Cerca

Vatican News
2019.05.14 Beata Dulce Lopes Pontes În curând sfântă Dulce Lopes Pontes, "maica săracilor" din Brazilia  

În curând sfântă Dulce Lopes Pontes, "maica săracilor" din Brazilia

Dulce Lopes Pontes este prima femeie născută în Brazilia care va fi canonizată. Călugărița cu numele de mireană Maria Rita, născută în Brazilia, la 26 mai 1914, va fi proclamată sfântă la 13 octombrie 2019, de papa Francisc.
În curând sfântă Dulce Lopes Pontes, "maica săracilor" din Brazilia

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

20 iulie 2019 – Vatican News. Cotidianul "L'Osservatore Romano" din 18 iulie a.c. (pag.7)  a publicat articolul cu titlul "Dintr-un umil coteţ pentru găini s-a născut un 'imperiu de Iubire'", trasând – într-un interviu cu nepoata călugăriţei – un portret spiritual al viitoarei sfinte care, atrasă de viaţa consacrată, avea să găsească în viaţa sfintei Tereza a Pruncului Isus un izvor de inspiraţie şi discernământ.

Faima sa de sfinţenie – generată de numeroasele gesturi concrete în favoarea celor defavorizaţi – a precedat recunoaşterea oficială din partea Bisericii. Cea supranumită de sărmani "maica săracilor" a fondat Uniunea Lucrătorilor Sfântului Francisc, o mișcare creștină de muncitori în orașul brazilian Salvador do Bahia, la care aveau să se adauge mai târziu alte instituţii de asistenţă socială pe care le-a fondat, printre care "Spitalul Sf. Anton", inaugurat în 1959, cu 150 de paturi, și Centrul de educație "Sf. Anton".

Prin statura ei fragilă, Dulce Lopes Pontes, misionara Neprihănitei Zămisliri a Maicii lui Dumnezeu – care va fi ridicată în curând la cinstea altarelor – trimitea cu gândul la Maica Tereza de Calcutta, cu care avea în comun şi spiritul de dăruire faţă de cei nevoiaşi şi suferinzi.

Dulce Lopes Pontes şi Maica Tereza de Calcutta s-au cunoscut în 1979 în favela Dos Alagados, unde călugăriţele cu sari alb şi albastru deschiseseră o casă. O altă întâlnire memorabilă a fost cea cu sfântul Ioan Paul al II-lea. Pontiful a vizitat-o în 1990 când călugăriţa se afla în spital pentru grave probleme respiratorii. De altfel, Dulce avea să trăiască în ultimii 30 de ani de viaţă doar cu 30% din capacitatea respiratorie.

"Maica săracilor" din Brazilia, cea ale cărei mici gesturi de iubire aveau să se transforme în măreţe opere de caritate, a trecut la Casa Tatălui la 13 martie 1992, fiind beatificată în 2001. Revenind la titlul din "L'Osservatore Romano" – 'Dintr-un umil coteţ pentru găini s-a născut un 'imperiu de Iubire', am putea aminti că – după fondarea Uniunii Lucrătorilor Sfântului Francisc – Dulce Lopes Pontes a început să cazeze aceste persoane în casele abandonate dintr-una din insulele din Salvador Bahia. După ce a fost somată să elibereze structurile ocupate în care adăpostise în jur de 70 de persoane care aveau nevoie de asistenţă medicală, Dulce Lopes Pontes a decis imediat să transforme un spaţiu din incinta mănăstirii destinat creşterii găinilor într-un spital. Pus sub ocrotirea Sfântului Anton, acest spital a fost inaugurat oficial în mai 1959, având 150 de paturi. În prezent, această structură spitalicească oferă vizite de specialitate unui număr de circa 3000 de pacienţi pe zi.

Instituţiile de caritate pe care le-a fondat sunt cunoscute cu numele de Operele Sociale ale Maicii Dulce şi activează ca organizaţii de caritate private supuse legilor braziliene. De aceea, continua sa operă caritativă a fost candidată, în 1988, la Premiul Nobel pentru Pace, candidatură sprijinită de preşedintele Braziliei, José Sarney şi a reginei Suediei, Silvia.

19 iulie 2019, 15:20