Căutare

Vatican News
2020.05.01 Vangelo del giorno eucarestia pane vino 2020.05.01 Vangelo del giorno eucarestia pane vino  (©R. Gino Santa Maria - stock.adobe.com)

Consideraţii omiletice la Duminica a XXVI-a de peste an (A): Spune „da” şi mergi în via Domnului!

În fiecare dimineaţă Dumnezeu ne zice: „Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!” Unii spun „nu vreau”, dar apoi se răzgândesc şi se duc; alţii răspund „da, Doamne”, dar nu merg. Isus spune: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri”.

(Vatican News – 27 septembrie 2020) E Ziua Domnului. Liturghia acestei duminici începe cu o mărturisire generală luată din cartea profetului Daniel: „Toate câte ni le-ai făcut, Doamne, întru judecată adevărată le-ai făcut, căci am păcătuit împotriva ta şi de poruncile tale nu am ascultat; însă Tu dă slavă numelui tău şi fă cu noi după mulţimea îndurării tale!” (cf. Dan 3,31.29.30.43.42). Ne regăsim toţi în această rugăciune a lui Azaria, unul din cei trei tineri evrei salvaţi de Dumnezeu din cuptorul cu foc în timpul exilului babilonian. Fuseseră pedepsiţi pentru că au refuzat să se închine înaintea unei statui de aur care îl reprezenta pe rege. Asta ar fi însemnat pentru ei închinare la idoli şi renegarea credinţei. Au fost susţinuţi de credinţa primită de la părinţi că toate câte se întâmplă în viaţă sunt călăuzite de Dumnezeu spre o ţintă sigură. Învăţaseră din familie că forţele ostile care se opun planului lui Dumnezeu sunt destinate falimentului, oricât ar părea de puternice şi ameninţătoare. Acei tineri evrei au scăpat nevătămaţi, căci „umblau prin mijlocul focului neatinşi de flăcări” şi îl lăudau pe Dumnezeu. La începutul fiecărei liturghii euharistice recunoaştem că suntem păcătoşi, ne batem pieptul de trei ori şi îl rugăm pe Dumnezeu să facă cu noi după mulţimea îndurărilor sale. Totodată ne propunem să ducem o viaţă corespunzătoare mărturisirii de credinţă. Este adevărat, mărturisim că vrem să-l urmăm pe Isus, dar apoi ce se întâmplă, cum ne comportăm, după ce ieşim din biserică? Să ne amintim avertismentul lui Isus lansat în predica de pe munte: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri” (Mt 7,21). Evanghelia acestei duminici ne avertizează să nu fim dintre aceia care zic: "Doamne, Doamne! şi apoi nu fac voia lui, dar să fim din categoria celor care spun: „Vorbeşte, Doamne, căci sluga ta ascultă" (1Sam 3,9. „Iată, sunt aici, trimite-mă!" (cf. Is 6,8). În consideraţiile ce urmează ne oprim la textul Evangheliei liturgice care conţine încă o parabolă despre împărăţia lui Dumnezeu. Parabola este povestită, discutată şi aplicată de însuşi Isus. În fiecare dimineaţă Dumnezeu ne trimite zicând: „Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!” Unii spun „nu”, dar apoi se răzgândesc şi se duc; alţii răspund „da, Doamne”, dar nu merg să lucreze şi îşi văd de cele ale lor. Şi Isus ne provoacă să răspundem singuri: Ce părere aveţi, care di doi a făcut voinţa lui Dumnezeu?

1. Via este împărăţia lui Dumnezeu

Duminica trecută, după ascultarea parabolei lucrătorilor viei, am ajuns la concluzia că Dumnezeu răsplăteşte cu amândouă mâinile pe oricine „merge şi lucrează în via sa” cu tragere de inimă, nu importă la ce oră este angajat şi câte ore lucrează. Astăzi, Isus ilustrează împărăţia lui Dumnezeu tot printr-o  parabolă, una foarte scurtă luată din viaţa de familie. În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: "Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?" I-au spus: "Primul". Isus le-a zis: "Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el".(cf. Mt 21,28-32: Evanghelia zilei). Să parcurgem pas cu pas textul Evangheliei, făcând unele sublinieri pentru a înlesni înţelegerea personală. Acest exerciţiu îl putem face singuri când citim Evanghelia.

