Căutare

Vatican News
2019.01.04 Epifania del Signore, re magi visitano Gesù, vetrata 2019.01.04 Epifania del Signore, re magi visitano Gesù, vetrata 

Consideraţii omiletice la solemnitatea Epifania Domnului: O predică simplă şi mai ales scurtă

Magii de la Răsărit, intrând în casă, l-au văzut pe copil cu Maria, mama sa, şi, căzând în genunchi, s-au plecat cu faţa la pământ înaintea lui. Apoi, deschizându-şi comorile, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.

(Vatican News - 6 ianuarie 2020) E Sărbătoare. „Noi am văzut steaua lui la răsărit, şi am venit cu daruri să-l adorăm pe Domnul” (cf. Mt 2,2: Ant. la Împărtăşanie). Sărbătorim astăzi Epifania Domnului, adică manifestarea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, celorlalte popoare reprezentate de magii de la Răsărit veniţi la Betleem să se închine regelui iudeilor.  

1. Căutători de Dumnezeu

Trei înţelepţi care caută un rege-Dumnezeu, găsesc un copil şi i se închină. Crăciunul nu este sărbătoarea doar a celor apropiaţi şi intimi. E nevoie „să lărgim ieslea” naşterii lui Isus. Trebuie să facem loc pentru oaspeţi noi, neprevăzuţi, şi pentru cei neaşteptaţi care vor sosi, cine ştie de unde. În Evanghelia după sfântul Matei se povesteşte un episod ciudat. Trei înţelepţi din răsărit ajung să afle de la o stea văzută pe cer că s-a născut regele iudeilor.       Pornesc la drum ca să i se închine, purtând cu ei în dar aur, tămâie şi smirnă. Acestea sunt bogăţiile şi parfumurile tradiţionale ale Arabiei, daruri foarte bogate pe care atunci regii la schimbau între ei (cf. Mt,2,1-12: Evanghelie zilei).

2. Dezamăgire

Aceşti înţelepţi nu găsesc însă un palat regesc care să-i primească, dar o colibă săracă, o peşteră cu un copil care plânge şi lângă el, sărmanii părinţi. Căutau un rege şi un palat regesc. Dumnezeu i-a făcut să găsească, dar arăta într-un mod foarte diferit de ceea ce se aşteptau. Era acea formă de sărăcie în care naşterea pruncului Isus se manifestase păstorilor din Betleem. Acel copil era rege, era Fiul lui Dumnezeu, devenit sărac ca noi pentru a ne face bogaţi ca el: fii ai lui Dumnezeu, destinaţi să trăiască pentru totdeauna. O umilă femeie casnică îl dăduse la lumină pe Mântuitorul lumii. Manifestarea lui Dumnezeu nu se petrecuse în bogăţie şi belşug, ci în umilinţă şi sărăcie. Păstorii din Betleem văzuseră realitatea şi o acceptaseră cu bucurie, pentru că, în sfârşit, Dumnezeu venea să trăiască cu ei, ca ei, să le aducă bucurie şi mântuire în sărăcia lor. Astfel locuinţa lui Isus, Maria şi Iosif devine prima casă de rugăciune şi de închinare pentru toate popoarele, inclusiv pentru străinii care aderă la Domnul pentru a-l sluji şi pentru a iubi Numele său şi a fi slujitorii săi.

3. Epifania, sărbătoarea speranţei

Epifania, cum spune însuşi numele, este sărbătoarea manifestării lui Dumnezeu făcut om lumii întregi. Pentru „a-l vedea” pe Isus este necesar să adoptăm atitudinea Magilor. Să-l căutăm pe Domnul: „Unde este regele iudeilor?” Să vedem semnele prezenţei sale: „Am văzut steaua lui”. Să mergem: „Am venit să ne închinăm lui”. Atunci viaţa noastră cotidiană, cenuşie şi monotonă, va fi luminată şi vom deveni oameni care poartă altora o veste de speranţă.

4. Epifania, sărbătoarea luminii

L Liturghie, ascultăm invitaţia „Ridică-te!”, să ieşim din întuneric, să primim lumina, să ne îmbrăcăm cu ea. Vom fi cuprinşi de lumină. În zilele noastre de lucru „va palpita şi se va lărgi inima noastră” pentru că vom prinde curaj, datorită prezenţei Mântuitorului. Vom vedea înflorind dreptatea, devenind şi noi eliberatori ai săracului care strigă, vom înţelege nevoile semenilor noştri. Şi va fi bucurie adevărată pentru toţi.

5. Epifania, sărbătoarea ieşirii din casă

Sărbătoarea Epifaniei se celebrează ieşind din casă, ne ducem la biserică, apoi facem efortul de a vedea mai larg în jur, frecventând locuri unde trăiesc cei diferiţi de noi. Magii au făcut acest lucru şi ne-au atenţionat să privim constant la orizontul îndepărtat, să vedem străzile lumii, fiind gata la întâlniri neprevăzute. Drumul în viaţă înaintează pas cu pas, dar încheierea lui trebuie să fie absolut radicală. Să acceptăm să intrăm şi noi împreună cu magii în peştera din Betleem în comuniune cu Cristos pentru a avea încredere în semenul de lângă noi, a-l sluji şi a ne dărui lui.

6. Adorarea lui Dumnezeu

La capătul călătoriei şi al căutării sincere se află actul adorării lui Dumnezeu. Călătoria are o ţintă, un loc de sosire. Este semnificativ ceea ce notează evanghelistul Matei în finalul povestirii. Magii sunt înfăţişaţi ca adevăraţi credincioşi, în gestul de adoraţie: „şi căzând în genunchi, s-au plecat cu faţa la pământ înaintea lui” (2,11), şi doar apoi, "deschizându-şi comorile, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă".

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care, prin steaua călăuzitoare, l-ai descoperit astăzi neamurilor pe Fiul tău unul-născut, dă-ne, te rugăm, harul, ca noi, care te-am cunoscut prin credinţă, să ajungem să privim chipul măririi tale.


(Radio Vatican – Anton  Lucaci, material omiletic de luni 6 ianuarie 2020)

06 ianuarie 2020, 09:22