Cerca

Vatican News
Victor Pogrebnii ufficiale dell’esercito sovietico Părintele Victor Pogrebnii, în trecut ofiţer în armata sovietică  

De la armata sovietică la preoţie: istoria unei credinţe trăită în umbra regimului

"Adolescent fiind credeam că preoţia ar putea fi ţelul vieţii mele". Astfel începe conversaţia cu Victor Pogrebnii, relatată de la Chişinău de Cesare Lodeserto. Victor are 73 de ani şi, de şapte ani, este preot, având însă în trecut o carieră militară în Uniunea Sovietică. Soţ, tată şi bunic, a fost sfinţit preot la Kiev (în Ucraina), în ianuarie 2012.
De la armata sovietică la preoţie: istoria unei credinţe trăită în umbra regimului

Cesare Lodeserto – Chişinău

Istoria părintelui Victor începe în satul Slobozia-Raşcov, în inima actualului teritoriu separatist Transnistria, şi în prezent disputat cu Republica Moldova care, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, îşi revendică jurisdicţia.  În acest sat simplu s-au născut mulţi preoţi catolici şi un episcop, datorită unei comunităţi catolice foarte vii, din care făcea parte şi tânărul Victor Pogrebnii. O comunitate căreia nu i-a fost nicicând teamă să dea mărturie despre propria credinţă, ajungând chiar să-şi construiască o biserică fără nicio autorizaţie. Era în anii '70, în plin regim comunist.

Alegerea carierei militare, fără pierderea credinţei 

Dorinţa lui Victor de a fi preot avea să se risipească în ziua în care a fost chemat să îndeplinească serviciul militar în Marina Militară Sovietică. Aceasta însemna ruperea de Slobozia-Raşcov şi, mai ales, desprinderea de visul de a se consacra lui Dumnezeu. Şi, după perioada de serviciu militar avea să decidă întreprinderea carierei militare, pe care o va urma cu succes. Însă, în ciuda îndepărtării de satul natal şi de dorinţa de a deveni preot, a reuşit – după cum avea chiar el să mărturisească – să-şi păstreze credinţa: «Deşi reuşisem păstrarea credinţei şi a învăţăturilor primite de la părinţii mei, am decis întreprinderea carierei militare, serviciu în cadrul căruia eram stimat, fiindu-mi încredinţate şi o serie de responsabilităţi. Viaţa lua o altă direcţia. Tot atunci am cunoscut o tânără de calitate care, în 1970, mi-a devenit soţie; aşadar, am ajuns la altar, însă nu pentru a deveni preot ci un soţ bun.»

Victor Pogrebnii - primii ani în marina militară
Victor Pogrebnii - primii ani în marina militară

Un catolic în clandestinitate

Părintele Victor relatează despre dificultatea de a împăca credinţa cu un regim întotdeauna plin de suspiciune şi deţinător al unei riguroase structuri militare. «A fost un moment greu când, aflându-mă la Polul Nord, superiorii mi-au găsit la percheziţie un text al Evangheliei, sau când am fost descoperit de Poliţie că ajutam la construirea bisericii din Slobozia-Raşcov. Am fost semnalat superiorilor şi interogat. Când aveam posibilitatea, frecventam o biserică catolică care se afla chiar în faţa birourilor KGB-ului. Pentru a intra trebuia să fiu atent pentru a nu fi descoperit. Eram un catolic în clandestinitate, ascuns şi înfricoşat. Am încercat şi să înţeleg dacă printre colegii mei mai era vreun catolic, dar era imposibil să te expui".

O familie fericită

«Viaţa îmi era deja trasată», continuă părintele Victor. «Îmi iubeam soţia, ni s-au născut doi copii care au crescut şi care au devenit la rândul lor părinţi, eu ajungând să fiu un bunic binecuvântat cu trei nepoţi. Însă, am avut şi bucuria de a urma calea fratelui meu, care a devenit preot.»

Victor Pogrebnii împreună cu soţia şi cu primul fiu
Victor Pogrebnii împreună cu soţia şi cu primul fiu

În sfârşit liber să-mi trăiesc credinţa

Odată cu prăbuşirea regimului comunist, viaţa lui Victor a suferit o schimbare, regăsindu-şi seninătatea credinţei şi posibilitatea de a-şi educa fiii în spiritul trăirii unei vieţi creştine lipsită de chin. Odată cu trecerea anilor şi cu pensionarea, el s-a implicat în sprijinirea fiilor şi a nepoţilor. În 2008, soţia lui Victor a decedat. A rămas singur dar şi cu posibilitatea de a reflecta din nou la vocaţia iniţială, pe care nu a abandonat-o niciodată definitiv. În acelaşi an, episcopul de Kiev îl acceptă la Seminar. După patru ani, se prezintă din nou la altar, însă de această dată pentru a primi consacrarea preoţească. La 7 ianuarie 2012, părintele Victor a fost sfinţit preot, înconjurat fiind de rude şi de fratele mai tânăr, care era deja preot de mai mulţi ani.

