Căutare

Vatican News
2019.07.03 Fuga in Egitto Santa Famiglia di Nazareth 2019.07.03 Fuga in Egitto Santa Famiglia di Nazareth  

Consideraţii omiletice la Duminica sfintei Familii (A): Fuga în Egipt

Familia ocrotită de Dumnezeu în încercările vieţii. Ne rugăm pentru familiile noastre pentru ca susţinute de o credinţă vie să urmeze cu docilitate exemplele Familiei din Nazaret: Isus, Maria şi Iosif.
Consideraţii omiletice la Duminica Sfintei Familii

(Vatican News – 29 decembrie 2019) E Ziua Domnului. Trăim atmosfera de bucurie a sărbătorii Naşterii Mântuitorului. Din minunata salbă a colindelor de Crăciun, care continuă să ne înalţe sufletele, cântarea „O, ce veste minunată” exprimă concis evenimentul: „Pe Fiul în al său nume/ Tatăl l-a trimis în lume/ să se nască şi să crească,/ să ne mântuiască”. Astăzi, în duminica dintre Crăciun şi Anul Nou, sărbătorim Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif. Pe urmele păstorilor care în noaptea sfântă au văzut strălucind pe cer o lumină mare să mergem în mod ideal la peştera din Betleem. Acest nume în ebraică înseamnă „casa pâinii”. La intrare, privim cu uimire primul tablou al familiei sfinte zugrăvit de evanghelistul Luca: „Păstorii au venit în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (cf. Lc 2,16: Ant. la intrare). Făcându-se om, Fiul lui Dumnezeu îl dezvăluie omului pe om în toată menirea sa. Suntem chemaţi să trăim iubirea lui Dumnezeu, începând din sanctuarul familiei. Participând la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ascultăm vestea bună a mântuirii şi ne hrănim cu trupul lui Cristos care s-a făcut pentru noi „pâinea vieţii”, apoi, ne întoarcem la casele noastre asemenea păstorilor care au plecat „glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut” (cf. Lc 2,20).

1. O familie specială: familia lui Dumnezeu

Desigur, cea a lui Isus este o familie specială, unică şi irepetabilă, atât prin persoanele care o compun cât şi prin însemnătatea ei. Totuşi, privind cu ochii credinţei putem vedea şi dimensiunea comună prin care această familie unică se constituie ca model şi izvor de inspiraţie pentru familiile noastre. În ea vedem cum se înfruntă viaţa, cum sunt trăite bucuriile şi necazurile oricărei familii. De fapt, lecturile liturgice, pe lângă Evanghelia despre fuga sfintei familii în Egipt (cf. Mt 2,13-15.19-23), vorbesc despre relaţiile umane care trebuie să se dezvolte în orice familie. Pe lângă profeţii care orientează oamenii după cuvântul Sfintelor Scripturi, există oameni care urmează înţelepciunea dobândită istoric din experienţă, urmând raţiunea umană şi bunul simţ (cf. Sir 3,3-7.14-17a: prima lectură). Regula lor de viaţă nu este numai credinţa dar şi raţiunea sănătoasă. Apostolul Paul aplică noutatea Evangheliei la relaţiile de familie (cf. Col 3,12-21: lectura a doua). Încă de la început, nucleul Bisericii era adesea alcătuit din cei care "împreună cu toată casa lor" deveniseră credincioşi. Cei care primeau Evanghelia mântuirii, doreau ca "toată casa lor" să fie mântuită.

