Căutare

Vatican News
2019.04.17 cappella redemptoris mater nella ii loggia del palazzo apostolico in vaticano Capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic. 

Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (A): Trimite, Doamne, Duhul tău!

O nouă perspectivă de viaţă după păcat: Duhul Sfânt poartă omul de la haos la ordine, de la uscăciune spirituală la bucuria credinţei, de la moartea păcatului la viaţa harului. Doamne, pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. De aceea, te rugăm: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului!

(Vatican News – 31 mai 2020) E Ziua Domnului, Duminica Mare a Rusaliilor. Au trecut cincizeci de zile de la Liturghia nopţii de Paşti, când în biserici a fost proclamată vestirea solemnă a învierii Domnului. Aceste şapte săptămâni sunt considerate ca o prelungire a zilei pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Astăzi, se încheie „Timpul pascal”, adică timpul liturgic al Paştelui. Cincizeci de zile după învierea lui Isus şi zece zile după înălţarea lui la cer, sărbătorim Coborârea Duhului Sfânt. La începutul acestor consideraţii omiletice să lăsăm mai întâi să ne vorbească textele sacre propuse de Liturghia zilei. Sunt convins că mesajul sărbătorii se desprinde în primul rând din cuvântul Domnului proclamat în adunarea credincioşilor şi ascultat cu atenţie. Apoi, adaug câteva consideraţii explicative.

1. Veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt

După pătimirea şi învierea din morţi, „Isus „li s-a prezentat viu discipolilor, cu multe dovezi, arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Şi, în timp ce era cu ei, le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte promisiunea Tatălui «pe care, (zicea el), aţi auzit-o de la mine: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu după multe zile» (Fap 1,3-5)…Şi după ce a spus acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor. În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi bărbaţi în haine albe şi le-au spus: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer»” (Fap 1,9-11).

2. Aşteptarea Duhului Sfânt

„Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor, care se află aproape de Ierusalim, cât un drum în zi de sâmbătă. Când au intrat, au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune. Erau: Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob, fiul lui Alfeu, şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 12-14).

3. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt

„Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată, pentru că fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Erau uimiţi şi se minunau, spunând: "Iată, oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut?  Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, din Pont şi Asia, din Frigia şi Pamfilia, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape de Cirene, romani în trecere,  atât iudei cât şi prozeliţi, cretani şi arabi îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu" (Fap 2,1-11: prima lectură).

4. Botezaţi în Duhul Sfânt spre a forma un singur trup

Fraţilor, nimeni nu poate să spună "Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt. Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele comun. Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh (1Cor 12,3b-7.12-13: lectura a doua).

5. Trimişi de Isus cu puterea Duhului Sfânt.

În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!" Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi". Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute" (In 20,19-23: Evanghelia zilei).

6. Sărbătoarea Rusaliilor

Evenimentul Rusaliilor este povestit de sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor în care se vorbeşte despre începuturile şi răspândirea Bisericii în lume. În ziua Rusaliilor, toţi ucenicii Domnului se aflau adunaţi în acelaşi loc. S-a petrecut atunci o manifestare exterioară cu adevărat excepţională a Duhului pe care o întrevăzuse înţeleptul de demult: „Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai” (Înţ 1,7: Ant. la intrare). Însă, pe lângă manifestarea excepţională, Duhul pătrunde tainic în inimi, aşa cum va explica mai târziu apostolul Paul: „Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi” (Rom 5,5; 8,11: Ant. la intrare, forma alternativă).

7. Două Rusalii diferite?

Deşi evenimentul Rusaliilor este unul singur, totuşi, din punct de vedere narativ, se poate vorbi despre o dublă revărsare a Duhului Sfânt. În Evanghelia după Ioan, revărsarea Duhului provine de la Fiul Isus pentru iertarea păcatelor. În Faptele Apostolilor, coborârea Duhului vizează răspândirea misionară şi interiorizarea misterului pascal. Observăm că în cele două povestiri manifestarea Duhului diferă atât în privinţa timpului cât şi a imaginilor. Potrivit cărţii Faptele Apostolilor (2,1-11), ucenicii  lui Isus „au fost umpluţi de Duhul Sfânt” în a cincizecia zi după Paşte. Potrivit pericopei evanghelice (In 20,19-23), Isus se arată apostolilor în seara zilei de Paşti şi le conferă acelaşi dar zicând: „Primiţi pe Duhul Sfânt”. Într-un anumit sens, avem două Rusalii. Însă povestirile nu se exclud, ci se completează reciproc. Sunt două moduri de a concepe şi prezenta rolul Duhului în viaţa Bisericii şi a creştinului. Ambele sunt valabile deopotrivă. Eventuala contradicţie este mai degrabă aparentă. Nu se poate obţine darul Duhului Sfânt fără să fi plecat genunchii în adorarea Aceluia care, înviat din morţi şi înălţat la cer, la dreapta Tatălui, îl trimite de pe Duhul Sfânt peste Biserica sa.

