Căutare

Vatican News
2020.01.16 2 domenica del tempo 'A' - Vangelo della domenica - Agnello di Dio Consideraţii omiletice la Duminica a II-a de peste an (A): Isus, mielul lui Dumnezeu 

Consideraţii omiletice la Duminica a II-a de peste an (A): Isus, mielul lui Dumnezeu

Mărturia lui Ioan: „Am văzut Duhul coborând şi rămânând deasupra lui”. Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu care botează în Duhul Sfânt; este Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii, spunând până la dăruirea de sine pe lemnul crucii: „Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta!”

(Vatican News – 19 ianuarie 2020) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o invocaţie luată din cartea Psalmilor: „Tot pământul să te adore şi să-ţi cânte ţie, Dumnezeule; să cânte numelui tău, Dumnezeule Preaînalt!” (Ps 65/66,4: Ant la intrare). Psalmistul biblic este convins că din universul făpturilor se desprinde un gen de muzică teologică ce povesteşte slava lui Dumnezeu. Alfabetul făpturilor conţine un mesaj divin, deoarece „cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. Ziua încredinţează zilei mesajul, iar noaptea transmite nopţii cunoaşterea” (Ps 18/19,2-3). Noaptea şi ziua sunt pentru bardul Scripturii ca două santinele ce transmit dintr-un post de gardă în altul vestea bună a lucrărilor Creatorului. De pe tot pământul se înalţă o simfonie ce preamăreşte strălucirea lucrării lui Dumnezeu. Dacă în natură glasul său este nedesluşit şi interpretabil, în istorie acest glas devine cuvânt explicit şi direct, manifestat în legea revelată de Dumnezeu. În aceste consideraţii aprofundăm Evanghelia mărturiei lui Ioan Botezătorul despre Isus ca „miel al lui Dumnezeu”

(cf. In 1,29-34) în raport cu „slujitorul Domnului” din cartea profetului Isaia (cf. Is 49,3-5.6: prima lectură). Îi final, amintim succint Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.

1. Mărturia lui Ioan Botezătorul

Odată cu sărbătoarea Botezul Domnului, celebrată duminica trecută, am intrat în timpul liturgic numit „timpul de peste an”. Sunt 33 de duminici în care este proclamată Evanghelia după sfântul Matei. Este anul liturgic notat convenţional cu litera A din ciclul trienal A,B,C. În această a doua duminică, Evanghelia ne prezintă scena întâlnirii dintre Isus şi Ioan Botezătorul, la râul Iordan. Episodul este povestit de către martorul ocular, evanghelistul Ioan, care înainte de a fi discipol al lui Isus fusese ucenic al lui Ioan Botezătorul, împreună cu fratele său Iacob, cu Simon şi Andrei, toţi din Galileea, toţi pescari. În acel timp, Ioan l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel». Ioan a dat mărturie, spunând: "Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui. Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu" (In 1,29-34: Evanghelia zilei).

2. Isus, mielul lui Dumnezeu

Ioan Botezătorul îl vede pe Isus înaintând în rândul mulţimii şi, inspirat de sus, recunoaşte în el pe trimisul lui Dumnezeu, de aceea îl indică cu aceste cuvinte: "Iată-l pe mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”(In 1,29). În limba aramaică vorbită de Isus şi de Ioan Botezătorul, cuvântul „talya” înseamnă „slujitor” şi „miel”. Cu acest cuvânt folosit de profetul Isaia, Ioan Botezătorul îl arată pe Isus, anunţând că el este „Slujitorul lui Dumnezeu” sau „Mielul lui Dumnezeu”, care eliberează lumea de păcat. În Noul Testament termenul „miel” apare de mai multe ori şi întotdeauna cu referire la Isus. Această imagine a mielului poate surprinde; de fapt, un animal care nu este caracterizat desigur de rezistenţă şi robusteţe ia pe umerii săi o greutate atât de copleşitoare. Masa uriaşă a răului este înlăturată şi îndepărtată de o făptură slabă şi fragilă, simbol al ascultării, al docilităţii şi al iubirii lipsite de apărare, care merge până la sacrificiul de sine. Mielul nu este un dominator, ci este docil; nu este agresiv, ci paşnic; nu prezintă gheare sau dinţi în faţa vreunui atac, ci suportă şi este supus. Şi la fel este Isus! La fel este Isus, ca un miel.

