Căutare

2019.10.02 Visita cardinale Sandri in Terra Santa 2019.10.02 Visita cardinale Sandri in Terra Santa 

Card. Sandri: Colecta pentru Ţara Sfântă amânată până pe 13 septembrie

Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, cardinalul Leonardo Sandri, a explicat – într-un interviu pentru Vatican News – motivele schimbării datei colectei pentru Ţara Sfântă, modificare dorită de papa Francisc. Colecta care, în mod obişnuit, se face în Vinerea Mare, se amână până pe 13 septembrie, noua dată reprezentând un semn de solidaritate faţă de comunităţile creştine din Orientul Mijlociu şi faţă de instituţiile pe care le gestionează, precum spitale şi şcoli care, fără ajutoarele băneşti adunate de la credincioşi în Vinerea Sfântă s-ar afla într-o situaţie de mare suferinţă, mai ales în contextul pandemiei care înrăutăţeşte situaţia. Cardinalul Leonardo Sandri a fost intervievat de colegul nostru Alessandro de Carolis.
Colecta pentru Ţara Sfântă amânată până pe 13 septembrie

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

4 aprilie 2020 – Vatican News. Prin tradiţie, Biserica îşi exprimă apropierea faţă de comunităţile creştine din Orientul Mijlociu prin Colecta pentru Ţara Sfântă, din Vinerea Mare, mai exact prin ofertele adunate de la credincioşi în acea zi.
Dat fiind că "măsurile de prevenire" puse în aplicare pentru a limita epidemia, "împiedică celebrarea normală a riturilor din Săptămâna Sfântă", papa Francisc "a aprobat propunerea ca Colecta pentru Ţara Sfântă, pentru anul 2020, să aibă loc la 13 septembrie, în apropierea sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci, ce aminteşte găsirea Relicvei Sfintei Cruci de către sfânta Elena".

Cardinalul Leonardo Sandri a formulat necesitatea exprimării apropierii faţă de comunităţile creştine din Orientul Mijlociu pornind chiar de la momentul dificil pe care-l trăim. "În acest moment de suferinţă pentru lumea întreagă, inclusiv pentru ţările din lumea orientală ca şi pentru toate ţările din lumea occidentală, vederea zilnică a victimelor, a suferinţei, a morţilor, situaţie cauzată de această pandemie, este o continuare a agoniei lui Isus " – a spus cardinalul Sandri, îndemnându-ne ca, pornind de la această realitate, să ne unim cu pătimirea lui Isus, mergând pe urmele sale, prin suferinţă, Cruce şi Înviere. Prelatul ne îndeamnă la sensibilitate faţă de suferinţa fraţilor noştri creştini din ţări precum Irak, Iran, Siria, Liban şi Egipt a căror situaţie s-a agravat şi mai mult în acest moment de pandemie, în ciuda dificultăţilor pe care le trăim noi înşine din cauza suspendării temporare a activităţilor, a opririi producţiei şi comerţului din majoritatea domeniilor.

Referindu-se la noua dată a Colectei pentru Ţara Sfântă, cardinalul Sandri a dorit să amintească însemnătatea Crucii lui Cristos, care este speranţa noastră, unica speranţă, după cum se cântă în Vinerea Sfântă "Ave spes nostra".

Întrebat cum poate fi explicată, în mod complet, legătura dintre Vinerea Sfântă şi ziua în care se celebrează Înălţarea Sfintei Cruci, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale a spus:

Card. Sandri: «Când a stabilit Colecta pentru Ţara Sfântă, papa Paul al VI-lea s-a gândit la momentul culminant al vieţii pământeşti a lui Isus, la răstignirea sa, pentru a ne face pe noi toţi creştinii să reflectăm asupra unui aspect: 'Ce anume căutăm? Îl căutăm pe Isus, prin întoarcerea noastră la Cuvântul lui Dumnezeu, prin pocăinţă, prin ispăşirea păcatelor?' Aşadar, această sărbătoare din 13 septembrie, care comemorează descoperirea Crucii lui Cristos, îngăduie într-un anumit sens 'atingerea', într-un mod şi mai profund, a suferinţelor Mântuitorului şi a răscumpărării lumii împlinită de Cristos. Sfântul Părinte a dorit ca, în acest an cu totul diferit din cauza pandemiei, să lege Colecta din Vinerea Sfântă de 13 septembrie, chiar dacă este posibilă efectuarea colectei şi într-una din duminicile mai apropiate de Vinerea Sfântă. Colecta le oferă credincioşilor posibilitatea de a-şi manifesta în mod concret apropierea faţă de fraţii aflaţi în suferinţă, din lumea orientală, astfel încât să fie posibilă continuarea iniţiativelor în favoarea lor, realizate prin intermediul Custodiei Ţării Sfinte şi a Congregaţiei pentru Bisericile Orientale.»

04 aprilie 2020, 12:08