8. Semne excepţionale: vuiet, rafală de vânt, limbi ca de foc

Duhul Sfânt se manifestă cu diferite simboluri, având fiecare înţelesul său. Primul simbol este „vântul”: un vuiet venit dintr-odată din cer ca un vânt puternic care a umplut casa în care erau. De fapt,cuvântul din limba ebraică „ruah” pe care noi îl traducem cu „duh”, „spirit”, înseamnă „vânt”, „suflu”. Aşa cum vântul suflă, la fel şi Duhul. Asta înseamnă că Duhul este o forţă, o putere. Dinamismul său este extraordinar. Dacă vom fi ascultători faţă de Duhul Sfânt, vom avea şi în viaţa noastră un dinamism irezistibil şi inepuizabil. Al doilea simbol este cel al focului. Duhul nu numai că pune în mişcare lumea din jurul nostru, dar comunică o ardoare lăuntrică. În felul acesta dinamismul său se petrece lăuntric, în profunzime. Este vorba de focul iubirii care împinge la fapte de slujire şi caritate excepţionale. Duhul Sfânt, în loc să umple creierul acelor oameni, îndopându-i cu idei, le aprinde inima. Este un foc ce eliberează de zgură, purifică, arde rădăcinile orgoliului şi vanităţii, preface în cenuşă zorzoanele superficiale. Dar, mai ales, aprinde şi întreţine o pasiune devorantă, neostoită. Al treilea simbol este cel al limbilor: „Şi a apărut un fel de foc, care se împărţea în limbi şi se lăsa asupra fiecăruia dintre ei”. Duhul Sfânt dă capacitatea de a vorbi. El era prezent deja în Vechiul Testament când îi inspira pe oamenii lui Dumnezeu, iar noi îl mărturisim în „Crez” când spunem: „Şi a grăit prin profeţi”.

9. Duhul oferă o inspiraţie peste firea omului

Se vorbeşte despre „inspiraţie poetică”, despre „inspiraţie artistică” atunci când în anumite momente poeţii, artiştii se află sub influenţa unui soi de forţă interioară care îi face să compună operele lor. Duhul Sfânt dă o inspiraţie nu de ordin poetic, artistic, ci de ordin suprafiresc. Ea îl face pe om înainte de toate să dea laudă lui Dumnezeu şi apoi să împărtăşească altora mesajul divin. La Rusalii mulţimea zice: „îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”. Apostolii, plini de Duhul Sfânt, îl laudă pe Dumnezeu pentru faptele sale minunate.

10. Duhul, izvor de armonie şi unitate între oameni

Duhul Sfânt rupe barierele şi stabileşte o comunicare între oameni. Limbajul este deja prin sine un mijloc de comunicare şi pe da altă parte, vântul pune în comunicare între ele elementele naturii. Duhul Sfânt creează „atmosfera”, creează nu numai comunicarea, dar şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu fraţii. Descrierea Rusaliilor făcută de sf. Luca este bogată în învăţăminte, sugestivă şi interesantă în privinţa conţinutului. Ea reuşeşte să trezească în noi dorinţa de a fi conduşi de Duhul Sfânt pentru a putea da laudă lui Dumnezeu şi face ca lucrarea lui să fie o operă de comuniune între toţi oamenii. Lista mare de naţionalităţi menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni ale Imperiului Roman de atunci. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea ele profesează una şi aceeaşi credinţă în Domnul Isus cel mort şi înviat. Luca întrevede în Rusalii o mare cotitură. Când construiau oraşul trufiei şi al opresiunii, limbile s-au amestecat, iar oamenii nu se mai înţelegeau şi nu mai puteau colabora între ei, căci lucrau unii împotriva altora. La Ierusalim, noul Sinai, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oameni de graiuri, culturi şi naţiuni diferite. Comunitatea care se naşte la Ierusalim din vântul Duhului Sfânt este opusul locului numit Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (cf. Gen 11,1-9). La Rusalii „fiecare înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).

11. Invocarea Duhului Sfânt

Secretul primirii Duhului stă în dorinţa inimii. Dorinţa este „scânteia” ce reaprinde motorul vieţii rămas în pană pe drumurile lumii. Să ne alăturăm mai întâi cântării psalmistului biblic: Trimite, Doamne, Duhul tău şi reînnoieşte faţa pământului! „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne! Pământul este plin de creaturile tale. Dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână. Tu îţi trimiţi Duhul tău şi ele vor fi create şi vei reînnoi faţa pământului. Gloria Domnului să rămână în veci! Să se bucure Domnul de lucrările sale! Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul!” (Ps 103/104,1.24.29-30-31.34  psalmul responsorial). Să stăruim în rugăciune cu întreaga Biserică: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”. Al săracilor Părinte, / Dătător de cele sfinte, / Vino şi ne luminează! Tu în trudă alinare, / În căldură eşti răcoare, / Mângâiere în mâhnire. Spală ce e întinat, / Udă tot ce e uscat, / Vindecă ce e rănit! Moaie tot ce-i împietrit, / Încălzeşte ce-i răcit / Şi îndreaptă ce-i greşit! Celor care te cinstesc / Şi pe tine te slujesc, / Dă-le harul înşeptit!

12. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării evangheliei.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 30 mai 2020)

30 mai 2020, 11:35