2. Familia din Nazaret

Liturghia şi lecturile biblice prezintă întruparea Fiului lui Dumnezeu într-o familie umană concretă. Mântuitorul a trăit din primul moment al existenţei sale pământeşti această experienţă primară. Trăind alături de părinţi, a împărtăşit cu ei bucuriile şi durerile. A învăţat să stabilească şi să dezvolte relaţiile cu Dumnezeu şi cu oamenii. Familia din Nazaret a cunoscut situaţii precare, de nesiguranţă, de frică şi nelinişte, precum fuga de primejdii dar şi experienţe religioase senine trăite în casă sau în pelerinaj la templu cu ocazia sărbătorilor. Maria şi Iosif trăiesc preocuparea şi nedumerirea din cauza pierderii lui Isus, rămân însă deschişi şi disponibili la glasul lui Dumnezeu. Aflăm pentru a doua şi a treia oară că Iosif este înştiinţat în vis de către Dumnezeu în momentele de cotitură ale vieţii şi că Maria „păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei”. Amândoi sunt conştienţi că acest „fiu” nu le aparţine. Sunt doar câteva aspecte din care rezultă că fără Dumnezeu familia este lipsită de fundament.

3. Familia creştină

Într-o lume de multe ori străină şi chiar ostilă credinţei, familiile credincioase sunt de primă importanţă, ele fiind focare de credinţă şi lumină. Conciliul Vatican II folosind o veche expresie numeşte familia „Biserică domestică”. În sânul familiei, părinţii sunt "pentru copiii lor, prin cuvânt şi exemplu, primii vestitori ai credinţei" şi veghează "la vocaţia proprie a fiecăruia, acordând atenţie specială vocaţiei sacre" (CBC 1656). Aici se exercită în mod privilegiat preoţia baptismală a tatălui familiei, a mamei, a copiilor, a tuturor membrilor familiei, "prin primirea sacramentelor, prin rugăciune şi mulţumire, prin mărturia unei vieţi sfinte, prin abnegaţie şi dragoste activă". Căminul este astfel prima şcoală de viaţă creştină şi "o şcoală de dezvoltare umană”. Aici se învaţă răbdarea şi bucuria muncii, iubirea frăţească, iertarea generoasă, mereu repetată, şi mai ales cultul divin prin rugăciune şi oferirea vieţii (CBC 1657). Familia dă tonul, nota dominantă, face să experimentăm viaţa împreună, bucuria de a merge, de a înainta uniţi pe căile lui Dumnezeu şi ale vieţii. Legăturile de familie sunt un mare sprijin în momentele dificile. În familie se creşte în iubire; în familie devin mai uşoare şi mai suportabile grija şi lupta vieţii de fiecare zi.

4. Familia călăuzită de Dumnezeu

Evanghelistul Matei, imediat după închinarea magilor, povesteşte fuga în Egipt, uciderea pruncilor nevinovaţi, întoarcerea din exil şi stabilirea la Nazaret. Aceste trei episoade legate de istoria Sfintei Familii sunt prezentate ca împlinirea a tot atâtea profeţii din Vechiul Testament. De fapt, în primele capitole ale cărţii sale, evanghelistul Matei dezvoltă una din temele sale principale: prezentarea lui Isus ca noul Moise. De aceea, evanghelistul alege acele tradiţii despre copilăria lui Isus care permit stabilirea unui paralelism între Cristos şi Moise. Astfel, naşterea lor, atât a lui Moise cât şi a lui Isus, coincide cu un masacru de copii evrei (cf. Ex 1,8-2,10 şi Mt 2,13-18), amândoi se duc în Egipt (cf. Ex 3,10 şi Mt  2,13-14), amândoi realizează cuvântul Scripturii: „din Egipt l-am chemat pe fiul meu (Mt 2,13; Os 11,1; Ex  12,37-42). La fel, stabilirea la Nazaret este văzută ca împlinirea celor spuse prin profeţi: „El se va numi Nazarinean”( Mt 2,23; Is 11,1 şi 53,2). Scrie Sfântul Matei: După plecarea magilor, un înger al Domnului îi apare în vis lui Iosif zicându-i: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până ce-ţi voi spune eu, fiindcă Irod are să caute pruncul, ca să-l ucidă”. Iosif sculându-se a luat, noaptea, pruncul şi pe mama lui şi a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Astfel s-a împlinit ceea ce Domnul a spus prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. După moartea lui Irod iată, îngerul lui Dumnezeu se arată în vis lui Iosif şi-i spune: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui şi întoarce-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa pruncului”. Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama lui şi s-a întors în ţara lui Israel. Auzind că în Iudeea domneşte Arhelau în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo. Înştiinţat de Dumnezeu în vis a plecat în părţile Galileii. Acolo s-a stabilit într-o localitate numită Nazaret. Astfel s-au împlinit cele spuse prin profeţi: „El se va numi Nazarinean” (Mt 2,13-15.19-23: Evanghelia zilei). În această pagină evanghelică se concentrează o serie de evenimente dramatice pe care Familia Sfântă trebuie să le înfrunte: fuga în Egipt în toiul nopţii pentru salvarea Pruncului, dificultăţile emigrării într-o ţară necunoscută, viaţa printre străini, întoarcerea în patrie şi stabilirea la Nazaret în părţile Galileii. Sunt situaţii dificile prin care trece Sfânta Familie încredinţată grijii lui Iosif care în toate se lasă condus de voinţa lui Dumnezeu. Biserica propune această pagină evanghelică pentru a face să înţelegem că şi Familia Sfântă este supusă evenimentelor omeneşti ale timpului, favorabile şi potrivnice, dar că ea află în credinţă şi în ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu drumul vieţii şi pacea.

