Cerca

Vatican News
intervista a mons. Ladaria Ferrer Cardinalul Luis Francisco Ladaria Ferrer. 

Cardinalul Luis Ladaria Ferrer, doctor honoris causa al Universității ”Al. I. Cuza” din Iași

Cardinalul Luis Francisco Ladaria Ferrer, prefectul Congregației pentru doctrina credinței, va primi miercuri, 3 aprilie 2019, titlul de doctor ”honoris causa” din partea Universității ”Al. I. Cuza” din Iași.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
2 aprilie 2019 – Vatican News
. Cardinalul Luis Francisco Ladaria Ferrer, prefectul Congregației pentru doctrina credinței, va deveni Doctor Honoris Causa al Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi: informează site-ul Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității, preluat de ercis.ro. Ceremonia decernării titlului onorific are loc în Aula Magna ”Mihai Eminescu” a Universității începând cu ora 11.00.

Iezuit, născut în Spania în 1944 și profesor ani îndelungați la Universitatea Pontificală ”Gregoriana” din Roma, unde a predat antropologie, escatologie și teologie trinitară, pr. Ladaria Ferrer a fost vice-rectorul universității amintite între 1986-1994.

Sfințit preot în 1973, și-a făcut studiile superioare în filosofie și teologie la Madrid, Frankfurt am Main și Roma, având mai târziu o activitate de profesor de peste 30 de ani. Membru și secretar al Comisiei Teologice Internaționale, în 1995 a fost numit de Benedict al XVI-lea secretar al Congregației pentru doctrina credinței și a fost consacrat episcop. La 1 iulie 2017 papa Francisc l-a numit prefect al aceleiași Congregații a Curiei Romane, preşedinte al Comisiei Pontificale "Ecclesia Dei" şi al Comisiei Pontificale Biblice, fiind creat cardinal la consistoriul public din 28 iunie 2018.

A primit titlul de doctor ”honoris causa” din partea universităților pontificale din Salamanca și Madrid.

Motivul pentru care Consiliul Facultăţii de Teologie Roman-Catolică l-a propus pe profesorul şi cardinalul Ladaria Senatului Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" în vederea acordării titlului de Doctor Honoris Causa este dublu, se amintește în sursa citată. Primul motiv «constă în recunoaşterea realizărilor pe care Eminenţa Sa le-a adunat în cei peste 30 de ani de activitate didactică şi de cercetare teologică la Universitatea Pontificală "Comillas" din Spania şi la Universitatea Pontificală "Gregoriana" din Roma. Al doilea motiv se referă la ceea ce Eminenţa Sa reprezintă pentru comunitatea noastră locală, academică şi eclezială, ca membru al Societăţii lui Isus şi ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei».

02 aprilie 2019, 11:50