Căutare

Vatican News
Cei: Bassetti, Sinodo probabile ma percorsi sono lunghi Cardinalul Gualtiero Bassetti, preşedintele al Conferinţei Episcopale din Italia  (ANSA)

Marea Mediterană să redevină o frontieră de pace: întâlnirea de la Bari, 19-23 februarie

Între 19 şi 23 februarie a.c., în oraşul Bari, capitală a regiunii italiene Puglia, va avea loc întâlnirea de reflecţie spirituală cu tema "Marea Mediterană frontieră de pace", la care vor participa episcopi catolici din 20 de ţări care au deschidere la Marea Mediterană. Duminică, 23 februarie, la încheierea întâlnirii, papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie celebrată în centrul oraşului şi, la final, va recita împreună cu credincioşii rugăciunea antifonului marian "Îngerul Domnului".
Prezentarea întâlnirii de la Bari, 19-23 februarie 2020

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

13 februarie 2020 – Vatican News. "A da glas aşteptărilor trăite de popoarele cu deschidere la Marea Mediterană". Astfel a explicat scopul întâlnirii de la Bari cardinalul Gualtiero Bassetti, preşedinte al Conferinţei Episcopale din Italia, la prezentarea întâlnirii, în cadrul conferinţei de presă care a avut loc miercuri, 12 februarie a.c., la Roma, în sala Marconi din Palazzo Pio. La prezentare au participat: cardinalul Gualtiero Bassetti, arhiepiscop de Perugia-Città delle Pieve, preşedinte al episcopatului italian; mons. Antonino Raspanti, episcop de Arcireale, vice-preşedintele al Conferinţei Episcopale din Italia.

Referindu-se la natura evenimentului, cardinalul Bassetti a precizat că întâlnirea de la Bari nu va fi un simpozion cu caracter ştiinţific şi cultural şi nici o conferinţă în cadrul căreia sunt experimentate noi forme de dialog interreligios, ci va avea mai curând "caracteristicile unui sinod", a unei adunări în cadrul căreia se va da glas dificultăţilor şi aşteptărilor popoarelor cu deschidere la Marea Mediterană. Însă, potrivit precizărilor cardinalului Bassetti, nu va exista o agendă de discuţii confecţionată în prealabil, ci va fi un spaţiu liber destinat dialogului fratern şi acţiunii Duhului Sfânt.

Insistând asupra obiectivului întâlnirii, preşedintele episcopatului italian a evidenţiat necesitatea ca regiunea Mării Mediterane să redevină un loc de întâlnire între civilizaţii, un spaţiu de dezvoltare a creştinismului şi o frontieră a păcii, insistând asupra necesităţii de a pune rugăciunea la baza căutării răspunsurilor la problemele cu care se confruntă ţările cu deschidere la Marea Mediterană.

«Îi mulţumim Sfântului Părinte pentru darul prezenţei sale la întâlnirea de la Bari», a spus cu o altă ocazie cardinalul Gualtiero Bassetti, referindu-se la întâlnirea care va avea loc la Bari. «Cuvântul şi magisteriul său reprezintă un punct de referinţă pentru toţi cei care doresc cu intensitatea pacea în regiunea Mării Mediterane. În calitate de episcopi promotori ai evenimentului ne însuşim şi transmitem mai departe apelul papei Francisc adresat comunităţii internaţionale în vederea unei tot mai intense şi mai eficiente angajări în Orientul Mijlociu.»

Programul vizitei pastorale la Bari, din 23 februarie a.c., prevede plecarea pontifului cu elicopterul, din Vatican, la ora locală 7 şi sosirea la Bari în jurul orei 8.15. Papa Francisc va fi întâmpinat de arhiepiscopul de Bari-Bitonto, Francesco Cacucci; de preşedintele regiunii Puglia, Michele Emiliano; de prefectul de Bari, Antonella Bellomo şi de primarul oraşului, Antonio Decaro. Succesiv, Sfântul Părinte va merge la Bazilica San Nicola unde, în jurul orei 8.30 se va întâlni cu episcopii din ţările cu ieşire la Marea Mediterană.

În cadrul precedentei vizite pastorale la Bari, din 7 iulie 2018, prilejuită de Ziua de rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu, la care au participat patriarhii catolici şi ortodocşi din Orientul Mijlociu, papa Francisc a explicat de ce a fost ales oraşul Bari pentru o astfel de întâlnire, cu tema "Pace ție! Creștinii, împreună pentru Orientul Mijlociu".

«Am venit pelerini la Bari, fereastră deschisă larg spre apropiatul Orient, purtând în suflet Bisericile noastre, popoarele și numeroasele persoane care trec prin situații de mare suferință», a spus pontiful în discursul de la Bari, din 7 iulie 2018.  «În Orientul Mijlociu» – a continuat – «se află rădăcinile sufletelor noastre. Dar asupra acestei splendide regiuni, s-a adunat, mai ales în ultimii ani, un nor negru de întuneric: război, violență și distrugere, forme de ocupație și de fundamentalism, migrații forțate și abandon, toate în tăcerea multora și cu complicitatea multora.»

13 februarie 2020, 12:52