Căutare

Episcopul de Chișinău, Mons. Anton Coșa la aniversarea a 20 de ani de episcopat Episcopul de Chișinău, Mons. Anton Coșa la aniversarea a 20 de ani de episcopat 

Episcopul Anton Coșa a sărbătorit 20 ani de slujire episcopală

Dieceza de Chișinău, în R. Moldova, și-a sărbătorit Episcopul, Mons. Anton Coșa, la 6 ianuarie împlinindu-se 20 de ani de la consacrarea sa episcopală. Celebrare a fost prezidată în aceeași zi a anului 2000 de sfântul Ioan Paul al II-lea. Episcopul avea atunci doar 38 de ani și, din 1993, îndeplinea deja funcția de administrator apostolic.

Episcopul a prezidat sfânta Liturghie de mulțumire în Catedrala din Chișinău, înconjurat de preoți, persoane consacrate și laici, aducându-i laudă lui Dumnezeu pentru darul primului păstor al Bisericii de Chișinău, aceasta din urmă ridicată la rangul de dieceză abia în octombrie 2001.

Vicarul general, Mons. Cesare Lodeserto, în timpul sfintei Liturghii a descris pe scurt opera Episcopului în decursul celor 20 de ani de slujire, amintind „lucrările minunate pe care Dumnezeu le-a săvârșit sub conducerea unui păstor înțelept și clarvăzător, atent față de cei de aproape și generos față de cei de departe, apărotor al comuniunii și promotor al unei carități care să-i cuprindă pe toți”.

Episcopul Anton Coșa a mulțumit comunității diecezane pentru că i-a fost alături în rugăciune și în trăirea bucuriei fidelității față de Dumnezeu.

06 ianuarie 2020, 12:49