Federico Lombardi. "A privi dincolo": Nu vă fie teamă!

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

9 mai 2020 – Vatican News. Scrie părintele Federico Lombardi: «"Nu-ţi fie teamă, pentru că eu voi fi cu tine!". Aceste cuvinte revin de multe ori în Sfânta Scriptură. Acestea sunt cuvintele adresate de Dumnezeu însuşi sau în numele său acelora care sunt chemaţi de el la o misiune solicitantă şi neaşteptată, de îndeplinit prin modalităţi încă necunoscute, precum Moise în faţa rugului aprins sau Fecioara Maria înaintea Îngerului. "Nu-ţi fie teamă!" Acestea sunt cuvintele adresate de profeţi poporului frământat de angoasă, ca în momentul în care este blocat fără ieşire între Marea Roşie şi carele de război egiptene. Şi Isus le foloseşte de mai multe ori, adresându-le discipolilor săi, "turmei mici" sau acelora care aveau să sufere prigoniri pentru numele său. Isus insistă spunându-le că nu trebuie să se teamă de nicio forţă umană, întrucât aceasta poate înlătura viaţa trupului, dar nu pe cea a sufletului, iar la ceasul încercării, Dumnezeu nu-i va abandona.
Ce important îndemn "Nu vă temeţi! ". După cum ne amintim, a fost folosit cu insistenţă în timpuri mai recente. La începutul pontificatului său, sfântul Ioan Paul al II-lea spunea întregii lumi: "Nu vă temeţi, deschideţi-i larg porţile lui Isus!" De fapt, credinţa în Cristos Mântuitorul este – pentru toţi – tocmai marea şi definitiva eliberare de frică.  
Pandemia, chiar şi atunci când va fi depăşită definitiv, datorită unui vaccin eficient, ne va lăsa în orice caz o moştenire de nesiguranţă, să spunem de frică ascunsă, gata să reapară. Acum ştim că, în ciuda tuturor eforturilor şi a tuturor acţiunilor juste în vederea reducerii riscurilor, vor putea apărea şi scăpa de sub control alte virusuri sau alte forţe în măsură să ne ia prin surprindere şi să ne submineze liniştea sufletească şi siguranţa. Pentru că, pe acest pământ, nu există siguranţă absolută. Şi nu va exista vreodată nici în viitor.  

Desigur, este firesc să aşteptăm din partea ştiinţei şi a organizaţiilor sociale şi politice, în general din partea raţionalităţii umane, un ajutor esenţial pentru recuperarea liniştii necesare pentru o viaţă personală şi socială senină şi "normală". Însă, rămâne acea nevoie legată  de ceva mai profund pentru care aceste răspunsuri nu sunt suficiente.

Putem trăi liberi de cele mai adânci temeri pentru noi înşine şi pentru cei dragi, pentru viitorul nostru? Unde se află cheia pentru a trăi în pace şi, prin urmare, pentru a duce o viaţă cu adevărat bună pe acest pământ, în ciuda tuturor dificultăţilor care apar inevitabil în fiecare zi? Ştim bine că fiecare dintre noi are propria personalitate, caracterul şi povestea sa de viaţă, care îi afectează profund comportamentele. Există cei mai anxioşi şi mai fragili, şi nu este vina lor; există cei care sunt mai calmi şi mai optimişti în mod natural, lucru ce reprezintă un dar. Însă, Cuvântul Domnului este adresat tuturor şi este un îndemn pentru toată lumea de a avea încredere într-o iubire care ne precede, care ne este destinată şi care ne însoţeşte.

În prezent, avem de multe ori reţinerea de a vorbi despre "providenţa" divină. Ni se pare un cuvânt care ar pune în pericol angajamentul nostru creştin în lume, cu care suntem datori, care ne-ar face pasivi şi mai puţin responsabili. Însă, aceasta este o capcană.

A uita providenţa lui Dumnezeu înseamnă a pierde simţul că iubirea lui Dumnezeu ne înconjoară şi ne însoţeşte, chiar dacă de multe ori ochii noştri nu sunt în stare să o recunoască. În Predica de pe munte, Isus ne îndeamnă să deschidem ochii –  "Priviţi păsările cerului, priviţi crinii câmpului ..." – îndemnându-ne totodată să nu ne lăsăm prinşi în totalitate de grijile imediate pentru bunăstarea noastră trecătoare.
Pe lângă păsări şi flori, ochiul care se deschide poate vedea multe alte semne de dragoste şi speranţă semănate în fiecare zi de-a lungul drumului nostru, prin intermediul împrejurărilor şi al oamenii pe care îi întâlnim, prin cuvintele şi acţiunile lor. Fiecare dintre noi consideră un har întâlnirea cu oameni care-i văd şi-i ajută cu ochi pătrunzători şi cu o privire senină. Lumea este plină nu doar de veşti rele, dar şi de veşti bune. Este o datorie să le recunoaştem şi să le facem cunoscute, acestea ajutându-ne să mergem mai departe, să ne înălţăm privirea spre izvorul iubirii, scopul speranţei.

Isus încheie cuvintele sale despre providenţă cu un sfat foarte înţelept: "Ajunge zilei necazul ei". Nu trebuie să lăsăm ca grijile pentru ziua de azi, şi pentru cea de mâine şi pentru tot viitorul să se acumuleze toate laolaltă asupra noastră: căci ne-ar zdrobi. Trebuie să ne gândim că fiecare zi are raţia ei de suferinţă, dar şi de har. Trebuie să credem că în fiecare zi ni se va da harul necesar pentru a putea duce suferinţa. Harul necesar pentru a căuta Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui în viaţa aceasta şi în viaţa de apoi. Sfânta Tereza de Avila ne oferă un cuvânt care ne lărgeşte inima şi orizontul dincolo de orice obstacol: "Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te sperie. Totul trece, Dumnezeu nu se schimbă. Răbdarea câştigă totul. Cine îl are pe Dumnezeu nu-i lipseşte nimic. Dumnezeu singur este suficient".

Va şti credinţa noastră să ne inspire în lungul drum aflat dinaintea noastră, astfel încât să fie o călătorie inteligentă şi înţeleaptă, cu totul liberă de sfaturile rele ale temerilor adânci, liberă – în spiritul speranţei – de frica morţii?»