2. Doi fii trimişi de tatăl lor să lucreze în vie

„În acel timp”, Isus a intrat în Ierusalim, a alungat negustorii de la templu şi prin asta a intrat în conflict deschis cu autorităţile civile şi religioase. Atunci Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: "Ce părere aveţi? Un om avea doi fii”. Acei învăţaţi înţeleg imediat că Isus vorbeşte despre Dumnezeu care are un singur fiu. Potrivit Vechiului Testament acesta este poporul lui Israel. Ne întrebăm, cine este cel de-al doilea? Isus pare să le aţâţe curiozitatea. „S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!»”. După cum vedeţi e vorba tot despre vie, la fel ca duminica trecută, când am văzut că Tatăl îl consideră un privilegiat pe acela care lucrează toată ziua în via sa. Astăzi însă le vorbeşte direct fiilor, adică moştenitorilor săi. Îi invită să împartă cu ei tot ceea ce are. Primirea moştenirii este o onoare pentru un fiu, dar înseamnă totodată că acesta trebuie să înceteze de a trăi fără să facă nimic şi să fie mereu întreţinut de altul. A sosit timpul când poate contribui la treburile casei.

3. Unul răspunde: «Nu vreau», dar apoi se duce

Primul dintre fii i-a răspuns tatălui: «Nu vreau». Era un băiat inteligent şi cinstit, căci a înţeles că este vorba să-şi asume răspunderea şi să muncească. „Dar apoi i-a părut rău şi s-a dus”. Ce s-a întâmplat? Nu ştim, dar noi, tu, eu în locul său ce raţionamente aş face, la ce m-aş gândi ca să ajung la o schimbare de atitudine? Poate regret că l-am supărat pe un Tată de la care am dovezi evidente că îmi vrea tot binele şi mă iubeşte. Sau poate îmi dau seama că Tatăl îmi dă prilejul să cresc şi să mă realizez într-o viaţă mai bună şi cu perspectivă. În orice caz, este o invitaţie la a iubi cheltuind viaţa pentru ceva sau pentru cineva. Asta mă face să înţeleg un lucru foarte important. A iubi aşa cum Isus ne-a iubit este un sentiment ce nu se naşte spontan şi din senin, dar este o alegere de făcut şi de reînnoit în fiecare zi. Dacă nu înţeleg acest lucru, dacă fac doar ceea ce îmi place şi este pe gustul meu, voi fi mereu o persoană ce nu merită încredere, ce nu prezintă garanţii, dar una şovăielnică aşa cum este inima. A iubi este un drum frumos, dar plin de cruci şi greutăţi.

4. Altul răspunde: «Da, Doamne», dar nu se duce

„A venit apoi la celălalt fiu şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus”. Acest fiu vrea să-i facă pe plac Tatălui, dar nu o face cu gând serios. Este superficial şi abuzează de bunătate. Este ca atunci când cineva merge la biserică, participă la sfânta Liturghie, se roagă, ia hotărâri frumoase, îşi propune multe lucruri bune, dar când iese afară îl lasă pe Domnul în biserică.

5. Isus discută parabola cu noi

Ce părere aveţi, care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui? I-au spus: „Primul". Şi eu, care dintre aceştia doi sunt? La acest punct Isus ne zice şi nouă: "Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”. Vameşii şi desfrânatele fac parte dintre păcătoşii publici. Delincvenţii sunt delincvenţi, nu greşim când spunem asta, dar ei au un avantaj: ştiu că sunt delincvenţi, că nu merită decât desconsideraţie, blam şi condamnare. Destinatarii povestirii, indicaţi în fraza iniţială, sunt „arhiereii şi bătrânii poporului”, persoane cumsecade şi cinstite, ca noi (atenţie: adevărul vine mereu la urmă), dar sunt persoane închise la noutatea permanentă a Evangheliei. Pentru ei totul merge bine aşa cum este, şi cred că fac destul de mult ca să merite raiul şi stima Tatălui. În schimb, delincventul, dacă aude invitaţia Tatălui, se minunează, rămâne uimit şi intuieşte că i se propune ceva complet nou. Noutatea îl fascinează. Evanghelia este mereu o noutate, de aceea este frumos şi bine să ascultăm invitaţia Tatălui în fiecare dimineaţă. Fiecare zi din viaţa noastră de pe pământ este un dar mereu nou. Dumnezeu mă trimite zilnic să lucrez în via sa, adică în bucata nouă de viaţa pe care mi-o dăruieşte. Parcă o văd cum se desprinde din prezent şi devine una mereu alta.

