Consideraţii omiletice la solemnitatea Înălţării Domnului (A): Deschide-ne, Doamne, cerul tău!

(Vatican News - 21 mai 2020) E Sărbătoare! Înălţarea Domnului este un mister de slavă. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îl preamărim pe Domnul nostru Isus Cristos care, la patruzeci de zile după învierea din morţi, s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul. Evenimentul  înălţării lui Isus la cer nu este un adio. De fapt, Isus îl promite pe Duhul Sfânt, asigurând că astfel rămâne mereu prezent cu discipolii săi în Cuvântul vestit şi în Tainele celebrate. Acesta este drumul Bisericii şi aceasta este istoria noastră. În consideraţiile omiletice care urmează, încadrăm tematic lecturile liturgice în convingerea că ele sunt Cuvântul Domnului care pătrunde inimile. Textele şi rugăciunile liturgice sunt prin însăşi forţa lor indicatoare spre cerul lui Dumnezeu. Ele ne fac „să tresăltăm de bucurie sfântă şi să ne desfătăm în aducere de mulţumire, pentru că înălţarea lui Cristos înseamnă şi ridicarea noastră; ne întăresc în speranţa că şi noi, trupul său mistic, vom ajunge, precum suntem chemaţi, la slava în care a intrat el, mergând înaintea noastră. Aşadar, să-l lăudăm pe Domnul. Bucuria în Domnul este puterea noastră. Dă-ne, Doamne, bucuria că te putem lăuda, chiar în momentele de pandemie.

1. Dumnezeu stăpâneşte: Aleluia!

Îi aducem mărire lui Cristos cu psalmul 46/47 care este un imn în cinstea lui Dumnezeu, stăpânul universului şi al istoriei. Compoziţia era folosită în antichitatea biblică la procesiunea sărbătorească pentru întronarea lui Dumnezeu ca rege al lui Israel, ce avea loc în templul de pe muntele Sion. Atenţi la instrumentele muzicale de acompaniament, slujitorii cultului ebraic recită de şapte ori acest psalm înainte de sunetul cornului care dă semnalul pentru început de an nou. Fiind vorba de o urcare în procesiune pentru preamărirea supremă a lui Dumnezeu, Liturghia catolică îl cântă la sărbătoarea Înălţării Domnului. Unii au comparat psalmul cu imnul ce deschide „parada” în ziua sărbătorii naţionale. Creştinii îşi manifestă credinţa în Dumnezeu folosind cântări de laudă, vechi şi noi, acompaniindu-le cu instrumentele de care dispun: „Toate popoarele, bateţi din palme, aclamaţi-l pe Dumnezeu cu strigăte de bucurie! Căci Domnul Preaînalt este înfricoşător, mare rege peste tot pământul. Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie, Domnul se înalţă în sunete de trâmbiţă. Cântaţi-i psalmi lui Dumnezeu, cântaţi-i! Cântaţi-i regelui nostru, cântaţi-i! Căci Dumnezeu este rege peste tot pământul, cântaţi-i cu măiestrie! Dumnezeu stăpâneşte peste neamuri, Dumnezeu stă pe tronul său cel sfânt” (Ps 46/47,2-3.6-7.8-9: psalmul responsorial).

 2. Cristos domneşte: Aleluia!

„Înălţarea Domnului” este o sărbătoare de credinţă în care mărturisim dumnezeirea lui Isus Cristos. De fapt, la  început, era o sărbătoare în cinstea lui Cristos Regele universului. Nu e vorba de ritualul păgân numit „apoteoză”, practicat în antichitatea greco-romană prin care un erou sau un împărat era trecut în rândul zeilor. Mărturisim că cel care s-a coborât din cer pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire este Domnul vieţii. Prin moartea şi învierea sa Isus a biruit iadul şi moartea iar acum înălţat la cer cu umanitatea sa domneşte împreună cu Dumnezeu Tatăl. Totodată, în mod indirect, Înălţarea Domnului justifică faptul pentru care Evanghelia sa trebuie să fie anunţată în toată lumea până la marginile pământului. La această interpretare ne conduce apostolul Paul: „Fraţilor, Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinţi şi care este imensa măreţie a puterii sale faţă de noi, cei care credem după lucrarea tăriei puterii sale pe care a înfăptuit-o în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri, deasupra oricărui principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii şi deasupra oricărui nume, rostit nu numai în lumea aceasta, dar şi în aceea care va veni. Pe toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe el l-a stabilit cap peste Biserica întreagă, care este trupul său, plinătatea aceluia care împlineşte toate în toţi” (Ef 1,17-23).

