Căutare

Vatican News
EUROPE-MIGRANTS-MALTA-DIPLOMACY Malta: Migranţi în apropiere de coastele arhipelagului maltez  (AFP or licensors)

Drama migranţilor în centrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Ca în fiecare an, între 18 şi 25 ianuarie, are loc Săptămâna sau Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor, a cărei temă se inspiră din versetul "Ei ne arătau o deosebită omenie", luat din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 28. În acest an, broşura cu textele pregătitoare a fost redactată de Bisericile din Malta şi Gozo şi a fost publicată de Consiliul Ecumenic al Bisericilor împreună cu Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
Săptămâna de rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

19 ianuarie 2020 – Vatican News. Versetul "Ei ne arătau o deosebită omenie" se referă la naufragiul apostolului Paul care, aflându-se în drum spre Roma, naufragia – împreună alţi numeroşi tovarăşi de drum – pe coastele arhipelagului maltez, în urma unei furtuni puternice.

Potrivit capitolelor 27 şi 28 din cartea Faptele Apostolilor, sfântul Paul a fost primit de populaţia locală cu deosebită omenie, rămânând în Malta circa trei luni, timp în care a predicat şi a vindecat mulţi bolnavi.

Episodul naufragiului Apostolului neamurilor – se citeşte în broşura pregătită în vederea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor – "propune din nou drama umanităţii în faţa puterii de nestăvilit a elementelor naturii" şi capacitatea sfântului Paul de a fi asemenea unui far de pace în mijlocul agitaţiei, conştient fiind că viaţa lui este în mâinile lui Dumnezeu.

Drama indiferenţei

Analogia cu situaţia actuală este evidentă. "Azi, mulţi oameni se confruntă cu aceleaşi pericole în aceiaşi mare", se spune în broşura dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. "Aceleaşi locuri citate de Scripturi caracterizează istoriile migranţilor din zilele noastre. În diferite părţi ale lumii, multe persoane înfruntă călătorii la fel de periculoase, pe uscat sau pe apă, pentru a fugi de dezastre naturale, de războaie şi sărăcie.  Chiar şi viaţa lor se află la mila unor forţe imense şi extrem de indiferente, nu doar ale naturii, ci şi politice, economice şi umane".

Creştinii din Malta enumeră diversele forme în care se exprimă această indiferenţă: indiferenţa acelora "care vând persoanelor disperate locuri în bărci care nu sunt sigure pentru navigaţie"; sau indiferenţa acelora care "decid să nu trimită bărci de salvare, sau care resping bărcile cu migranţi".

Propunerea unei teme de reflecţie pentru fiecare zi

Bisericile din Malta şi Gozo au propus spre reflecţie opt teme, una pentru fiecare zi din Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.
În zilele în care se vor ruga pentru unitate, creştinii vor reflecta asupra reconcilierii, a luminii, a speranţei, a încrederii, a puterii, a ospitalităţii, a convertirii şi a generozităţii, toţi aceşti paşi necesitând pornirea de la iertarea reciprocă, singura modalitate care-i determină pe creştini să devină martori mai credibili ai luminii lui Cristos şi să facă gesturi de solidaritate cu cei mai mici.

19 ianuarie 2020, 09:28