Căutare

Vatican News
2020.01.04 Bibbia, Vangelo, Parola di Dio Duminica a III-a de peste an (A): Începe un cântec nou 

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a de peste an (A): Începe un cântec nou

Duminica Bibliei în Biserica Catolică. Isus însuşi deschide mintea discipolilor ca să înţeleagă Scripturile. A început să predice şi să spună: „Convertiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!” Umblând de-a lungul mării Galileii, a chemat primii patru discipoli. Şi astăzi Domnul străbate lumea, predică evanghelia împărăţiei, învaţă, vindecă şi cheamă: „Veniţi după mine!” Tu, ce faci?

(Vatican News – 26 ianuarie 2020) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Astăzi în Biserica Catolică se celebrează pentru prima dată Duminica Bibliei. Este vorba de o iniţiativă pe care papa Francisc o încredinţează întregii Biserici pentru ca toată "comunitatea creştină să se concentreze asupra marii valori pe care Cuvântul lui Dumnezeu o ocupă în existenţa sa zilnică" (Aperuit illis, 2). Se porneşte de la faptul că odinioară Isus însuşi „le-a deschis mintea discipolilor ca să înţeleagă Scripturile” (Lc 24,45). Este unul din ultimele gesturi făcute de Domnul înviat, înainte de Înălţarea sa. Se arată discipolilor în timp ce sunt adunaţi împreună, frânge pâinea cu ei şi le deschide mintea spre înţelegerea Sfintelor Scripturi. Acelor oameni înfricoşaţi şi dezamăgiţi le revelează sensul misterului pascal: faptul că, după planul veşnic al Tatălui, Isus trebuia să pătimească şi să învie din morţi pentru a oferi convertirea şi iertarea păcatelor (cf. Lc 24,26.46-47) şi îl promite pe Duhul Sfânt care le va da puterea de a fi martori ai acestui mister de mântuire (cf. Lc 24,49). Relaţia între Cel Înviat, comunitatea credincioşilor şi Sfânta Scriptură este extrem de vitală pentru identitatea noastră. Fără Domnul care ne introduce, este imposibil să înţelegem în profunzime Sfânta Scriptură, dar este la fel de adevărat contrariul: fără Sfânta Scriptură rămân indescifrabile evenimentele misiunii lui Isus şi a Bisericii sale în lume. Pe bună dreptate sfântul Ieronim putea să scrie: „Ignorarea Scripturilor este ignorare a lui Cristos” (In Is., Prolog: PL 24,17).

Considerații omiletice: Duminica a III-a (anul A)

1. O duminică dedicată Cuvântului lui Dumnezeu

Aşadar, trăim o duminică din anul liturgic dedicată în întregime Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a înţelege bogăţia inepuizabilă care provine din dialogul constant al lui Dumnezeu cu poporul său. Este o iniţiativă pastorală pentru Noua Evanghelizare cu scopul de a reînsufleţi responsabilitatea pe care o au credincioşii în cunoaşterea Sfintei Scripturi şi în menţinerea ei vie printr-o lucrare de permanentă transmitere şi înţelegere, capabilă să dea sens vieţii Bisericii în diferitele condiţii în care ajunge să se afle. Vestirea lui Cristos Înviat nu poate să-i găsească pe discipoli obosiţi şi nici leneşi, ci dinamici în a regăsi mereu limbaje noi pentru a permite ca Sfânta Scriptură să fie regulă vie a vieţii Bisericii. În cartea Faptele Apostolilor „călătoria” Celui Înviat cu discipolii din Emaus se încheie cu cina. Misteriosul Călător acceptă cererea insistentă pe care i-o adresează cei doi: „Rămâi cu noi, pentru că este seară şi ziua e de acum pe sfârşite” (Lc 24,29). Se aşază la masă, Isus ia pâinea, rosteşte binecuvântarea, o frânge şi le-o oferă. În acel moment ochii lor se deschid şi îl recunosc (cf. v. 31). Înţelegem din această scenă cât de strânsă şi indisolubilă este relaţia dintre Sfânta Scriptură şi Euharistie. „Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieştile Scripturi, după cum a venerat şi însuşi trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească pâinea vieţii atât de la masa cuvântului lui Dumnezeu, cât şi de la aceea a trupului lui Cristos şi să o dea credincioşilor” (Dei Verbum, 21).