«Nu reuşesc să redau emoţia acelui moment şi mai ales bucuria cufundării în credinţă care mă făceau să mă întorc la anii tinereţii şi la comunitatea din Slobozia-Raşcov. În acelaşi timp, mă gândeam la soţia mea, la faptul că se bucura, acolo sus, pentru alegerea mea», a spus părintele Victor, explicând că, înainte de a începe studiile la Seminar, a stat de vorbă cu fiii lui, pentru a şti cum văd ei această alegere. «Am găsit la ei o înţelegere minunată ce m-a făcut să mă simt şi mai convins de acea alegere care nu anula absolut deloc trecutul de soţ şi de tată, ci făcea posibilă o vocaţie care avea nevoie de un timp al său şi de confruntarea cu proba trecutului într-un regim de suferinţă.

După consacrarea preoţească, episcopul de Kiev îl introduce în viaţa unor comunităţi parohiale, Victor revenind la viaţa de părinte, de această dată la viaţa de părinte al unei familii mai ample, cu responsabilităţi legate de viaţa de zi cu zi a unei comunităţi care i-a fost încredinţată şi a unei misiuni îndeplinită cu spiritul unui preot fericit care simte vigoarea tinereţii interioare.

Părintele Victor Pogrebnii (al treilea de la stânga) împreună cu alţi preoţi
Părintele Victor Pogrebnii (al treilea de la stânga) împreună cu alţi preoţi

Persecutat de trecut

Trecutul de militar în forţele armate ale Uniunii Sovietice cu cetăţenie rusă l-au determinat să părăsească Ucraina în momentul în care relaţiile cu Rusia s-au deteriorat până la declanşarea binecunoscutului conflict. În acel moment, părintele Victor a plecat din Dieceza de Kiev şi a mers în Crimeea, aflată de puţin timp sub control rusesc. Episcopul de Odessa i-a încredinţat o parohie la Simferopol, unde a continuat să slujească, mereu cu spiritul unui tată bun.

Dorinţa de a reveni în satul natal

Ajuns la 73 de ani, însă cu spiritul mereu tânăr, părintele Victor a simţit dorinţa intensă de a reveni în mica comunitate din Slobozia-Raşcov. A luat legătura cu episcopul de Chişinău, mons. Anton Coşa, şi i-a solicitat posibilitatea de a se transfera. «M-a impresionat povestea de viaţă a acestui preot»  –  a spus episcopul Anton Coşa – «dorinţa lui de a reveni în satul din Slobozia-Raşcov şi de a regăsi comunitatea de origine. L-am invitat să vină la mine pentru a-l întâlni şi a-i vorbi, pentru a sta câteva zile împreună şi a-i prezenta clerul din dieceza mea. Am întâlnit un om cu siguranţă încercat de o lungă istorie marcată de suferinţă însă bucuros să slujească şi să dea mărturie despre viaţa lui sacerdotală. A venit cu puţine lucruri, cu spiritul esenţial al militarului, dar cu o inima mare şi plină de slujire a unui tată şi a unui preot.»

Prietenia cu episcopul de Chişinău

În timpul şederii iniţiale la Chişinău, în Moldova, părintele Victor a decis să pună în ordine mormintele părinţilor, ca şi cum ar fi vrut să readucă la viaţă o istorie trecută şi să reînceapă de la comunitatea unde s-a maturizat dorinţa de a fi preot.

PS Anton Coşa, episcop de Chişinău
PS Anton Coşa, episcop de Chişinău

Uitându-se peste fotografiile de odinioară în care apare în uniformă militară şi peste fotografii mai recente, la altar, cu veşminte preoţeşti, celebrând Sfânta Liturghie, părintele Victor spune, copleşit de emoţie, că în viaţa de credinţă trebuie să ne lăsăm uimiţi de Dumnezeu. «La toate m-aş fi gândit, mai puţin la posibilitatea de a deveni [la vârsta mea] preot. Însă, este adevărat. Dumnezeu ascultă rugăciunea celui sărac. Rugăciunea mea. Acum mă întorc de la episcopul de Odessa, căruia i-am prezentat umila cerere de a mă întoarce în ţinutul familiei mele şi, dacă bunul Dumnezeu va voi, îmi voi  aduna puţinele lucruri pentru a mă întoarce acasă, la Slobozia-Raşcov, şi  pentru a putea spune, precum bătrânul Simeon, "acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace". (traducere din italiană de Anca Mărtinaş)

04 septembrie 2019, 11:13