Cerca

Vatican News
2019.07.05 Chikunova 3 Tamara Chikunova, mama care luptă împotriva pedepsei cu moartea  

În numele fiului. Tamara Chikunova, mama care luptă împotriva pedepsei cu moartea

După arestarea nejustificată şi împuşcarea fiului, Tamara Chikunova a fondat asociaţia "Mame împotriva pedepsei cu moartea". Colegul nostru Davide Dionisi a stat de vorbă cu femeia uzbecă al cărui unic fiu, de 28 de ani, a fost condamnat la moarte şi împuşcat la 10 iulie 2000.
În numele fiului . Tamara Chikunova, mama care luptă împotriva pedepsei cu moartea

Cetatea Vaticanului – Davide Dionisi

Este plină de fervoare, în conversaţie apare ca un fluviu care curge cu viteză după umflarea cauzată de topirea zăpezii. Istoriseşte cu precizie, în mod detaliat, iar episoadele relatate se încheie cu aceiaşi frază: "Totul are o limită, în afară de îndurare". Tamara Chikunova este o femeie uzbecă care, în urma condamnării la moarte a unicului fiu, Dmitry Chikunov, de 28 de ani, a fondat asociaţia "Mame împotriva pedepsei cu moartea".

Tamara Chikunova istorisindu-se la Radio Vatican
Tamara Chikunova istorisindu-se la Radio Vatican

Merge în toată lumea pentru a-şi face cunoscută istoria de viaţă, executarea nemotivată a fiului ei, fapt care a determinat-o să întreprindă un parcurs dificil în vederea apărării şi tutelării drepturilor omului şi a umanizării închisorilor. Şi îşi împlineşte misiunea mai ales în ţările în care continuă să fie aplicată "pedeapsa extremă" (în ultimele luni concentrându-se asupra Republicii Belarus). În Uzbekistan, pedeapsa cu moartea a fost abolită la 1 ianuarie 2008 şi datorită contribuţiei curajoase adusă de această mamă, cu sprijinul Comunităţii Sfântul Egidiu. Graţie abolirii pedepsei cu moartea în Uzbekistan au fost salvate sute de vieţi care urmau să fie curmate succesiv condamnării la moarte.

Arestarea şi torturarea

Tamara Chikunova lasă puţin spaţiu întrebărilor, istorisirea ei fiind liniară, ordonată, cronologică. Femeia povesteşte: "Lucram şi munceam la Tashkent până în acea zi neagră, pe 17 aprilie 1999. În biroul fiului meu s-au prezentat trei bărbaţi în haine civile pentru a-l aresta. Mă aflam acolo în momentul vizitei misterioase. I-am întrebat care este motivul unei astfel de măsuri şi mi s-a spus că era o formalitate. Din acea zi, Dmitry nu a mai ieşit din închisoare". La scurt timp, şi Tamara a fost supusă unui interogatoriu de 12 ore. "M-au lovit în cursul interogatoriului deoarece continuam să cer informaţii despre fiul meu. Am reuşit să-l văd doar după şase luni şi l-am recunoscut cu greu".

Tamara Chikunova
Tamara Chikunova

Mărturisirea şi condamnarea la moarte

Tamara nu reuşeşte să uite episoadele de tortură şi umilinţele la care a fost supus fiul ei, fiinţa cea mai scumpă pe care o avea pe lume. De ce toate acestea? Tânărul a refuzat să semneze recunoaşterea unei fapte pe care nu a comis-o, nu a acceptat să semneze o mărturie împotriva lui, nu a admis comiterea dublei omucideri de care era acuzat.

Tamara îşi continuă istorisirea fără ezitări şi întreruperi, spunând: "Dmitry a fost dus la locul crimei, l-au pus în genunchi, i-au legat mâinile la spate şi i-au pus un pistol la tâmplă şi, ameninţându-l, i-au spus: 'Sau semnezi mărturisirea sau te împuşcăm'. Încă o dată, Dmitry a rezistat însă a cedat când l-au pus să asculte urletele de disperare şi de durere din cursul interogatoriului meu", spune Tamara.

