Cerca

Vatican News
2019.06.16 Vangelo di domenica Duminica a XIV-a de peste an (C): ”S-a apropiat de voi împărăția lui Dumnezeu!” 

Consideraţii omiletice la Duminica a XIV-a de peste an (C): Recomandări pentru misionari

Isus a ales alţi şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el. Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! Nu luaţi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. În casa în care intraţi spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» Când intraţi într-o cetate vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi Împărăţia lui Dumnezeu!»

(Vatican News - 7 iulie 2019) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Domnul ne cheamă să luăm parte încă o dată la masa Cuvântului şi a Pâinii euharistice. „Ne amintim de bunătatea ta, Dumnezeule, în mijlocul templului tău. Ca şi numele tău, Dumnezeule, slava ta se întinde până la marginile pământului; dreapta ta este plină de dreptate” (Ps 47/48,10-11 Ant. la intrare). „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul; ferice de omul care se încrede în el” (Ps 33/34,9 Ant. la Împărtăşanie). „Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă, spune Domnul” (Mt 11,28 Ant. la Împărtăşanie, varianta alternativă). Evanghelia acestei duminici (cf. Lc 10,1-12.17-20) deschide perspectiva misionară a Bisericii. Prin taina Botezului Domnul ne-a chemat să fim discipoli ai săi, ne-a ales să vestim lumii Evanghelia, ne vrea mesageri de reconciliere şi de pace. Aşadar, „să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos. Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din plin” (Col 3,15a.16a. aclamaţie la Evanghelie). În aceste consideraţii aprofundăm pericopa Evangheliei duminicale.

1. Isus a ales alţi şaptezeci şi doi de ucenici
În lunga călătorie spre Ierusalim Isus întâlneşte mulţimi de oameni. Dintre aceştia, pe lângă cei doisprezece apostoli, Isus „a ales alţi şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el”. Pentru ce tocmai „şaptezeci şi doi”? S-a spus că acest număr are o valoare simbolică şi vrea să indice toate naţiunile. În cartea Genezei sunt menţionate şaptezeci şi două de naţiuni diferite (cf. Gen 10, versiunea LXX). În felul acesta trimiterea celor şaptezeci şi doi de ucenici preconizează misiunea la toate popoarele. Încă nu este vorba de misiunea efectivă, deoarece înainte de învierea lui Isus misiunea se mărgineşte la poporul lui Israel. Potrivit evanghelistului Luca, misiunea la păgâni începe doar cu Rusaliile. Poate, în acest caz, „şaptezeci şi doi” nu este un număr simbolic, dar unul realist. Isus trimite şaptezeci şi doi de discipoli, pentru că atâţia erau cei de care dispunea până în acel moment. Domnul îi trimite pe toţi cei care îl urmau cu o anumită continuitate şi care oferiseră disponibilitatea lor pentru această misiune. În orice caz, Luca ţine să distingă această misiune de cea precedentă adresată celor doisprezece apostoli (cf. Lc 9,1-6). Acest lucru este important, voind să însemne că nu numai apostolii, iar astăzi, succesorii lor – episcopi şi preoţi – sunt invitaţi să vestească Evanghelia, dar toţi discipolii, toţi creştinii. La Conciliul Vatican II s-a arătat clar că „chemarea creştină este din natura ei şi o chemare la apostolat” (Decretul despre apostolatul laicilor, AA 2).

2. Şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa
Isus îi trimite pe discipoli în misiune „doi câte doi”. Sfântul Grigore cel Mare susţine că prin asta Isus a voit să le imprime spiritul de caritate, căci „nu poate exista caritate între mai puţin de două persoane”. Discipolii lui Cristos trebuie să predice Evanghelia înainte de toate prin mărturia vieţii, prim mărturia iubirii reciproce: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii"(In 13,35). Însă astăzi, în contextul misiunii laicilor, acest amănunt poate avea chiar şi o altă aplicare. Se poate vesti Evanghelia doi câte doi, ca soţ şi soţie. Această mărturie are o valoare particulară. Există tot mai multe cupluri care fac asta, animând cursuri de pregătire la căsătorie, dar şi adevărate întâlniri de rugăciune, de aprofundare şi de trăire a Evangheliei. Laicii ştiu ce înseamnă să ai familie, cunosc problemele pe care le ridică educarea copiilor lor. Aceştia, când ascultă Evanghelia explicată de cei ce trăiesc însăşi situaţia lor, se conving că e posibil.