2. Începe un cântec nou

Fie ca duminica dedicată Cuvântului să poată creşte în poporul lui Dumnezeu familiaritatea religioasă şi asiduă cu Sfintele Scripturi. Ea poate marca începutul unui cântec nou în viaţa comunităţilor noastre. Psalmistul profet ne invită pe toţi: „Cântaţi-i Domnului un cântec nou, cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului! Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei sale, tăria şi frumuseţea sunt în lăcaşul său sfânt” (cf. Ps 95/96,1.6 Ant. la intrare). Participând la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, suntem atraşi de Isus Cristos care zice: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8,12). Aşadar, „să ne apropiem de Domnul şi vom fi luminaţi şi feţele noastre nu se vor ruşina” (cf. Ps 33/34,6: Ant. la Împărtăşanie). Să ne lăsăm luminaţi de cuvântul Domnului, încercând să pătrundem darul lecturilor duminicale. Desigur, e nevoie de puţină stimă şi bunăvoinţă, căci cine nu iubeşte, nu poate să înţeleagă. În aceste consideraţii ne oprim la Evanghelia zilei, în forma prescurtată integrând-o cu prima lectură.

3. La începutul predicării Evangheliei

De fapt, lectura din cartea profetului Isaia (cf. Is 8,23b-9,3: prima lectură) este inclusă aproape în întregime în textul Evangheliei (Mt 4,12-23). În acel timp, auzind că Ioan a fost închis, Isus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: "Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor! Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină". De atunci a început Isus să predice şi să spună: "Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (cf. Mt 4,12-17: Evanghelia zilei, forma prescurtată).

4. Isus trăieşte cu cuvântul lui Dumnezeu

După ce a fost botezat în râul Iordan, Isus a rămas patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustiu, unde l-a învins pe diavol şi a zădărnicit ispitirile lui. Apoi, „auzind că Ioan (Botezătorul) a fost dat să fie închis, Isus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Cafarnaum, pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali” (Mt 4,12-13; cf. Mt 4,12-23 pericopa zilei). La fel ca atunci când Iosif l-a purtat în Egipt (cf.Mt 2,13-15) şi, întorcându-se, s-a stabilit la Nazaret (cf. Mt 2,22), şi Isus se duce în Galileea. Nu se ascunde, căci merge la Nazaret şi îndată se stabileşte la Cafarnaum pe malul lacului Genezaret. După cum retragerea la Nazaret a însemnat împlinirea Scripturii, la fel şi stabilirea lui la Cafarnaum are loc ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia. Vedem din aceasta că Isus continuă alegerea de bază făcută la botez, când i-a răspuns lui Ioan: „Lasă acum, căci aşa se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea” (Mt 3,15); alegere, reconfirmată în timpul ispitirilor din pustiu: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Cuvântul lui Dumnezeu îi arată lui Isus unde, când şi cum trebuie să umble şi ce să facă în viaţă. Să-l ascultăm şi noi.

5. Galileea neamurilor

Cât priveşte profeţia lui Isaia, ea este un anunţ de speranţă pentru acele triburi ale lui Israel pe care Dumnezeu le umilise din cauza infidelităţii lor; un ţinut inundat de soare devenise pentru locuitori o „regiune întunecoasă a morţii”, în timp ce mulţi dintre ei, purtaţi în exil, „trăiau în întuneric”. Omeneşte vorbind, orice speranţă părea compromisă, dar nu pentru profetul care vede evenimentele în lumina lui Dumnezeu. Ştie că după pedeapsă, triumfă mereu milostivirea. Acel ţinut locuit odinioară de triburile lui Zabulon şi Neftali se extindea la vest şi sud-vest de Cafarnaum şi era traversat de drumul care duce la mare; era drumul comercial, drumul negustorilor de sclavi, drumul armatelor purtătoare de moarte. La est de Cafarnaum, dincolo de Iordan şi de lac, se întindea teritoriul celor Zece oraşe sau Decapole. Rezumând, profetul vorbeşte de „Galileea neamurilor”, adică „ţinutul păgânilor”, pentru că acolo evreii se amestecau cu lumea păgână.

