Căutare

2019.09.25 san vincenzo de paoli 2019.09.25 san vincenzo de paoli 

A început la Roma întâlnirea istorică a Familiei Vincenţiene

Miercuri, 8 ianuarie a.c., a început la Roma, întâlnirea istorică a membrilor Familiei Vincenţiene. Printru prima oară, se vor întâlni personal, responsabilii a peste 150 de structuri şi instituţii ce compun Familia Vincenţiană, responsabili ce reprezintă peste două milioane de credincioşi răspândiţi în 150 de ţări ale lumii, printre acestea aflându-se şi România.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

8 ianuarie 2020 – Vatican News. În cadrul întâlnirii – care se  se va încheia la 12 ianuarie, la Institutul Patristic Augustinianum din Roma – se va încerca mai ales stabilirea unor baze pentru un parcurs comun de urmat împreună, toate ramurile acestei Familii având la bază carisma vincenţiană, inspirată de Vincenţiu de Paoli (1581-1660), sfântul care l-a întâlnit pe Isus, Bunul Păstor, în persoana celor săraci.

Printre temele care vor fi dezbătute în cele cinci zile, o atenţie deosebită va fi acordată reînnoirii misiunii vincenţiene, transmiterii carismei şi a culturii vocaţiilor în epoca noilor tehnologii. De asemenea, va fi acordat amplu spaţiu reflecţiei privind posibilităţile oferite de Internet şi provocărilor pe care acest mijloc de comunicare în masă îl reprezintă pentru viitor.   

În 2017, Familia Vincenţiană a împlinit 400 de ani ai carismei, în inima membrilor acestei familii aflându-se căutarea celor mai lipsiţi şi abandonaţi. În Mesajul transmis Familiei Vincenţiene la împlinirea a patru secole de carismă vincenţiană, papa Francisc îndemna ca anul jubiliar să fie pentru membrii acestei familii o ocazie de a se alimenta de la sursă, de la izvoarele spiritului originar. "Sunteţi chemaţi să ajungeţi la periferiile condiţiei umane, pentru a duce nu capacităţile voastre, ci pe Duhul Domnului, Părintele săracilor", scria Sfântul Părinte, amintind că "Mărturia Sfântului Vincențiu ne invită să fim mereu pe cale, gata să ne lăsăm surprinşi de privirea Domnului şi de Cuvântul său. Ne cere smerenia inimii, disponibilitate deplină şi umilinţă docilă".

08 ianuarie 2020, 12:42