ne putem prezenta la ospăţ în orice mod. Este necesară haina harului sfinţitor. Asta înseamnă fidelitate în trăirea angajamentelor de la Botez. Cine refuză haina se exclude singur din propria vină de la ospăţul de nuntă (cf. Mt 22,1-14). Dumnezeu oferă tuturor, fără excepţie, milostivirea sa împreună cu posibilitatea de a săvârşi „faptele drepte ale sfinţilor”, adică de a împlini voinţa Tatălui care ne îndeamnă insistent să luăm parte la „sărbătoarea de nuntă pentru Fiul său”. Pentru a putea participa la nuntă este nevoie să depunem haina trufiei şi să ne îmbrăcăm cu „armele lui Dumnezeu”. Actul „despuierii” Fiului care în pătimirea sa s-a despuiat total de sine fără să opună rezistenţă, este cerut şi de la noi. Haina primită la Botez este imaginea vieţii celei noi, căci am fost îmbrăcaţi cu Cristos, am fost încredinţaţi lui Dumnezeu şi suntem în aşteptarea veşnicei sărbători de nuntă. Avem certitudinea că toate le putem întru acela care ne întăreşte (cf. Fil 4,12-14.19-20: lectura a doua).

2. Mergeţi şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă!

Parabola de duminica trecută despre trecerea viei de la poporul lui Israel la noul popor al lui Dumnezeu care este Biserica, adică de la Vechiul la Noul Testament, găseşte o dezvoltare în cea de astăzi. De fapt sunt două parabole şi nu una singură. În acel timp, Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit arhiereilor şi fariseilor în parabole, zicând: "Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. Şi i-a trimis pe servitorii lui să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. A trimis din nou alţi servitori, zicându-le: «Spuneţi celor invitaţi: Iată, am pregătit ospăţul; taurii mei şi animalele îngrăşate sunt tăiate şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!» Dar ei nu au luat în seamă şi s-au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui;  iar ceilalţi i-au prins pe servitorii lui, i-au batjocorit şi i-au ucis. Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. Apoi a spus servitorilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. Mergeţi, aşadar, la intersecţiile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă». Servitorii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i-au găsit, răi şi buni, şi sala de nuntă s-a umplut. Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?» El a amuţit. Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric! Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi»" (Mt 22,1-14: Evanghelia zilei).

3. Sărbătoare de nuntă pentru fiul regelui

Pe scurt. Un rege, povesteşte Isus, a organizat o sărbătoare de nuntă pentru fiul său şi a trimis slujitorii în repetate rânduri să cheme oaspeţii. Aceştia însă nu au voit să răspundă invitaţiei, preferând fiecare să se îngrijească de propriile afaceri. Apoi regele i-a trimis pe servitorii săi pe străzi pentru a invita pe toţi pe care îi vor întâlni, buni şi răi, şi sala de nuntă s-a umplut. Toată lumea a primit o haină potrivită. Totuşi, când a văzut pe cineva care nu s-a deranjat să îmbrace haina, regele a dat ordin să fie dat afară. Sensul parabolei este suficient de clar. Regele este Dumnezeu, fiul este Isus, prin care se stabileşte o relaţie de sărbătoare între Dumnezeu şi omenire. Slujitorii sunt profeţii, primii oaspeţi sunt poporul lui Israel, după care toate popoarele sunt chemate în acea mare sală care este Biserica în care, totuşi, trebuie să stea îmbrăcaţi în haina potrivită, adică respectând condiţiile stabilite de Dumnezeu însuşi.

4. Slujitorii continuă să cheme pe străzile lumii

Formarea noului popor al lui Dumnezeu este încă în curs; slujitorii regelui sunt încă pe străzile lumii pentru a vesti Evanghelia, adică pentru a invita pe toată lumea, buni şi răi, să participe la marea sărbătoare care este prietenia cu Dumnezeu. Suntem în octombrie, luna dedicată în mod tradiţional misiunilor: gândurile noastre se îndreaptă către misionari, mii de bărbaţi şi femei care au părăsit o viaţă liniştită şi sigură pentru a asculta porunca divină de evanghelizare, ştiind chiar că vor trebui să facă faţă la greutăţi de tot felul şi deseori unor pericole de moarte. Îi cerem lui Dumnezeu să-i susţină şi să dea rod angajării lor; în acelaşi timp, să devenim mai conştienţi că fiecare creştin responsabil este chemat să fie „misionar” în propriul său mediu de viaţă şi să participăm, pe cât posibil, la efortul imens pe care Biserica îl face în sprijinul misiunilor şi, prin urmare, în beneficiul popoarelor care sunt adesea dezavantajate până la foamete.