6. Lumină în ţinutul păgânilor

Tuturor acestora profetul le dă o mare veste: „După cum odinioară, Domnul a adus ocară peste ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, tot aşa, în cele din urmă, va aduce glorie pe drumul mării, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină. Ai înmulţit poporul lui, le-ai mărit bucuria: se bucură înaintea ta cum se veselesc la seceriş şi se înveselesc ca la împărţirea prăzii. Căci tu ai sfărâmat jugul care-l apăsa, toiagul de pe umerii săi şi nuiaua celui care-l oprima ca în ziua de la Madian” (Is 8,23b–9,3: prima lectură). Bucuria acelor populaţii este anunţată prin imaginea secerişului bogat şi a împărţirii prăzii de război. Se face aluzie la timpul lui Madian, când Ghedeon cu o mână de oameni i-a învins pe madianiţi, pentru că s-a încrezut în Dumnezeu. Eliberarea stă în mâinile lui Dumnezeu iar mâinile sale sunt mai tari decât păcatul oamenilor (cf. Jud 6-7).

7. Împlinirea profeţiei

Această străveche profeţie nu a fost uitată niciodată în popor, dar a fost interpretată în sens mesianic. Evanghelistul Matei o vede realizându-se în Isus, „lumina cea adevărată” (cf. In 1,9; 8,12). El este acela în care se împlinesc cele spuse de Dumnezeu prin Isaia, profetul. Lumina lui Isus străluceşte într-un loc de frontieră, între Israel şi lumea păgână, şi răsare pentru toţi. Luminează acelaşi drum al mării care în viitor va fi parcurs de vestitorii Evangheliei. Isus, „lumina care răsare”, este acum aici, în Galileea neamurilor, în locul în care îşi începe misiunea. Tot aici se va încheia, când Isus va da apostolilor mandatul de a purta Evanghelia la toate popoarele (cf. Mt 28,18-20). Acum este doar răsăritul luminii. Când va ajunge strălucirea învierii, atunci va dispărea întunericul în ţinutul neamurilor, adică al lumii întregi. Doar atunci va fi lumină.

8. De atunci a început Isus să predice

Din predica şi din faptele sale vom înţelege, cine este Isus şi care este mesajul său. Duhul Sfânt să ne călăuzească şi să ne lumineze ca să înţelegem că Isus vrea să facă din noi Biserica sa, poporul său. „De atunci a început Isus să predice”. „De atunci”, adică după arestarea lui Ioan Botezătorul de către regele Irod Antipa. Acesta l-a împiedecat pe Ioan să-şi continue misiunea. Ioan lasă locul pentru Isus. Este ca şi cum i-ar zice: „Acum, vestirea împărăţiei îţi revine; este sarcina ta”. Şi Isus îşi începe misiunea la hotarele ţinutului guvernat de Irod Antipa. Prima sarcină a lui Isus este aceea de a predica. Pentru noi cei care trebuie să predicăm într-o lume, poate nu rea, dar distrată şi indiferentă, este important să înţelegem în ce situaţie avea loc predica lui Isus. Predică în Galileea păgânilor. Isus nu este ca Ioan Botezătorul un „glas care strigă în pustiu”, ci un crainic adevărat care merge să ducă vestea împărăţiei acolo unde trăieşte lumea. „El străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor” (Mt 4,23). Isus încă de la început îşi caută ascultătorii şi într-o zi le va zice discipolilor să meargă la toate popoarele. Astăzi, ne spune nouă: Mergeţi! Şi nu doar preoţilor şi călugărilor, ci tuturor creştinilor. Totul începe de la convertirea personală.

