Căutare

Vatican News
HEALTH-CORONAVIRUS/PALESTINIANS-CHURCH Ţara Sfântă. La Betleem, urgenţa economică la fel de gravă ca urgenţa sanitară 

Ţara Sfântă. La Betleem, urgenţa economică la fel de gravă ca urgenţa sanitară

În contextul pandemiei de coronavirus, la Betleem, în urma blocării turismului, se înregistrează o situaţie economică dramatică în rândul familiilor palestiniene, după cum relatează într-un interviu pentru Vatican News, Vincenzo Bellomo, responsabilul asociaţiei Pro Terra Sancta, care sprijină proiectele Custodiei Ţării Sfinte destinate Betleemului.
Ţara Sfântă. La Betleem, urgenţa economică la fel de gravă ca urgenţa sanitară

Cetatea Vaticanului – A. Martinaş

31 iulie 2020 – Vatican News. În Ţara Sfântă, cel de-al doilea val al pandemiei, care a început la sfârşitul lunii iunie, s-a dovedit a fi mai intens decât primul şi continuă să producă efecte sociale grave, în special în Palestina. Blocarea pelerinajelor, care este în vigoare încă de la începutul lunii martie, afectează grav economia comunităţii creştine din Betleem, care se bazează pe turismul religios.
La situaţia de îngrijorare cauzată de virus, agravată de un sistem de sănătate deficitar din punct de vedere structural, se adaugă criza economică generată de pierderea locurilor de muncă. Dificultăţile familiilor sunt accentuate de absenţa sprijinului social public, după cum a explicat responsabilul proiectelor pentru Betleem în cadrul asociaţiei Pro Terra Sancta, care activează în slujba Custodiei Ţării Sfinte.

După primele semnale de întoarcere a normalităţii, care s-au prezentat la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie, când a fost reluat traficul aerian, în prezent Israelul se confruntă din nou cu starea de urgenţă, Palestina – unde se înregistrează circa 600 de noi cazuri pe zi – fiind considerată "zonă roşie".

Criza economică a Betleemului – legată în special de turismul religios – a avut grave implicaţii asupra întregii Palestine, comunitatea cea mai afectată fiind minoritatea creştină, a cărei existenţă depinde în principal de găzduirea pelerinilor şi de gestionarea turismului religios. Din păcate, la lipsa unui sistem de securitate şi de asistenţă socială se adaugă lipsa unei proiecţii privind durata acestei crize – a spus Vincenzo Bellomo, exprimându-şi preocuparea privind situaţia economică a familiilor creştine din Betleem, aflată într-un echilibru foarte precar.


 

31 iulie 2020, 17:20