Căutare

Vatican News
2020.03.31 Giovanni Paolo II con Crocifisso 2020.03.31 Giovanni Paolo II con Crocifisso  (Vatican Media)

Federico Lombardi. Dincolo de criză: A muri în Domnul

Niciunde pe pământ şi nicicând în istorie, şi în niciun loc lovit de coronavirus, pentru Isus nu există uitarea celor răposaţi. Astfel scrie părintele Federico Lombardi într-un nou articol din cadrul rubricii "Jurnal de criză", prezentată de Vatican News.
Federico Lombardi. Dincolo de criză: A muri în Domnul

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

1 mai 2020 – Vatican News.
Scrie părintele Federico Lombardi: «Una dintre cele mai mari intuiţii spirituale ale sfântului Ioan Paul al II-lea a fost să ne îndemne să redeşteptăm şi să păstrăm amintirea martirilor secolului al XX-lea, unul dintre cele mai violente secole din istorie. Şi, cu siguranţă, amintind în faţa lui Dumnezeu numeroşii mărturisitori ai credinţei, am fost conduşi să ne amintim, alături de ei, de nenumăratele victime şi, în mod mai extins, de femei şi bărbaţi de toate rasele, din orice timp şi de orice condiţie care şi-au pierdut viaţa în circumstanţe dramatice, pe pământ şi în mare, în război şi în timp de pace, departe de orice mângâiere umană, victime ale violenţei fără sens sau ale unor catastrofe de nestăvilit, sau victime ale abandonului şi solitudinii. Un imens strigăt de durere pare să se ridice în tăcere din praful fiecărui colţ al pământului pentru cei care au urechi să-l asculte, amintindu-şi de milioanele şi de miliardele de uitaţi. Strigăt de creaturi care se simt cufundate într-un abis de gol şi de uitare. Pentru ei, şi împreună cu ei, vrem să înălţăm un strigăt de invocare a milostivirii.
Imaginile cu şirurile de sicrie aliniate în bisericile din Lombardia, cele ale marii gropi comune din apropiere de New York, gândurile multor oameni, în special ale multor persoane în vârstă care au murit în condiţii de izolare şi de singurătate în ultimele luni, ne-au mişcat profund. Nu numai gândul la durerea legitimă a rudelor care nu au avut posibilitatea să-şi ia rămas bun de la cei dragi şi de a primi mângâierea umană şi creştină, dar mai ales gândul la cei care au murit şi care continuă să moară în singurătate.
Toate acestea ne-au făcut să înţelegem, încă o dată, cât de preţioasă este apropierea şi afecţiunea sinceră în timp de vulnerabilitate, de bătrâneţe şi de boală. Dar, de asemenea, ne-au făcut să reflectăm că probabil fiecare moarte, inclusiv a noastră, poartă întotdeauna în ea o dimensiune de singurătate. Deoarece, până la urmă, orice mângâiere şi orice apropiere din partea celorlalţi devine neputincioasă şi nimeni nu este capabil să ne scape de momentul ultim.

Cum ne putem pregăti pentru un astfel de moment, pe care-l avem în comun, care a fost anticipat pentru victimele coronavirusului, dar care era dinaintea lor după cum se află în faţa noastră? Cum putem scăpa de angoasa prăbuşirii în neant?
Nu cu mult timp în urmă, am avut harul de a retrăi misterul morţii lui Isus, pe care-l trăim în fiecare zi, unindu-ne sacramental sau spiritual cu Isus în Preasfânta Împărtăşanie. Însă, Vinerea Sfântă şi Sâmbăta Sfântă conţin un har special.
Moartea lui Isus este cât se poate de reală şi de crudă, purtând în sine întreaga experienţă a abandonării din partea oamenilor şi, de asemenea, experienţa unui misterios abandon din partea Dumnezeu, potrivit versetului unui Psalm pe care Isus îl exclamă pe cruce. O moarte atât de adevărată încât îi urmează condiţia de cadavru într-un mormânt, în ziua de Sâmbătă. În Crez spunem: "... a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat; a coborât în iad ... ". Coborârea lui Isus în iad exprimă faptul că Isus se face aproapele şi fratele tuturor acelora care au coborât în prăpastia morţii. Fără a uita nici măcar unul. Pentru Isus nu există morţi uitaţi, în nicio parte de pe pământ şi în nici un moment din  istorie, în niciun loc lovit de pandemie. Isus a murit cu adevărat ca ei şi cu ei.

După moartea lui Isus, coborârea în iad şi învierea sa, moartea nu mai este aceeaşi ca înainte. "Moarte, unde este acum victoria ta? " exclamă sfântul Paul. Acum, moartea poate fi trăită cu Isus, care revelează o iubire a lui Dumnezeu mai puternică decât moartea. Şi acest lucru depăşeşte toată singurătatea umană. Moartea, chiar şi cea mai necunoscută şi uitată, poate deveni astfel o încredinţare a propriului suflet în mâinile Tatălui.

În urmă cu câteva zile, în omilia celebrării euharistice din capela Casei Sfânta Marta, papa Francisc – comentând cuvintele spuse de Isus lui Nicodim – ne-a îndemnat pe toţi să privim la Crucifix. Este punctul central al credinţei şi al vieţii creştine. Cei care le-au văzut, nu vor uita niciodată imaginile sfântului Ioan Paul al II-lea îmbrăţişând  crucea în capela sa, cu câteva zile înainte de a muri, în timp ce la Colosseum oamenii erau uniţi cu el în rugăciunea Căii Sfintei Cruci, din Vinerea Sfântă. Nu există altă modalitate de a ne pregăti să trăim moartea decât privind cu tot sufletul la Cel răstignit, care moare cu noi şi pentru noi, şi să rămânem îmbrăţişaţi de Crucifix, din toată inima. Atunci, moartea trăită cu Isus îşi va pierde chipul înspăimântător şi va permite intuirea unui mister al iubirii şi al milostivirii. Atunci poate că nu vom mai simţi dorinţa de a respinge gândul la moarte şi de a-l şterge din viaţa noastră zilnică, ci, dimpotrivă, cu credinţă şi odată cu trecerea timpului, ne va putea fi familiar până la a deveni "sora" moarte, după cum o chema sfântul Francisc.

Chiar şi în lumea secularizată, moartea vine adusă de coronavirus sau altfel. Dar să nu uităm că, datorită lui Isus, moartea nu mai are ultimul cuvânt, ci fiecare moarte, chiar şi cea mai uitată şi solitară, nu înseamnă căderea în nimic, ci în mâinile Tatălui.»

01 mai 2020, 09:12