5. Dumnezeu salvează în mod imprevizibil

Dumnezeu acţionează în istorie ca „mântuitor” în felurite moduri: salvează lumea pe căi neimaginate de oameni şi scrie drept pe rândurile strâmbe trasate de ei.       Dumnezeu face ca Mântuitorul să repete vechiul exod al poporului din Egipt, preconizând eliberarea definitivă pe care Isus o va înfăptui potrivit înştiinţării date de către înger lui Iosif în vis: „el va mântui poporul său de păcatele sale” (Mt 1,21). De aceea, fuga în Egipt trebuie interpretată pe fundalul istoriei biblice anterioare în care se conturează modul de a lucra al lui Dumnezeu.  Istoria patriarhilor descrie împrejurările în care Dumnezeu a salvat poporul său printr-un alt Iosif, tot în Egipt. Fiii mai mari ai lui Iacob îl invidiau şi îl urau de moarte pe fratele lor, Iosif. Mai întâi l-au aruncat într-o fântână uscată apoi s-au răzgândit: l-au scos şi l-au vândut unor negustori în trecere, care l-au dus în ţara faraonilor. Soarta lui Iosif pare potrivnică. Este aruncat în temniţă dar Dumnezeu îl înzestrează cu darul înţelepciunii, îl scapă şi face să devină mare la curtea faraonului. Ajuns în rang înalt, cu autoritate şi putere, Iosif îi salvează de la foamete pe fraţii săi şi întreaga familie a lui Iacob, tatăl său. Atunci Iosif înţelege lucrurile în perspectiva lui Dumnezeu care l-a trimis înaintea întregii familii în Egipt pentru ca, în timpul foametei care avea să vină, să-i salveze pe toţi ai săi. Făcându-se cunoscut fraţilor săi Iosif conclude în mod surprinzător: „Acum însă să nu vă întristaţi, nici să nu vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre” (Gen 45,5). După moartea lui Iosif, soarta se schimbă pentru tot neamul său. Urmează ani de robie care se încheie cu epopeea ieşirii din Egipt sub conducerea lui Moise. Astfel Dumnezeu înfăptuieşte istoria mântuirii în  legământul cu poporul ales.

