Căutare

Vatican News
2019.11.17 Il rettore del Pontificio Collegio Pio Romeno di Roma, padre Gabriel Buboi, nella cappella della Radio Vatican dopo la Divina Liturgia in rito bizantino romeno di domenica 17 novembre 2019 Părintele Gabriel Buboi în capela Radio Vatican pentru Sfânta Liturghie în ritul bizantin român. 

Pr. Gabriel Buboi: Postul Crăciunului, un drum de bucurie și de apropiere de Dumnezeu

Credincioșii de rit bizantin român – greco-catolici și ortodocși – au început pe 15 noiembrie Postul Crăciunului. Anul acesta, credincioșii de rit roman sau latin vor începe perioada liturgică a Adventului pe 1 decembrie. Redacția Română Radio Vatican a cerut o reflecție despre Postul Crăciunului în ritul bizantin părintelui Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
17 noiembrie 2019 – Vatican News. ”Dacă am uitat de Dumnezeu sau dacă evenimentele vieții ne-au făcut să-L ignorăm sau dacă am fost copleșiți de situațiile prin care am trecut, acum a venit timpul să punem ceasul deșteptător. Vine o sărbătoare mare și e un adevărat privilegiu pentru noi să dedicăm măcar patruzeci de zile pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de Isus Cristos”.

Duminică, 17 noiembrie a.c., la câteva minute după ce a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în capela Radio Vatican, rectorul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma, pr. Gabriel Buboi a răspuns cu amabilitate la solicitarea redacției noastre și a vorbit pentru ascultătorii noștri despre sensul postului Crăciunului, despre importanța pregătirii la cea de-a doua venire a Mântuitorului, precum și despre felul în care creștinul este chemat să întâmpine sărbătoarea nașterii minunate a Domnului Nostru Isus Christos.

”Sensul postului”, a spus pr. Gabriel, ”este îndepărtarea de păcat și de rău și o mai mare apropiere de Dumnezeu”. Un efort, fără îndoială, pe care creștinul din societatea de consum nu-l face fără anumite renunțări, dar pr. Gabriel pune accentul pe bucuria care însoțește drumul de pregătire la sărbătoarea Crăciunului. Isus, a remarcat rectorul Colegiului, spune în Sfintele Evanghelii în legătură cu postul: ”Voi, când postiți, nu fiți triști!”.

În fine, ținând cont de frumusețea și teologia colindelor, l-am întrebat, desigur, cu privire la nelipsitul concert de colinde pe care alumnii Colegiului ”Pio Romeno” îl vor oferi românilor și oaspeților pe colinele Cetății Eterne.

Aici, interviul integral cu pr. Gabriel Buboi despre Postul Crăciunului:

Pr. Gabriel Buboi: Postul Crăciunului, bucurie și apropiere de Dumnezeu
17 noiembrie 2019, 11:43