Căutare

Vatican News
HEALTH-CORONAVIRUS/EASTER-OVERVIEW Arhiepiscopului Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhatului Latin de Ierusalim  

Ţara Sfântă. Mons. Pizzaballa: Revenirea la viaţa de zi cu zi potrivit spiritului Celui Înviat

"Va trebui să acceptăm ideea unei reveniri graduale şi neuniforme (…). Probabil, va trebui să ne întrebăm şi ce fel de normalitate vom avea în viitor. Va fi într-adevăr totul la fel ca înainte?" Reflecţia aparţine arhiepiscopului Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhatului Latin de Ierusalim care, în solemnitatea Coborârea Duhului Sfânt, a celebrat Sfânta Liturghie în bazilica Adormirea Maicii Domnului, din Ierusalim.
Ţara Sfântă. Mons. Pizzaballa: Revenirea la viaţa de zi cu zi potrivit spiritului Celui Înviat

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

4 iunie 2020 – Vatican News. În omilie, prelatul a subliniat că va fi nevoie de multă răbdare pentru a înţelege ce şi cum vom face, amintind că, în urmă cu secole chiar şi discipolii au fost înspăimântaţi, închişi în cenacol, dar că Duhul Sfânt i-a transformat. Adresându-se creştinilor din Ţara Sfântă, arhiepiscopul Pizzaballa, a explicat: "Suntem chemaţi să dăm mărturie, în toate modurile posibile, prin fapte şi cuvinte sincere şi libere de orice frică, despre iubirea faţă de viaţă pe acest pământ unde, deseori, viaţa valorează puţin." Prelatul îndeamnă la bucurie, fără a ne plânge de orice în mod constant. "Nu vrem să fim biserica tristeţii, ci a bucuriei. Bucuria este una din misiunile noastre", a adăugat.  

Succesiv, referindu-se la dialog, întâlnire, pace şi reconciliere, mons. Pizzaballa a evidenţiat că, pentru a reuşi în acest parcurs, este necesară şi capacitatea de a renunţa puţin la sine şi de a merge în întâmpinarea celuilalt, în ciuda diferenţelor şi a limitărilor pe care le-ar putea avea, conştienţi fiind că, pentru a fi Biserica din Ierusalim este nevoie de dorinţă sinceră de pace în inimi.

Amintind de săptămânile în care credincioşii din Ţara Sfântă au fost constrânşi să stea închişi în case, în propriile "cenacole", monseniorul Pizzaballa a spus că dezorientarea legată de cele întâmplate continuă, după cum continuă incertitudinea şi preocuparea legate de perspectivele economice fragile. Însă, amintind de întâlnirea cu Isus a discipolilor înspăimântaţi, a evidenţiat că întâlnirea cu Cel Înviat "nu i-a readus pe discipoli la viaţa anterioară", ci i-a făcut să treacă la o perspectivă cu totul nouă.  La fel şi astăzi – a continuat – Duhul Sfânt cere Bisericii din Ierusalim "să treacă la o nouă perspectivă, nu să continue să trăiască viaţa de dinainte".

Administratorul apostolic al Patriarhatului Latin de Ierusalim ne îndeamnă să ne lăsăm cuceriţi de viaţa cea nouă pe care Duhul Sfânt o dăruieşte continuu, spunând că este necesar să ne cercetăm inimile pentru a înţelege în ce direcţie vrea să ne călăuzească Duhul Sfânt şi să citim semnele timpului pentru a evalua noile exigenţe ale vieţii, cu ajutorul rugăciunii şi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Amintind că mesajul Evangheliei poate fi sintetizat în îndemnul la viaţă, bucurie, misiune, iertare, pace, arhiepiscopul Pizzaballa a sugerat ca reluarea activităţilor să fie însoţită de atenţia la ceea ce este cu adevărat indispensabil: a trăi potrivit spiritului Celui Înviat şi a-l mărturisi fără teamă.

04 iunie 2020, 11:10