6. Iosif, salvatorul Sfintei Familii

În Noul Testament, Dumnezeu salvează Sfânta Familie cu ajutorul unui alt "drept”, Iosif, soţul Mariei din Nazaret, dispus să asculte cuvintele îngerului datorită încrederii pe care o avea în planul divin şi în împlinirea voinţei cerului. Scrie evanghelistul: „Iosif sculându-se a luat în timp de noapte pruncul şi pe mama lui şi a fugit în Egipt”. În Betleemul Iudeii şi în împrejurimi începeau să se audă plânsete de jale provocate de masacrarea pruncilor nevinovaţi. După moartea crudului Irod, tot la cuvintele îngerului, Iosif se întoarce din Egipt aducând cu el pe Isus şi pe Maria şi se stabileşte la Nazaret în Galileea. De aici, când va sosi timpul, Isus va pleca să predice apropierea împărăţiei lui Dumnezeu. De aici, apostolii vor începe predicarea Evangheliei până la marginile pământului. În planul lui Dumnezeu, conlucrarea este generală. Sunt implicate persoane disponibile şi persoane ostile. Evenimentele favorabile şi cele potrivnice se împletesc în mod inexplicabil. Toate, în cele din urmă, converg spre un ţel final constituind istoria mântuirii. În ea se înscrie credinţa lui Iosif în Dumnezeu şi ascultarea de cuvântul său. Pentru mântuirea noastră Dumnezeu a salvat Sfânta Familie. Punând la dispoziţia lui Dumnezeu toate energiile sale în spirit de credinţă şi ascultare, Iosif a salvat familia şi în familie pe Mântuitorul lumii.

7. Cel ce se teme de Domnul cinsteşte pe părinţii săi

Contemplând Familia din Nazaret, creştinii găsesc în ea lumină şi inspiraţie pentru familiile din zilele noastre. Textele liturgice se opresc anul acesta mai ales la relaţiile dintre membrii familiei. Fundamentale sunt relaţiile dintre părinţi şi copii şi relaţiile dintre soţi. Reproducem prima şi a doua lectură, din care se pot spicui învăţăminte salutare şi îndemnuri actuale, mereu ziditoare. Spune înţeleptul biblic: „Cine cinsteşte pe tatăl său primeşte iertarea păcatelor şi cine cinsteşte pe mama sa este ca omul care strânge comori. Cine cinsteşte pe tatăl său va avea bucurie în copiii săi şi rugăciunea sa va fi ascultată de Domnul. Cine cinsteşte pe tatăl său va avea viaţă lungă şi cine ascultă de Domnul face bucurie mamei sale. Domnul îl înalţă pe tatăl în fiii săi şi întăreşte autoritatea mamei asupra copiilor ei. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui. Chiar dacă îi va slăbi judecata, fii îngăduitor, nu-l dispreţui când tu eşti încă în putere. Căci îndurarea faţă de tatăl tău nu va fi uitată şi ea îţi va reclădi casa, dacă a fost ruinată de păcat. Fiule, săvârşeşte cu blândeţe toate lucrările tale” (Sir 3,3-7.14-17a: prima lectură).

8. Duceţi viaţa de familie în Domnul!

Scrie apostol Paul: „Fraţilor, pentru că sunteţi aleşii lui Dumnezeu, sfinţii şi preaiubiţii lui, să aveţi o inimă plină de îndurare, de bunătate, de smerenie, de blândeţe, de îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are motiv să se plângă împotriva altuia, iertaţi-vă unul pe altul. După cum v-a iertat Domnul, aşa să vă iertaţi şi voi. Iar mai presus de toate acestea îmbrăcaţi-vă cu dragoste, căci ea este legătura desăvârşirii. Şi în inimile voastre să domnească pacea lui Cristos, la care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup. Fiţi recunoscători. Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi în toată bogăţia sa. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-i, în psalmi, în imnuri şi cântări duhovniceşti. Orice faceţi, prin cuvânt sau faptă, toate să le faceţi în numele Domnului Isus şi prin el să mulţumiţi lui Dumnezeu Tatăl. Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu vă purtaţi aspru cu ele. Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în toate, căci acest lucru este plăcut Domnului. Părinţi, nu fiţi brutali cu copiii voştri, ca să nu-i împingeţi la descurajare” (Col 3,12-21: lectura a doua).

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în sfânta familie de la Nazaret, dă-ne, te rugăm, harul să trăim în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi prin aceeaşi iubire, pentru ca odată să gustăm răsplata veşnică în bucuria casei tale.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de luni 23 decembrie 2019)

26 decembrie 2019, 14:03