9. A început să spună: Convertiţi-vă!

Anunţul lui Isus este cel al lui Ioan Botezătorul. Însă Ioan se limita să explice înţelesul convertirii şi să prezinte împărăţia ca o venire a Domnului pentru judecata definitivă. Şi Isus a început să predice şi să spună: „Convertiţi-vă!”. Adaugă însă imediat ceva nou: căci „s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt 4,17). Ce înseamnă a se converti? Înţelesul de bază este acela de „a se întoarce înapoi”, pentru că drumul pe care se merge, îndepărtează de împărăţie. Împărăţia cerurilor s-a apropiat, este prezentă, este pentru voi, dar nu este în direcţia spre care vă îndreptaţi. De aceea este nevoie de convertire, de întoarcere, dacă vrem să ajungem la ea, să o vedem şi să facem să fie a noastră.

10. S-a apropiat împărăţia cerurilor!

Ce este această împărăţie a cerurilor?  Ce vrea să spună „s-a apropiat? Cuvântul „ceruri” este folosit din respect pentru a evita pronunţarea numelui lui Dumnezeu. Expresia „împărăţia cerurilor” echivalează cu „împărăţia lui Dumnezeu”, adică „Dumnezeu domneşte”. Acest eveniment nu numai că se apropie în Isus care predică, dar este aproape, este prezent. Unde se află o persoană care face voia lui Dumnezeu, care „împlineşte toată dreptatea” (cf. Mt 3,15), acolo este prezentă „împărăţia lui Dumnezeu”. Această persoană este Isus. Deci, a se converti înseamnă a se întâlni cu Isus, a-l primi, a intra în comuniune cu el. Aşa înţelegem cum omul poate intra în relaţie cu împărăţia lui Dumnezeu şi cu primul ei crainic, Isus din Nazaret. În Isus „împărăţia cerurilor” nu este văzută doar ca un eveniment de judecată pentru om, dar şi ca o realitate pozitivă eliberatoare.

11. Darul împărăţiei lui Dumnezeu

În ascultarea continuă a evangheliei după Matei vom auzi de alte 52 de ori expresia „împărăţia cerurilor” şi ne vom da seama că ea nu este numai un eveniment, ci şi un dar (cf. Mt 5,3.10), o moştenire (cf. Mt 25,34), ceva ce omul trebuie să caute cu toate puterile sale (cf. Mt 6,33), pentru că este vorba de binele cel mai mare (cf. Mt 13,44-46). Împărăţia este văzută şi ca un loc în care pentru a intra (cf. Mt 7,21; 11,12; 19,14-23) şi a fi cu bucurie deplină în casa Tatălui (cf. Mt 8,11; 13,45) trebuie depus orice efort. Cu Isus împărăţia cerurilor este o realitate prezentă, la îndemână, dar pentru a ajunge la ea trebuie făcut  orice. Din toate acestea se întrevede şi schimbarea vieţii cerută de Isus pentru a ne deschide în faţa darului şi deveni membri ai împărăţiei lui Dumnezeu.

12. Încă un pas pe drumul convertirii

Pentru a primi darul mântuirii, dorim să îndepărtăm din inimi orice ataşament păcătos, amintindu-ne că în viaţa pământească „Isus predica evanghelia împărăţiei şi vindeca orice boală şi orice suferinţă în popor” (Mt 4,23: versetul la Evanghelie). Pe el îl rugăm cu o triplă invocaţie să ne vindece lăuntric: Doamne, tu care ne chemi la convertire, deschide inimile noastre la cuvântul tău! Tu care faci din discipolii tăi pescari de oameni, fă-ne martori ai evangheliei tale! Tu care ai vestit împărăţia cerurilor, vindecând orice fel de infirmitate, înnoieşte sufletele noastre şi ai milă de noi!

13. Să spunem şi altora bucuria credinţei

Renăscuţi prin botez la viaţa cea nouă şi deveniţi fii ai luminii lui Cristos, să spunem şi altora bucuria credinţei: „Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să vizitez sanctuarul său. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii. Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Ps 26/27,1.4.13-14: psalmul responsorial).

14. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta, pentru ca, în numele Fiului tău preaiubit, să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte bune.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 24 ianuarie 2020)

24 ianuarie 2020, 11:23