3. Înălţarea Domnului în imagini

Prima şi a treia lectură liturgică prezintă Înălţarea lui Isus la cer cu ajutorul unor povestiri ce sunt condiţionate de ideea pe care cei din antichitate o aveau despre lume. În vechime oamenii îşi imaginau că pământul este învăluit de mai multe ceruri. În consecinţă, povestirile despre înălţarea lui Isus la cer trebuie interpretate în sens teologic. Autorii se exprimă conform modului de a gândi al oamenilor de atunci. Şi astăzi, deşi ştim că pământul se roteşte în jurul soarelui şi nu soarele în jurul pământului, spunem că soarele răsare şi apune sau asfinţeşte. Autorii sacri nu intenţionează, deci, să dea informaţii ştiinţifice despre universul cosmic şi mişcarea aştrilor, ci să ne îndrepte mintea şi inima spre Dumnezeu. Folosesc limbajul comun. Vorbesc despre locaţiile „sus” şi jos”: sus este locuinţa lui Dumnezeu iar jos pe platforma pământului vieţuiesc oamenii.

4. Pentru ce în Galileea?

În Evanghelia de la Matei scena Înălţării lui Isus la cer are loc în Galileea, ţinutul unde pentru prima dată a fost vestită Evanghelia. Conformitatea cu inspiraţia şi mesajul original al lui Isus este de o importanţă fundamentală în Biserică. Scrie sfântul Matei: „În acel timp, cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus. Cum l-au văzut, s-au prosternat în faţa lui, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit! Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!”(Mt 28,16-20: Evanghelia zilei).

5. Pentru ce la Ierusalim?

Sfântul Luca, în schimb, la începutul cărţii Faptele Apostolilor situează scena Înălţării lui Isus la cer în Ierusalim. În oraşul sfânt al lui Israel toţi oamenii din toate naţiunile s-au născut acolo în mod ideal (cf. Ps 86/87,5). Ierusalimul este cântat în Vechiul Testament ca mama tuturor popoarelor. Spre cetatea sfântă converg cele patru puncte cardinale şi în ea toţi oamenii pământului îşi găsesc înregistrate numele. Aici se împlinesc în mod tainic destinele tuturor popoarelor. Scrie autorul cărţii Faptelor Apostolilor: „În prima carte, o, Teofil, am tratat despre tot ce a făcut şi a învăţat Isus de la început până în ziua în care a fost înălţat, după ce, prin Duhul Sfânt, i-a instruit pe apostolii pe care îi alesese. După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Şi în timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui „pe care – zicea el – aţi auzit-o de la mine: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt, nu după multe zile”. Atunci, cei care se adunaseră l-au întrebat, zicând: „Doamne, în acest timp vei restabili împărăţia lui Israel?” Dar el le-a zis: „Vouă nu vă este dat să cunoaşteţi timpurile sau momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginile pământului”. Şi spunând acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor. În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe şi le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer” (Fap 1,1-11: prima lectură).

6. Cerul prezenţei lui Dumnezeu

Integrând prima şi a treia lectură liturgică, adică povestirea din Evanghelia după sfântul Matei cu cea din Faptele Apostolilor, remarcăm că elementul esenţial nu este locul geografic unde Isus s-a înălţat, un munte din Galileea sau un munte din Iudeea, lângă Ierusalim, dar cerul unde Domnul a ajuns. Cerul indică prezenţa lui Dumnezeu. Isus a venit de la Dumnezeu şi se întoarce la  Dumnezeu Tatăl. Înălţarea este povestită ca o teofanie, ca o manifestare a lui Dumnezeu după modelul manifestărilor divine lui Moise şi profeţilor de demult. Avem muntele, locul prin excelenţă al revelaţiei lui Dumnezeu; avem norul cu strălucirea divină care îl învăluie pe Isus; sunt îngerii, mesagerii voinţei lui Dumnezeu transmise oamenilor.

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic, fă-ne să tresăltăm de bucurie sfântă şi să ne desfătăm în aducere de mulţumire, pentru că înălţarea lui Cristos, Fiul tău, înseamnă şi ridicarea noastră; întăreşte-ne în speranţa că şi noi, trupul său mistic, vom ajunge, precum suntem chemaţi, la slava în care a intrat el, mergând înaintea noastră.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de miercuri 20 mai 2020)