3. Isus, mielul şi slujitorul lui Dumnezeu

La râul Iordan, Ioan Botezătorul vede în faţa lui un om care se aliniază cu păcătoşii pentru a fi botezat, chiar dacă nu are nevoie. Un om pe care Dumnezeu l-a trimis în lume ca un miel jertfit, mielul care înlătură păcatul lumii. Verbul care este tradus ca „ridică” înseamnă literal „a lua asupra sa”. Isus nu numai înlătură povara, dar o ia asupra sa. El a venit în lume cu o misiune precisă: să o elibereze de sclavia păcatului, asumându-şi păcatele umanităţii. În ce fel? Iubind. Nu există altă cale de a învinge răul şi păcatul decât dragostea care conduce la dăruirea propriei vieţi pentru ceilalţi. În mărturia lui Ioan Botezătorul, Isus are trăsăturile Slujitorului Domnului, care „a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui” (Is 53,4), până la moartea pe cruce. Este victimă nevinovată pentru păcatele lumii. Dumnezeu i-a promis „slujitorului” său o viaţă intensă şi fecundă dincolo de moarte: „Te-am pus lumină pentru popoare, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului” (Is 49,3-5.6: prima lectură). Isus este adevăratul miel pascal care se cufundă în râul păcatului nostru pentru a ne purifica.

4. Discipoli ai lui Isus, mielul lui Dumnezeu

Ce înseamnă pentru Biserică, pentru noi astăzi, să fim discipoli ai lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? Înseamnă a pune nevinovăţia în locul răutăţii, iubirea în locul forţei, smerenia în locul mândriei, slujirea în locul prestigiului. Iată, ce ne revine nouă! Noi creştinii trebuie să facem acest lucru: să punem nevinovăţia în locul răutăţii, iubirea în locul forţei, smerenia în locul mândriei, slujirea în locul prestigiului. A fi discipoli ai Mielului înseamnă a nu trăi ca o „cetate asediată”, ci ca un oraş situat pe munte, deschis, primitor, solidar. Înseamnă a nu lua atitudini de închidere, ci de a propune Evanghelia la toţi, mărturisind cu viaţa că urmarea lui Isus ne face mai liberi şi mai bucuroşi (cf. Papa Francisc, Angelus, 19 ianuarie 2014).

5. Mărturia creştinului

Trăim Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor” care anul acesta are ca temă un verset din cartea Faptele Apostolilor: "Ne-au arătat o bunăvoinţă (omenie) neobişnuită" (Fap 28,2). Textul se referă la naufragiul corăbiei în care apostolul Paul şi ceilalţi călători în drum spre Italia, s-au salvat pe insula Malta. Acolo, scrie autorul Faptelor, „localnicii ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită: au aprins un foc şi ne-au primit pe toţi alături, căci începuse să plouă şi era frig”. Nu ştim ce ne rezervă Dumnezeu în bunăvoinţa sa, ştim însă că l-a trimis pe Fiul său ca să ridice „păcatul lumii” şi ca să avem de la el viaţă din belşug . El a încredinţat Bisericii misiunea de a purta această veste bună tuturor oamenilor. În faţa unei lumi care se opune lui Dumnezeu, fie cu îndărătnicie, fie prin indiferenţă, înfăptuirea planului divin pare irealizabilă. Şi aceasta este marea ispită despre care vorbeşte Isus în rugăciunea Tatăl nostru. În faţa acestei tentaţii, creştinul veghează şi stăruie în rugăciune. Îi invită pe alţii să facă la fel. Suntem chemaţi să fim precursori ai Domnului ca Ioan Botezătorul. Fiecare creştin este chemat să fie un glas care strigă în deşertul lumii, purtător al Cuvântului şi vestitor al Evangheliei.

6. Cântarea psalmistului: ascultare şi mărturie

Suntem creştini în măsura în care îl urmăm şi îl imităm pe Cristos în ascultarea sa faţă de Tatăl. În toată viaţa pământească Isus a spus „da” Tatălui: „Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta! Cu dor l-am aşteptat pe Domnul, iar el s-a plecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul. El a pus în gura mea un cântec nou, un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. Jertfă şi ofrandă tu nu doreşti, tu mi-ai deschis urechile; nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat. Atunci, am zis: „Iată, vin!” În sulul cărţii este scris despre mine, ca să fac voinţa ta. Dumnezeul meu, aceasta o doresc. Legea ta este în adâncul inimii mele. Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare; nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne!” (cf. Ps 39/40,2.4.7-10: psalmul responsorial).

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care stăpâneşti toate câte sunt pe pământ şi în cer, ascultă cu bunătate rugăciunile poporului tău şi dăruieşte timpurilor noastre pacea ta.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 18 ianuarie 2020)

18 ianuarie 2020, 12:16