La 11 noiembrie, la Tashkent, a fost emisă sentinţa, însă Tamara a reuşit să-şi vadă fiul doar după şapte luni, când urma să fie executat.

După împuşcare, testamentul   

La 10 iulie, în mare secret, Dmitry a fost ucis prin împuşcare în închisoarea din Tashkent, neexistând nici un metru de măsură pentru suferinţa trăită de mama lui, mai ales în contextul multor întrebări rămase fără răspuns. De ce el şi de ce atâta cruzime? La 40 de zile după moartea fiului, i-a fost trimisă ultima scrisoare scrisă de Dmitry înainte de a muri. Iată testamentul său: "Draga mea mamă, îţi cer iertare dacă destinul nu ne va permite să ne întâlnim. Aminteşte-ţi că nu sunt vinovat; nu am ucis pe nimeni. Prefer să mor dar nu voi permite nimănui să-ţi facă rău. Te iubesc. Eşti unica persoană dragă din viaţa mea. Te rog, aminteşte-ţi de mine."

Pe cât de profundă pe atât de demn exprimată – astfel este acum suferinţa Tamarei. După insomnia durată doi ani şi o sfâşietoare sete de răzbunare, Tamara a luat asupra ei povara dorinţei fiului iubit, începând lupta împotriva pedepsei cu moartea, "măsură care continuă să fie văzută în multe ţări ca o modalitate de reducere a crimelor crunte. Însă, în acest fel, "cel condamnat devine victima unei probleme sociale, prizonierul unei crime înfăptuite în numele legii; este o răzbunare a societăţii" – explică Tamara Chikunova.

Prin puterea iertării  

Obiectivul Tamarei este menţinerea vie a memoriei jertfirii lui Dmitry şi transformarea suferinţei în mărturie concretă, alături de victime. "Prin puterea iertării", adaugă. Tamara se dedică în prezent monitorizării proceselor, consilierii rudelor deţinuţilor privind posibilele acţiuni de întreprins şi pregătirii scrisorilor în vederea proceselor în care se judecă apelurile.

Spune Tamara: "Le repetam femeilor care mergeau să-şi vadă rudele condamnate la moarte (fii, soţi, fraţi): 'Nu plângeţi! Încurajaţi-i să lupte şi să meargă mai departe. Bătălia voastră este în favoarea vieţii. Şi să nu vorbiţi vreodată de răzbunare". Prin forţa voinţei şi prin iniţiativele asociaţiei, susţinute şi de prietenii din Comunitatea Sfântul Egidiu, Tamara şi-a atins obiectivul: la 1 ianuarie 2008, Republica Uzbekistan a abolit pedeapsa cu moartea devenind cea de-a 134-a ţară din lume care a renunţat la pedeapsa capitală şi cea de-a treia ţară din Asia Centrală din fosta Uniune Sovietică, după Turkmenistan şi Kârgâzstan.

Tamara Chikunova la Radio Vatican, în iulie 2019
Tamara Chikunova la Radio Vatican, în iulie 2019

Dosarul Tamarei

Într-un dosar, Tamara păstrează fotografii şi notiţe. Dosarul se deschide cu fotografia, în format A4, a fiului, Dmitry, având alături sentinţa de condamnare la moarte. În mai 2005, Dmitry a fost reabilitat post-mortem, fiind recunoscut ca nevinovat, iar procesul a fost declarat ca fiind injust. "Pentru Dmitry poarta închisorii a fost foarte largă când a intrat, însă infinit de strâmtă în momentul în care a încercat să iasă", spune în încheiere Tamara, mama al cărui unic fiu a fost condamnat la moarte pe nedrept. Jertfirea lui, unită cu lupta mamei sale, aveau să ducă la abolirea pedepsei cu moartea în Uzbekistan. (traducere din italiană de Anca Mărtinaş)

10 septembrie 2019, 12:03