Căutare

2019.04.11 Domenica delle Palme - Gesù entra a Gerusalemme 2019.04.11 Domenica delle Palme - Gesù entra a Gerusalemme 

Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor (C): Noi aşa credem

„Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Astăzi noi suntem discipolii care îl însoţesc tainic pe Isus în zilele trecerii din această lume la Tatăl.
Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor

(Vatican News – 14 aprilie 2019) E Ziua Domnului. Duminica Floriilor este poarta de întrare în marea „Săptămână sfântă”. În timpul Postului de patruzeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire iar azi ne adunăm să începem cu întreaga Biserică celebrarea misterului pascal, al morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos, mister pentru îndeplinirea căruia El a intrat în cetatea sa, Ierusalim. Liturghia acestei duminici este atât de grăitoare şi sugestivă, încât consideraţiile omiletice pot fi reduse la esenţial. Gesturile rituale, cântările şi lecturile biblice vorbesc de la sine. Pentru o participare spirituală rodnică este îndeajuns să deschidem bine ochii ca să vedem, urechile ca să auzim dar mai ales inimile ca să primim cu simplitate binecuvântarea Domnului. Participarea la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ne angajează la urmarea lui Isus pe drumul Crucii. Anul acesta (ciclul C) suntem călăuziţi de Evanghelia după sfântul Luca. Cel de-al treilea evanghelist prezintă drumul lui Isus ca pe o singură urcare din Galileea la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui: „Când s-au împlinit zilele înălţării sale, Isus s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim” (Lc 9,51). Scopul ultim al acestei „urcări” este oferirea de sine pe Cruce. Isus nu este singur. Este însoţit de apostoli şi de mulţimea discipolilor care l-au urmat. Le-a spus de mai înainte care este drumul vieţii. Astăzi noi suntem discipolii care îl însoţesc tainic pe Isus în Paştele său. În aceste scurte consideraţii propun câteva orientări pentru o trăire mai conştientă a Tainelor pascale.

1. Două părţi: bucurie şi tristeţe

Liturghia de Florii are două momente semnificative: începe cu binecuvântarea ramurilor şi procesiunea sărbătorească în amintirea intrării lui Isus în Ierusalim (cf. Lc 19,28-40) şi continuă imediat cu celebrarea euharistică în care se proclamă întreaga povestire a Patimii Domnului (cf. Lc 22,14–23,56). Aceste două momente trezesc în inimile creştinilor două simţăminte contrastante, unul de bucurie şi altul de tristeţe. Sentimentele de bucurie sunt exprimate în procesiunea cu ramuri, imitând mulţimea care în acea zi a strigat într-un glas: "Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului!  Pace în cer  şi glorie în înaltul cerurilor!" (Lc 19,38). Însă gloria şi regalitatea lui Cristos sunt doar prevestite. Ele se vor realiza în Pătimire şi în Cruce. Sentimentele de mâhnire se nasc în inimile credincioşilor la lectura/cântarea pe roluri a Patimii Domnului. Stând în picioare şi în totală tăcere participanţii parcurg în mod ideal scenele dramatice ale pătimirii. Cei care l-au aclamat pe Isus ca „rege”, doar după câteva zile cer insistent cu strigăte puternice: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” (Lc 23,21). L-au preferat pe Baraba. Câtă nerecunoştinţă, câtă perfidie, câtă nestatornicie!

2. Două dimensiuni: mântuire şi revelaţie

Primii creştini au văzut în pătimirea lui Isus două aspecte importante. Au înţeles că Patima Domnului înseamnă mântuire şi revelaţie. Ce vreau să spun? Drumul Crucii este un eveniment determinant care a fost acceptat şi trăit de Isus în favoarea noastră ca act de solidaritate. Isus a luat asupra sa păcatele noastre şi a murit în locul nostru. Apoi, drumul Crucii este deopotrivă un gest revelator în două privinţe. În Cruce se dezvăluie chipul lui Dumnezeu cu iubirea sa nemărginită faţă de noi. În Cruce ne este arătată calea pe care suntem chemaţi să păşim pentru a fi părtaşi la viaţa nouă cu Domnul înviat.

3. Suntem în inima Evangheliei: noi aşa credem!

Ascultând proclamarea patimii Domnului, oricine îşi poate da seama că nu este vorba de o pagină biblică obişnuită în care se povesteşte sfârşitul tragic al lui Isus. Este vorba de „Evanghelia Evangheliilor” cu anunţul prin excelenţă al mesajului creştin pe care Biserica îl adresează oamenilor din toate timpurile şi pe care apostolul Paul l-a condensat în această profesiune de credinţă: „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a arătat lui Chefa (Petru) şi apoi celor doisprezece.  Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut (cf. 1Cor 15,3-11). Şi noi aşa credem.

4. „Botezul” morţii, îngropării şi învierii lui Isus

A sosit momentul „botezului” lui Isus întru moarte, atât de dorit şi de temut! A sosit ceasul Satanei şi al celor aliaţi cu puterea întunericului! Dintotdeauna Isus s-a pregătit la taina acestui „Botez”: nu un „botez” ritual, dar un botez al vieţii. „S-a despuiat” în mod progresiv de demnitatea sa dumnezeiască, a ales condiţia de servitor şi s-a lăsat în voia Tatălui într-o ascultare totală până la moarte (cf. Fil 2,6-11 lectura a doua). Isus ştie că bătălia va fi cumplită, sângeroasă. Ca un adevărat luptător, şi chiar mai mult, se concentrează în luptă. Asudă sânge, dar nu dă înapoi. Este întristat profund, dar nu îşi pierde cumpătul. Este mereu stăpân pe sine. În timp ce apostolii, cu excepţia lui Iuda, cad de somn, Isus, rămas singur să vegheze, se cufundă într-o rugăciune filială. Domnul acceptă să bea până la capăt paharul plin cu nelegiuirile omenirii: nu doar cu ale altora, dar şi cu cele ale mele şi ale tale.

5. Părtaşi la patimile Domnului

Pentru libertatea ta şi a mea, Isus acceptă moartea infamantă a sclavului. A început la cina pascală cu dăruirea tainică de sine în Euharistie pe care o înfăptuitieşte concret pe lemnul Crucii. Acestea sunt semnele extreme ale unei Iubiri libere, gratuite, fără margini. Pentru a nu rămâne simpli spectatori la tainele pascale, să ne punem această întrebare: dintre personajele care se perindă în timpul pătimirii lui Isus, alături de cine sau în locul căruia aş vrea să fiu? Te invit să alegi trei: pe Petru care plânge cu lacrimi amare trădarea lui Isus; pe Simon din Cirene care îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea; pe tâlharul din dreapta crucii care se recunoaşte păcătos şi îl roagă pe Isus cu adâncă credinţă: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" Iar el i-a spus: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,42-43).

6. Mulţimile se întorceau bătându-şi pieptul

Şi acum clipa supremă: Moartea lui Isus pe Cruce. Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul. Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Cu adevărat, omul acesta era drept". Toate mulţimile, adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. Toţi cunoscuţii săi şi femeile care l-au urmat din Galileea stăteau mai deoparte şi priveau acestea (Lc 23, 44-49).

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 12 aprilie 2019)

12 aprilie 2019, 09:24