Căutare

Vatican News
2020.04.03 2020.05.11 Vangelo del giorno anastasi risurrezione 2020.04.03 2020.05.11 Vangelo del giorno anastasi risurrezione 

Consideraţii omiletice la solemnitatea Învierii Domnului (A): Paştele ca niciodată

Trezeşte-te, tu care dormi, şi ridică-te dintre cei morţi, iar Cristos te va lumina! Paştele face să recuperăm forţa spirituală şi seriozitatea credinţei care stă la baza gândirii şi trăirii potrivit Evangheliei lui Cristos pentru a fi făpturi noi împreună cu El. Viaţa este mai tare decât moartea şi iubirea lui Dumnezeu mai tare decât păcatul. Să umblăm în lumina lui Cristos!

(Vatican News – 12 aprilie 2020) E Ziua Domnului, sărbătoarea luminoasă a Paştelui. Cristos a înviat! „Strigăte de bucurie şi de biruinţă se aud în corturile celor drepţi. Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate... Piatra pe care zidarii au aruncat-o ca nefolositoare a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri” (cf. Ps 117/118: psalmul responsorial). Să ajungă în fiecare casă vestea învierii Domnului! În Isus înviat, viaţa a învins moartea. Această credinţă pascală hrăneşte speranţa noastră. Aş vrea să o împărtăşesc împreună cu voi. Este speranţa într-un timp mai bun, în care să fim mai buni noi înşine, eliberaţi în sfârşit de rău şi de această pandemie. Întrucât nu putem lua parte în mod fizic la slujbele bisericeşti, să privim puţin afară. Facem parte dintr-o „parohie”, avem un paroh, în vremuri normale ne adunăm în acelaşi loc. Biserica se află între case cu oameni care muncesc, suferă, învaţă, creează, călătoresc, se bucură, inventează, merg înainte, răzbat prin anotimpurile vieţii. Sunt alte biserici în teritoriu iar acum şi pe web. Lângă ele locuieşte sau nu un preot. În cursul săptămânii preotul celebrează zilnic Sfânta Liturghie „cu popor”. E vorba de puţine sau mai multe persoane. Totuşi Liturghia nu se face doar pentru cei prezenţi, dar şi pentru toţi cei care nu pot participa pentru că sunt la lucru, la şcoală, bolnavi, în călătorie, prea departe fizic sau distanţaţi sufleteşte de biserică. Situaţia din zilele de lucru nu diferă mult de cea de acum, însă duminica e diferit, foarte diferit! Este o suferinţă să nu se celebreze împreună Sfânta Liturghie în amintirea biruinţei lui Cristos asupra morţii. Situaţia de criză poate fi o bună ocazie de a trezi nostalgia după comunitatea de credinţă, speranţă şi dragoste pe care o creează amintirea morţii şi învierii Domnului. Ea este marcată zilnic şi mai ales duminica. Putem redescoperi Liturghia ca un dar şi nu doar ca o obişnuinţă, după revenirea la normal. Pentru preoţi poate fi ocazia de a reveni la esenţialul Tainei care se celebrează, reducând, eventual, lungimea predicilor şi pregătindu-le mai bine. Rugăciuni se fac mereu, dar în mod cert în timp de criză rugăciunea de mijlocire este mai intensă. Dumnezeu ne vrea unii pentru alţii şi doreşte ca noi să dovedim interes pentru alţii, compasiune, caritate, ajutor reciproc, dragoste în toate. Dumnezeu vrea să creeze o mare unitate în omenire prin a fi unii pentru alţii, aşa cum el este în mod tainic în sine însuşi o continuă dăruire de sine. Mă rog să am aceeaşi privire a lui Dumnezeu asupra altora.