5. Euharistia, anticipare şi chezăşie a vieţii viitoare

Pe lângă sprijinirea misiunilor, aşa cum se menţionat deja, parabola invitaţilor la nunta fiului regelui prezintă un aspect care face legătura cu alte pagini ale Bibliei, în exprimarea relaţiei pe care Dumnezeu intenţionează să o stabilească cu oamenii. Spre deosebire de alte religii, pentru care omul este supus divinităţilor care îl zdrobesc cu puterea lor adesea capricioasă, revelaţia ebraică-creştină îl prezintă pe Dumnezeu ca un prieten al oamenilor, un prieten care respectând libertatea lor nu se impune pe sine, ci îi invită să participe la propria lui viaţă, la fericirea care este el însuşi. Pentru a se face înţeles în termeni umani, Dumnezeu prezintă fericirea sub forma unei sărbători, a unui banchet somptuos. Fusese anunţat de secole, aşa cum aminteşte prima lectură de astăzi: „Domnul va pregăti pentru toate popoarele un banchet de alimente suculente, vinuri rafinate ...” (Is 25,6-10) şi a fost apoi pus în aplicare când Fiul lui Dumnezeu, devenind om ca noi, (metaforic vorbind) a „sărbătorit nunta” cu omenirea. Petrecerea nu este rezervată pentru unii mai respectabili sau recomandaţi; toţi, buni şi răi, sunt invitaţi să participe la ea, de o manieră deplină şi definitivă în viaţa veşnică, dar în măsura posibilului şi în viaţa prezentă. Nu întâmplător, cea mai intimă şi profundă relaţie cu Dumnezeu aici pe pământ ia deja forma unui ospăţ, adică masa Euharistiei. Ospăţul Domnului este reînnoit la celebrarea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii ca o anticipare şi o chezăşie a vieţii viitoare.

6. Haina se îmbracă la intrare

Toţi sunt chemaţi la ospăţul de nuntă, cu singura condiţie să se arate interesaţi de invitaţie şi să fie conştienţi de onoarea ce li se face. Se cere doar să poarte haina potrivită oferită la intrare. Începe cea de-a doua parabolă. Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei care stăteau la ospăţ, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici neavând haina de nuntă?» El a amuţit. Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi aruncaţi-l afară în întuneric!” Nu s-a deranjat să ia haina oferită gratis la intrare. Această îmbrăcăminte este credinţa adevărată ce se manifestă prin trăirea în armonie cu Dumnezeu. Prin imaginea hainei de nuntă, Isus aminteşte tuturor, în toate timpurile, că faptul de a fi primit credinţa nu este îndeajuns. Trebuie să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, cu o inimă nouă, practicând porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Dumnezeu dă tuturor harul său ca lumină şi putere de viaţă nouă. Biserica, mireasa Mielului jertfit, pune la dispoziţie oamenilor baia Botezului, reînnoirea harului sfinţitor în taina Iertării şi Reconcilierii, darurile mângâietoare ale celorlalte Sacramente, pâinea îndestulătoare a Euharistiei. Prin ele se realizează „îmbrăcarea cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Ef 4,24). Sf. Augustin, comentând parabola invitaţilor la nuntă, scrie: „Haina de nuntă este caritatea”. Iar sfântul Grigore cel Mare, papă, îndeamnă: „Să aveţi credinţă cu dragoste: aceasta este haina de nuntă. Iubiţi-vă unii pe alţii, voi care îl iubiţi pe Cristos. Iubiţi-i pe prieteni, iubiţi-i pe duşmani. Nu vă va fi prea greu dacă îl iubiţi pe Acela care, luând pentru noi crucea, se roagă Tatălui şi pentru duşmanii săi”.

7. A început nunta Mielului

Apostolul Ioan în cartea Apocalipsului, vorbind despre ospăţul de nuntă a Mielului cu Biserica sa, scrie: „Şi am auzit [ceva] ca glasul unei mulţimi numeroase, ca vuietul unor ape multe şi ca sunetul unui tunet puternic, spunând: „Aleluia! Pentru că [şi-a început] domnia Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm glorie, pentru că a început nunta Mielului, iar Mireasa lui s-a pregătit. Şi i s-a dat ei să se îmbrace cu in fin, strălucitor, imaculat. Căci inul fin sunt faptele drepte ale sfinţilor”. Şi mi-a zis: „Scrie: fericiţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului” (Ap 19,6-9). Suntem printre ei. Să îmbrăcăm haina de nuntă.

8. Rugăciunea Bisericii

Te rugăm, Doamne, ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoţească pururi, ca să nu încetăm niciodată de a face binele.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 10 octombrie 2020)

11 octombrie 2020, 07:43