Căutare

2020.05.27 Monastero Bose 2020.05.27 Monastero Bose 

Enzo Bianchi va trebui să părăsească Mănăstirea din Bose

Comunitatea din Bose anunţă rezultatele vizitei apostolice. Şi altor trei membri li s-a solicitat, de asemenea, să se mute într-o altă locaţie. Motivele deciziei sunt legate de exercitarea autorităţii fondatorului.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

27 mai 2020 – Vatican News. Enzo Bianchi, fondatorul Comunităţii din Bose (Italia) şi alţi trei membri ai aceleiaşi comunităţi vor trebui să părăsească Mănăstirea şi să se mute într-o altă locaţie, nemaiavând nici un rol în cadrul comunităţii. Decizia a fost stabilită printr-un decret semnat de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, şi aprobată, în formă specifică, de papa Francisc, după un "îndelungat şi atent discernământ" şi după vizita apostolică încheiată în ianuarie 2020. Ştirea este comunicată de situl Comunităţii din Bose.

"După cum am anunţat la vremea respectivă" – se spune în comunicatul de presă al Comunităţii din Bose – "în urma exprimării unor îngrijorări serioase, ajunse la Sfântul Scaun din mai multe părţi, care semnalau o situaţie tensionată şi problematică în Comunitatea noastră, privind exercitarea autorităţii de către fondator, gestionarea guvernării şi climatul fratern, papa Francisc a dispus o vizită apostolică. Aceasta a fost făcută de părintele Guillermo León Arboleda Tamayo, abate, preşedinte al Congregaţiei Benedictine Sublacense-Cassinese; preotul Amedeo Cencini, consultant în cadrul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, şi maica superioară Anne-Emmanuelle Devéche, stareţa de Blauvac."

"Ţinând cont de relevanţa eclesială şi ecumenică a Comunităţii din Bose, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi importanţa ca aceasta să continue să-şi desfăşoare  rolul care-i este recunoscut, depăşind inconveniente grave şi neînţelegeri care ar putea să o slăbească sau chiar să o anuleze, prin vizita apostolică, Sfântul Părinte a dorit să ofere ajutor acestei comunităţi sub forma unui timp de ascultare din partea unor persoane de o dovedită încredere şi înţelepciune" – se mai spune în comunicat, precizându-se că vizita apostolică a avut loc în perioada 6 decembrie 2019 - 6 ianuarie 2020. La încheierea acesteia "vizitatorii au trimis un raport Sfântului Scaun, redactat pe baza contribuţiei mărturiilor date în mod liber de fiecare membru al comunităţii".

"După rugăciuni şi un îndelungat şi atent discernământ" – se explică în nota de presă – "Sfântul Scaun a ajuns la concluzii sub forma unui decret, din 13 mai 2020, semnat de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, şi aprobat, în formă specifică, de Sfântul Părinte". Zilele trecute, deciziile au fost comunicate părţilor interesate de părintele Amedeo Cencini, numit Delegat pontifical cu depline puteri "ad nutum Sanctae Sedis", care a fost însoţit de secretarul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, arhiepiscopul José Rodriguez Carballo, şi de arhiepiscopul de Vercelli, mons. Marco Arnolfo.


27 mai 2020, 13:16