1. Redescoperirea Sfintei Liturghii în lumina Paştelui

La sărbătoarea Paştelui fac referinţă toate duminicile şi toate slujbele religioase. Duminica este Paştele săptămânal. În situaţia de criză bisericile rămân deschise. Este un semn de viaţă şi de speranţă. Suspendarea slujbelor liturgice cu participarea fizică a credincioşilor este decizia responsabilă de a evita adunări şi contacte cu risc de contagiere. Este şi acesta un semn de caritate, chiar socială şi politică, ar spune sfântul Paul al VI-lea. Suntem în timpul Paştelui. Avem la îndemână împărtăşania spirituală, precum şi posibilitatea de a ne reconcilia intim cu Dumnezeu, în aşteptarea mărturisirii sacramentale cu un preot prin puterea acordată Bisericii. Sunt şi alte posibilităţi de participare la slujbe. Mijloacele tehnice încep să fie apreciate unanim ca subsidii de rugăciune, de celebrare în familie, de atenţie solidară faţă de cei mai în nevoie. Sunt toate roade ale Duhului Creator dar şi semne ale capacităţii sădite de Părintele tuturor de a învinge răul cu binele care este prezent în fiecare dintre noi. Nu ştiu ce va fi după revenirea la normal, dacă va urma sau nu o retrezire în privinţa participării la Liturghia duminicală. Depinde mereu de fiecare dintre noi, de libertatea personală şi de responsabilitatea noastră faţă de alţii. S-a spus că această perioadă va trece în istorie ca „timpul coronavirusului”. Fără îndoială. Putem introduce de pe acum şi o altă cheie de înţelegere. În timpul Postului Mare ne-am străduit să parcurgem drumul Crucii în urma lui Cristos încununat cu spini. În Evanghelia din timpul Paştelui ascultăm din nou vestea îngerului dată femeilor: „Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui: «A înviat din morţi şi, iată, merge înaintea voastră în Galileea! Acolo îl veţi vedea». După perioada de criză de „coronavirus” va fi nevoie de „căutători”, adică de oameni care îl caută pe Isus acolo unde a mers înaintea lor. Îl vom recunoaşte după rănile pătimirii, după glasul său, după semnele de pace. Îl vom recunoaşte toţi la frângerea pâinii la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

2. Nu vă temeţi, mergeţi, daţi de ştire: Cristos a înviat!

A existat un moment când strigătul: „a înviat!”, a răsunat pentru prima dată în lume. De fapt, după ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi, iată, a venit un cutremur mare! Îngerul Domnului a coborât din cer, s- apropiat şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. De frică, paznicii s-au cutremurat şi au rămas ca morţi. Dar îngerul, luând cuvântul, le-a spus femeilor: "Voi, nu vă temeţi! Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut! Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui: «A înviat din morţi şi, iată, merge înaintea voastră în Galileea! Acolo îl veţi vedea». Iată, v-am spus!" Plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui. Şi, iată, Isus le-a ieşit în întâmpinare şi le-a zis: "Bucuraţi-vă!" Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi l-au adorat. Atunci Isus le-a zis: "Nu vă temeţi! Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea!" (Mt 28,1-10: Evanghelia Liturghiei din Noaptea de Paşti).

3. Pornind din Galileea

Povestind învierea lui Isus, cei patru evanghelişti se deosebesc în amănunte dar concordă în fondul esenţial al evenimentului: Cristos a înviat cu adevărat. Diversitatea amănuntelor depinde de perspectiva povestitorului, acordul cu privire la esenţial se referă la de Evenimentul prin excelenţă, care pentru ei era în afara oricărei îndoieli. În timp ce redactau textele evanghelice, era încă în viaţă un mare număr de ucenici care îl văzuseră pe Domnul înviat (cf. 1Cor 15,6). Un amănunt al evanghelistului Matei, absent în textele celorlalţi, este porunca dată de îngeri apostolilor prin intermediul femeilor care s-au dus la mormânt: „A înviat din morţi, şi iată merge înaintea voastră în Galileea: acolo îl veţi vedea” (Mt 28,7). Galileea este locul de unde a pornit prima predicare a Evangheliei; este pământul ideal al începuturilor precum sânul matern al Bisericii în care fiecare creştin trebuie să se reîntoarcă pentru a se naşte cu Cristos la o viaţă nouă. Să ne întoarcem, deci, şi noi în Galileea, în ţinutul începuturilor noastre religioase. Paştele ne poartă la acest început. Făcând înconjurul lumii, credinţa noastră s-a încărcat cu poveri apăsătoare, s-a poluat cu praful nociv din atmosferă, speranţa noastră religioasă a slăbit, dragostea noastră bisericească a scăzut. Paştele face să recuperăm forţa spirituală şi seriozitatea credinţei care stă la baza gândirii şi trăirii noastre după Cristos pentru a fi făpturi noi împreună cu El.

