Căutare

2019.03.29 pregare, mani giunte, Gesù Cristo, preghiera 2019.03.29 pregare, mani giunte, Gesù Cristo, preghiera 

Noi exemple de urmat pe calea credinţei, prin trăirea virtuţilor creştine

Vineri, 10 iulie a.c., Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe cardinalul Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. În cadrul audienţei, Sfântul Părinte a autorizat Congregaţia să promulge o serie de noi decrete.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

11 iulie 2020 – Vatican News. Unul din decrete se referă la recunoaşterea unei minuni atribuită mijlocirii venerabilei slujitoare a lui Dumnezeu Maria Antonia Samà, credincioasă laică născută la 2 martie 1875, în Italia, la Sant’Andrea Jonio, şi decedată în aceiaşi localitate, la 27 mai 1953.

Celelalte patru decrete privesc:

- virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Eusebio Francesco Chini (supranumit Kino), preot în cadrul ordinului călugăresc Societatea lui Isus, născut la 10 august 1645, la Segno, în Italia, şi decedat în localitatea Magdalena, în Mexic, la 15 martie 1711;

- virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Mariano Giuseppe de Ibargüengoitia y Zuloaga, preot diecezan, co-fondator al Institutului Slujitoarele lui Isus, născut la 8 septembrie 1815, la Bilbao, în Spania şi decedat în acelaşi oraş, la 31 ianuarie 1888;

- virtuţile eroice ale slujitoarei lui Dumnezeu Maria Félix Torres, fondatoarea congregaţiei Societatea Mântuitorului, născută la 25 august 1907, la Albelda, în Spania şi decedată la Madrid, la 12 ianuarie 2001;

- virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Angiolino Bonetta, credincios laic din cadrul Asociaţiei "Silenziosi Operai della Croce" (Muncitorii Tăcuţi ai Crucii), născut la 18 septembrie 1948, la Cigole, în Italia, şi decedat în aceiaşi localitate, la 28 ianuarie 1963.
 

11 iulie 2020, 13:15