3. Misiunea celor şaptezeci şi doi de discipoli
Odată ce am înţeles că discursul lui Isus este adresat tuturor celor botezaţi, ne putem avânta în lectura textului, ştiind că cerinţele lui Isus ne privesc direct pe toţi cei botezaţi. Isus nu începe prin a arăta discipolilor ce trebuie să „spună”, dar cum trebuie „să fie”: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! Nu luaţi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. În casa în care intraţi spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă! Când intraţi într-o cetate şi vă primesc mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!» Dar, dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi în pieţele ei şi spuneţi: «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este aproape!» Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru Sodoma, decât pentru cetatea aceea". Întorcându-se cei şaptezeci şi doi, i-au spus cu bucurie: "Doamne, chiar şi diavolii ni se supun în numele tău". El le-a spus: "L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va dăuna! Totuşi nu vă bucuraţi pentru aceasta - că vi se supun duhurile -, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!" (Lc 10,2-12.17-20).

4. Exemplul lui Francisc, Sărăcuţul din Assisi
Într-o zi, era pe la anul 1208, acest fragment din Evanghelie era ascultat de către un tânăr într-o biserică la sfânta Liturghie. Mişcat de invitaţia tainică a harului, abia părăsise de câtva timp viaţa sa bogată şi fără griji, dar nu ştia încă ce trebuia să facă. Era în căutare. Auzind acele cuvinte, a fost pentru el ca şi cum Isus în persoană ar fi fost acolo şi i-ar fi vorbit. Adresându-se unui tovarăş care îl urma, a exclamat: „Vreau şi eu acest lucru, asta cer, asta doresc să fac din toată inima!”. Şi imediat îşi scoate încălţămintea din picioare, aruncă din mână bastonul, schimbă cureaua de piele cu o bucată de frânghie şi porneşte la drum. Aţi intuit deja: era Francisc din Assisi. Desigur, Isus nu cere de la toţi, fără deosebire, un comportament radical ca acesta. Altminteri, cum ar putea ca invitaţia lui să fie adresată celor căsătoriţi, sau celor care se simt chemaţi la căsătorie? Ceea ce Isus cere de la toţi este să-şi însuşească spiritul acelor recomandări. Să meargă ca „miei în mijlocul lupilor”, adică cu spiritul blândeţii, nu cu forţă şi aroganţă. Prin asta se condamnă orice încercare de a impune Evanghelia cu puterea săbiei şi violenţei. Sfântul Ioan Gură de Aur notează că „asistenţa divină şi biruinţa sunt promise discipolilor cât timp rămân miei; îndată ce se schimbă în lupi, devin perdanţi. Puterea este mai degrabă un obstacol decât un ajutor pentru răspândirea Evangheliei, exceptând cazul că este puterea Duhului Sfânt. Francisc din Assisi a luat în serios invitaţia lui Isus de a vesti Împărăţia lui Dumnezeu. Este absolut inutil să se ceară laicilor să devină evanghelizatori, dacă mai întâi nu sunt ajutaţi să ajungă ei înşişi să realizeze în viaţa lor o întâlnire personală şi decisivă cu persoana lui Cristos. Cât timp nu se ajunge la acest „contact” intim cu Cristos, datoria de a evangheliza sună pentru creştinul obişnuit, ceva îndepărtat, abstract şi peste puterile lui. Se va sforţa să o facă, dar ca datorie, ca o povară în plus, pentru că i se repetă din toate părţile că trebuie să o facă. Când cineva este atras şi cucerit de Cristos, evanghelizarea nu mai este o obligaţie, dar o necesitate a inimii, o cerinţă a iubirii faţă de Cristos şi faţă de fraţi. Desigur, ea cere mereu vreun sacrificiu în plus, dar rămâne mereu sursă de bucurii curate.

5. Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor
Pentru ilustrarea misiunii creştinului, evanghelistul Luca reproduce câteva avertismente date de Isus discipolilor. Misiunea nu se confundă cu meseria, nici cu funcţia; nu înseamnă turism religios şi nici divertisment de tip „safari” în ţinuturi exotice. Dimpotrivă, munca misionarilor Evangheliei comportă riscuri. Apostolatul se desfăşoară într-un ambient ostil şi periculos, aşa cum a fost cel al lui Isus care le spune anticipat ucenicilor din toate timpurile: „Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. Nu este de-ajuns ca misionarii să fie de partea „mieilor”, de partea celor mai slabi, dar trebuie ca ei înşişi să se prezinte ca „miei” dezarmaţi şi purtători de pace. Este pacea care vine din întâlnirea cu Dumnezeu.

6. Fără bani, fără desagă, având în dotaţie doar puterea Evangheliei
Cel mai interesant dintre avertismente este, poate, acesta: „Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale şi nu salutaţi pe nimeni pe drum” (Lc 10,4), ceea ce este echivalent cu „nu vă încredeţi în voi, nu vă bizuiţi pe voi înşivă şi amintiţi-vă că nu este timp de pierdut în discuţii şi saluturi de tip oriental, ceremonioase şi interminabile. Voi aveţi în dotaţie cuvântul lui Dumnezeu, care are o forţă proprie şi pe aceasta trebuie să contaţi. Crezând, deveniţi credibili prin fapte de iubire dezinteresată şi nu datorită mijloacelor de care dispuneţi. Aşadar, nu se poate predica Evanghelia pentru a face bani, pentru a se îmbogăţi. Asta ar însemna să trădezi Evanghelia în ceea ce constituie esenţa ei. Ar fi ca şi cum am spune altora: „Căutaţi cele de sus”, în timp ce căutăm pentru noi cele de jos. Le-am spune altora să intre prin poarta îngustă, în timp ce noi trecem prin cea largă. Toţi ştiu că Biserica nu a fost mereu ireproşabilă în acest punct şi că slujitorii lui Dumnezeu s-au lăsat tentaţi de bani în mod penibil. Dar Biserica a dovedit că are în ea însăşi şi remediul la acest rău: sfinţii, profeţii, reformatorii, care la momentul potrivit au ridicat glasul împotriva abuzurilor, chemând la trăirea Evangheliei fără glose şi interpretări arbitrare. Amănuntul „fără sandale” nu este o recomandare pentru misionari de a umbla goi ca „fachirii” care dau spectacolele în pieţele publice din Orient. Potrivit lui Isus, nu numai templul, ci tot pământul este sacru (Mt 5,35), dar şi mai sacru încă este cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens, Evanghelia trebuie anunţată cu picioarele goale şi cu picioarele goale trebuie primită, adică cu sfinţenie.

7. Spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!»
După ce le-a spus discipolilor cum trebuie „să fie”, Isus le arată ce trebuie „să spună”. Rezumă predica misionarilor în puţine cuvinte. „Spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!»”. A spune că împărăţia lui Dumnezeu este aproape însemna în acel moment că „Dumnezeu a coborât pe pământ”, că a bătut ceasul decisiv al istoriei; că mântuirea este la îndemâna tuturor; nu pierdeţi ocazia; credeţi în această veste bună! Astăzi putem spune: „Dumnezeu te iubeşte, este aproape de tine, chiar în durere, în suferinţe şi necazuri. Viaţa ta are un rost şi un scop minunat. Vino să-l descoperim împreună în Evanghelie, în Biserică”. Şi deoarece după Paşti, împărăţia lui Dumnezeu se identifică cu Cristos mort şi înviat, anunţul evanghelic poate suna şi aşa: „Cristos a murit pentru tine, te-a eliberat: primeşte-l ca pe Domnul şi Mântuitorul tău personal”. Este ştiut că nu totdeauna e posibil pentru un credincios să facă acest gen de discursuri. Există totuşi moduri mai simple. Mulţi l-au descoperit pe Isus Cristos pentru că cineva i-au invitat să participe la o anumită întâlnire, la o conferinţă, să citească o anumită carte, să asculte o anumită casetă-audio. Misionarii nu sunt „înţelepţi” după logica lumii, nu provin din „academii”, nu se consideră „importanţi”, nu dispun de un limbaj înalt şi nu mânuiesc dezinvolt idei şi argumentaţii docte ţesute cu cuvinte căutate. Propovăduirea lor e bazată pe un cuvânt esenţial „Pace” care este echivalent cu singurul anunţ urgent: „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Lc 10,11).