4. Ce înseamnă înviere?

Nu este o simplă revenire la viaţa de dinainte, precum învierea lui Lazăr. Există însă situaţii în viaţă în care ne vine spontan să folosim cuvântul „înviere”. Astfel, când întâlnim un prieten care a trecut printr-o boală grea sau care dispăruse multă vreme sau fusese absent, spunem că a înviat. Despre un om politic, un sportiv sau o persoană publică, care a suferit o înfrângere zdrobitoare încât toţi îl considerau un „om sfârşit”, îndată ce obţine un succes răsunător se spune că a înviat. Într-un sens mai profund, scriitorul rus Lev Tolstoi a scris un roman celebru numit „Învierea”. În spatele cuvântului „Înviere” din titlul cărţii, se află o istorie a răscumpărării de rău. Un om îşi sacrifică poziţia socială şi cariera pentru a repara nedreptatea făcută în anii tinereţii unei tinere fete. Fiecare dintre aceste situaţii ne ajută puţin să înţelegem ceva despre învierea lui Cristos. Ea este toate astea – revenire la viaţă, biruinţă asupra duşmanilor, triumf al iubirii – şi infinit mai mult. Există mici învieri în viaţă, inclusiv în viaţa noastră, pentru că a existat învierea lui Cristos. Aceasta stă la temelia tuturor învierilor la viaţă, la speranţă, la nevinovăţie. Învierea lui Isus nu cunoaşte egal, este singurul lucru cu adevărat nou petrecut sub soare. Este începutul unei lumi noi care se recunoaşte doar cu ochii credinţei. Şi aceasta este un dar.

5. Vestea mereu nouă a învierii

Apostolii au trebuit să intervină, probabil, zicând femeilor să se calmeze şi să vorbească pe rând nu toate deodată. Simţim şi noi după peste două mii de ani fiorul ce i-a cuprins atunci pe toţi cei prezenţi. Sensul suprafirescului a umplut dintr-odată toată încăperea dar şi inima fiecăruia. Au urmat arătările lui Isus la cei 12 şi la mulţi dintre ucenici timp de 40 de zile până la înălţarea la cer. Astfel, vestea învierii îşi începea cursa prin istorie ca un val cosmic, calm şi maiestos, pe care nimeni şi nimic nu-l va putea opri până la sfârşitul lumii. Valul sonor al mărturiei prin cuvânt şi faptă ajunge acum la noi. Au trecut peste douăzeci de secole şi vestea „Cristos a înviat”, limpede şi proaspătă, răsună cu aceeaşi emoţie ca în dimineaţa zilei de după sâmbătă, care curând a devenit pentru creştini Ziua Domnului. Percepem prospeţimea benefică a mesajului învierii lui Isus, într-un mod cu totul special, în comunitatea credincioşilor reuniţi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie duminicală, în sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Duminica, acest monument viu este dovada istorică cea mai puternică a învierii lui Isus.

6. Părtaşi la învierea lui Cristos

Paştele este bucurie, Paştele este viaţă, Paştele este înviere din morţi, pentru că Isus Cristos a înviat cu adevărat şi nouă care eram morţi ne este dat harul de a învia cu el prin forţa iertării sale. Ce trebuie să facem pentru a participa cu Cristos la învierea sa? „Gândiţi-vă! – scria preotul italian David Maria Turoldo. Axa pământului s-a deplasat: pământul nu se mai roteşte sub imperiul morţii. Învierea lui Cristos este singurul lucru nou sub soare. Cristos ne-a împăcat pe noi păcătoşii cu Tatăl”. Pentru ca asta să se realizeze efectiv pentru fiecare dintre noi, trebuie să credem că istoria lumii şi-a întors cursul întreg spre Cristos, şi Cristos s-a îndreptat cu totul spre noi. S-a petrecut ceva precum instalarea unui mecanism în timpul cosmic iar acum este de-ajuns să decidem să-l facem să se mişte şi să lucreze. Vorbim despre orologiul spiritual al învierii. Niciodată o decizie nu a fost atât de importantă în istoria vieţii omeneşti. Atare hotărâre poate începe în Noaptea de Paşti, în Duminica Paştelui sau în Timpul liturgic pascal.