6. Isus aplică parabola la viaţa noastră

Şi noi ce facem? Răspundem zilnic la chemarea lui Isus: „Convertiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu” sau credem că nu mai avem nimic de schimbat? Poate avem reţinerile noastre şi se întâmplă cu noi întocmai ca pe timpul când Isus predica la Ierusalim spunând: „Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el". Avem în parabola lui Isus un „nu” care devine un „da” şi un „da” care devine un „nu”. Păcătoşii publici şi desfrânatele sunt cei care nu observă legea şi care potrivit parabolei spun „nu”. Ceilalţi, acei „voi” în care ne regăsim şi noi, sunt „păzitorii” credincioşi care au spus „da” legii. Dar a intervenit un fapt nou care îi implică pe toţi. Faptul nou este dat de predica lui Ioan, care sună ca o invitaţie la a lucra în vie, adică de a face voinţa lui Dumnezeu: „Convertiţi-vă pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Mt 3,2). Dumnezeu prin Ioan Botezătorul şi mai ales prin Isus (cf. Mt 4,17) cere tuturor să se recunoască păcătoşi şi să primească venirea împărăţiei lui Dumnezeu, care este mereu nouă ca viaţa de fiecare zi.

7. Liturghia s-a sfârşit, mergeţi în pace!

Prin Evanghelia acestei duminici Isus cere să ne întrebăm: Dar noi, de care parte stăm? Porunca tatălui din parabolă dată fiecăruia dintre fiii săi era aceasta: Fiule, du-te azi şi lucrează în vie! Sunt cunoscute rezonanţele biblice pe care le are cuvântul „vie” întâlnit de mai multe ori în Evanghelie şi pe care îl vom auzi şi duminica viitoare. Trimiterea se aseamănă cu cea pe care preotul o adresează la sfârşitul Liturghiei tuturor celor prezenţi: „Liturghia s-a sfârşit. Mergeţi în pace!” Trimiterea nu înseamnă: ”Mergeţi liniştiţi acasă, căci lucrul s-a terminat şi nu mai e nimic de făcut”. Dacă ne gândim bine, nu-i vorba de o invitaţie. Este mai degrabă încredinţarea unei misiuni. Trimiterea în misiune are această semnificaţie: „Mergeţi şi purtaţi altora pacea, adevărul şi iubirea pe care Domnul vi le-a dat în timpul celebrării acestui sfânt Mister”. Arătaţi altora prin viaţa voastră bucuria Evangheliei. Cine se străduieşte să îndeplinească această misiune, a participat cu rod la sfânta Liturghie. Cine nu-şi dă această osteneală, a pierdut probabil timpul în biserică pe care l-ar fi putut folosi poate mai bine în altă parte.

8. Cântarea psalmistului

În suplica psalmistului biblic se simte deja suflul Evangheliei mântuirii: „Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale şi învaţă-mă cărările tale! Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă, căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta, pentru că ele sunt din veşnicie! Nu-ţi adu aminte de păcatele tinereţii mele şi de nelegiuirile mele; adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta, pentru bunătatea ta, Doamne! Domnul este bun şi drept, de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea; îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei smeriţi căile sale” (Ps 24/25,4-9: psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care îţi dezvălui atotputernicia mai ales prin milă şi iertare, te rugăm, revarsă necontenit harul tău asupra noastră, pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduinţelor tale, să ne facă părtaşi de bunurile cereşti.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 25 septembrie 2020)

26 septembrie 2020, 11:09