8. Prăbuşirea Satanei şi succesul misiunii discipolilor
Când oamenilor le este anunţată Evanghelia, atunci Stana cade din cer ca un fulger şi este învins (cf. Lc 10,18). Dacă mesajul evanghelic nu este purtat oamenilor, sau dacă Evanghelia este diluată, atenuându-i forţa explosivă, atunci Stana domină viaţa oamenilor, o umple cu idoli, cu instincte brutale, cu forme facile de entuziasm inutil iar drumul omului pe pământ devine plin de capcane insidioase, de şerpi şi scorpioni. Imaginile aparţin lui Isus: şerpi şi scorpioni invadează drumul creştinului care se îndepărtează de Domnul. Imaginile evanghelice sunt străfulgerătoare şi nu au nevoie de explicaţii. Apostolatul nu este o lucrare uşoară; n-a fost niciodată, nici pe timpul lui Isus, nici de-a lungul secolelor şi nici în vremea noastră. Totuşi, cei şaptezeci şi doi de ucenici ca expresie a Bisericii în stare de misiune au avut succes. Întorcându-se îi raportează totul lui Isus, nereuşind să-şi stăpânească entuziasmul. S-au întors cu inima plină de bucurie şi i-au spus: "Doamne, până şi duhurile rele ni se supun în numele tău!" (Lc 10,17). Succesul place oricui dar nu constituie criteriul imediat de autenticitate şi nici măsura eficienţei muncii apostolice. Din lucrarea misionară rămân documentate investiţiile umane de pasiune şi inimă dar mai ales de jertfă şi rugăciune către stăpânul secerişului. Pe plan apostolic este consolant faptul că ceea ce contează sunt truda, munca ascunsă, devotamentul, răbdarea semănătorului. Ucenicul aruncă sămânţa cu încredere, la vreme potrivită şi nepotrivită, în convingerea că rodul îl dă Dumnezeu, când, cum şi cât vrea.

9. Nume scrise în ceruri
La finalul pericopei evanghelice duminicale Isus spune că numele acelor creştini care poartă altora vestea bună a împărăţiei lui Dumnezeu „sunt scrise în ceruri” (Lc 10, 20). Isus invită ucenicii să se bucure nu de rezultatele obţinute, cum ar fi faptul că „duhurile vi se supun ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc 10,20). În patria cerească nu se desenează harta cu lista operelor înfăptuite, nu sunt înregistrate numere ci numele celor care dau şi primesc pentru că sunt ai lui Cristos. Fie ca în palma Tatălui din ceruri să fie scrise şi numele noastre care am fost răscumpăraţi cu sângele preţios al Domnului nostru Isus Cristos şi însemnaţi cu pecetea de neşters a Duhului Sfânt, arvuna învierii de apoi. Numai aşa suntem în mâni bune.

10. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, prin înjosirea Fiului tău, tu ai ridicat omenirea căzută. Te rugăm, dăruieşte-le credincioşilor tăi bucuria sfântă că au fost eliberaţi din robia păcatului şi călăuzeşte-i la fericirea veşnică.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 5 iulie 2019)
 

05 iulie 2019, 10:36