7. Clopotele şi bucuria de Paşti

Anul acesta ascultăm din case dangătul clopotelor de Paşti. Un remarcabil poet şi scriitor italian din secolul trecut (Pier Paolo Pasolini), îşi aminteşte de anii copilăriei când participa la slujbele religioase şi în biserici se intona solemn imnul Gloria în Noaptea de Paşti. Într-o compoziţie lirică scrisă în dialectul friulan spune că imnul „Gloria” cântat în bătaia vântului este singurul glas al lumii. Este un glas care vine de Sus, de la Dumnezeu. Este o invitaţie de a-şi freca puţin ochii pentru a împrospăta vederea, de a strânge în mâni ramura iertării purtată cu entuziasm în Duminica Floriilor, de a reînnoi viaţa, de a ne lăsa purtaţi de Duhul Paştelui care îl reuneşte pe Fiul cu Tatăl său. Este Paştele, Paştele Domnului. Nu este o figură de stil, nu este o poveste, nu este o umbră, dar este Paştele adevărat al Domnului! Cine a lucrat de la prima oră să primească plata dreaptă… Cine a sosit doar acum, să nu se teamă de întârzierea sa. O, zi de Paşti, lumina noii străluciri, să nu se mai stingă candele sufletelor noastre! Să strălucească în toţi focul Harului!”.

8. Ospăţul este gata

Cine scrie aşa este un credincios laic din secolul al III-lea, numit Hipolit, un grec venit la Roma atras de comunitatea creştină până la a deveni călăuza ei spirituală (Din imnurile lui Hipolit din Roma, +235, Omilii pascale VI, PG 59, 741s. 721 passim). Unii specialişti în studii patristice atribuie acelaşi text Sfântului Ioan Gură de Aur, ca parte a unei predici de Paşti. Oricum, invitaţia la a sărbători Paştele creştin ajunge până la noi purtând parfumul sentimentelor şi entuziasmul genuin al creştinilor din primele veacuri ale Bisericii. Invitaţia are tonul amabil dar accentele ei sunt puternice şi cuceritoare: ”Intraţi toţi în bucuria Domnului nostru. Ospăţul este pregătit: bucuraţi-vă toţi de el. Nimeni să nu se întristeze de păcatele sale. Iertarea s-a ridicat din mormânt, moartea nu mai trezeşte frică. Cristos a înviat, şi nimeni care a murit nu rămâne în mormânt. Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor. Amin”. La invitaţia pascală a lui Hipolit din Roma, se adaugă cea a apostolului Paul: „Curăţaţi aluatul cel vechi al păcatului ca să puteţi sărbători Paştele uniţi cu Cristos şi cu azimele sincerităţii şi ale adevărului” (cf. 1Cor 5,7-8). Dacă există vreo piatră pe inima noastră, să o dăm la o parte (cf. In 20,1). Să ne eliberăm de făşiile de pânză ale morţii care înfăşoară sufletul nostru şi ne împiedecă să umblăm în noutatea vieţii cu Cristos înviat (cf. In  20,7).

9. Marea invitaţie

În continuare, reproducem textul (cu unele modificări de redactare) atribuit sfântului Ioan Gură de Aur, după tipicul rostit de preoţi în Noaptea de Paşti conform tradiţiei creştine orientale. „De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest ospăţ frumos şi  luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea. A prădat iadul, cel ce s-a coborât în iad; l-a umplut de amărăciune fiindcă a gustat din trupul lui. Înţelegând aceasta mai înainte Isaia a strigat: iadul s-a amărât întâmpinându-te pe tine jos: s-a amărât că s-a stricat. S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat. A prins un trup şi a fost lovit de Dumnezeu. A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este moarte, boldul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Cristos a înviat şi tu ai fost nimicit. Cristos s-a sculat şi au căzut diavolii. Cristos a înviat şi se bucură îngerii. Cristos  a înviat şi viaţa stăpâneşte. Cristos a înviat şi nici un mort nu este în groapă; căci Cristos sculându-se din morţi, s-a făcut pârga celor adormiţi. Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor. Amin.

10. Salutul de Paşti

Să ne salutăm şi să răspundem la salut unii altora: Χριστός ἀνέστη! Ἀληθῶς ἀνέστη! Christus surrexit! Vere resurrexit! Cristos a înviat! Adevărat a înviat!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 11 aprilie 2020)

11 aprilie 2020, 09:57